luni, 12 iulie 2010

MITROPOLITUL CIPRIOT ATHANASIOS, UCENIC AL CUV. PAISIE AGHIORITUL, SE OPUNE VIZITEI PAPEI IN CIPRU:

“Papa este eretic şi va provoca sminteală în sufletele credincioşilor”

Rezumat: Mitropolitul Limassol-ului, Athanasios se delimitează de poziţia oficială a Bisericii Ciprului în ceea ce priveşte vizita pe care o va face papa Benedict-16 în Cipru. Mitropolitul Athanasios declară deschis şi fără nici o teamă că este împotriva acestei vizite, deoarece papismul este o erezie, iar vizita papei îi va sminti pe creştinii evlavioşi. În acelaşi timp, crede că nu ar trebui luate măsuri nepotrivite, necuviincioase. De asemenea, declară că nu va lua parte la nicio festivitate.

De ce această vizită sminteşte Biserica?

Cred că vizita papei în Cipru va provoca anumite probleme de conştiinţă multor creştini evlavioşi. Ar fi fost mai bine să nu vină, deoarece cred că nu ne avantajează cu nimic, până acum nu am văzut nici o intervenţie a Vaticanului în favoarea Ciprului. Deja s-au produs destule nelinişti de care nu aveam nevoie.

Ne paşte vreun pericol de pe urma αcestei vizite?

Nu am spus că ne-ar paşte vreun pericol prin venirea papei, nu ne face să ne lepădăm de credinţa noastră sau să ne înstrăinăm de Biserica Ortodoxă. Doar spun că au fost date motive anumitor grupuri stiliste de a ne aduce învinuiri că cedăm uşor, că am renunţat la principiile credinţei ortodoxe, pentru destul de multă lume apărând anumite semne de întrebare. Bineînţeles, papa a fost chemat de Preşedintele ţării, iar Arhiepiscopul şi-a dat consimţământul.

Aţi discutat despre vizită în cadrul şedinţelor Sfântului Sinod?

În cea mai recentă şedinţă, s-a pus problema participării/neparticipării episcopilor la întrunirile cu papa. Eu am refuzat participarea la un eveniment despre care nu ştiam nimic; am aflat din ziare că papa urmează să vină în Cipru.

De obicei aflaţi despre evenimente de acest gen din ziare?

Arhiepiscopul Ciprului are o mulţime de probleme importante şi nu vrem să-l deranjăm cu problemele noastre mărunte. Însă, avem toate drepturile să spunem că nu am avut cunoştinţă despre faptul că papa va veni, pentru că dacă m-ar fi întrebat cineva, eu personal aş fi spus să nu vină, deoarece va provoca sminteală în sufletele creştinilor evlavioşi, după cum şi vedem că se întâmplă.

Nu ar trebui să existe o comunicare între biserici, suntem totuşi în secolul 21, în Comunitatea Europeană …

Putem purta un dialog cu oricine, cu atât mai mult cu eterodocşii şi cu cei de alte religii. Dar una este să purtăm dialog, şi alta să-l primeşti pe papă ca pe un Episcop canonic, ori el, pentru noi, ortodocşii, este un eretic, tăiat de Biserică, şi, nici într-un caz Episcop.

Din cauza schismei?

De zece secole este despărţit de Biserică, nu este Episcop canonic, nu are nici o legătură cu realitatea Bisericii lui Hristos, Cea Una, Sfântă, Catolică (Sobornicească) şi Apostolică. Una este să-l accepţi ca Episcop canonic, şi alta să dialoghezi cu el ca şi cu un eterodox, pentru a-i înfăţişa adevărul credinţei şi tradiţiei ortodoxe.

Patriarhul Ecumenic s-a întâlnit cu papa şi a iniţiat un dialog al bisericilor. După cum am spus, dialogul nu este un lucru rău atunci când are loc în condiţii corecte, dar este greşit să spunem oamenilor că îi recunoaştem pe catolici ca membri ai Bisericii, că îl recunoaştem pe papă drept Episcop, ca frate în Hristos întru preoţie şi întru credinţă. Acest lucru nu îl pot accepta, din moment ce toţi Sfinţii Părinţi au învăţat exact contrariul. Papistăşia este erezie şi sursă a altor multe erezii care astăzi au împânzit şi chinuie lumea. Un Sfânt contemporan, Cuviosul Iustin Popoviçi, a considerat că istoria omenirii a consemnat 3 căderi tragice: a lui Adam cel întâi-zidit, a lui Iuda, ucenicul lui Hristos şi a papei, cel mai de seamă dintre Episcopii Bisericii, care a căzut din credinţa apostolică, s-a despărţit de Biserica canonică, antrenând în căderea lui o mulţime de oameni.

Papa ce părere are despre ortodocşi?

Papa a declarat că suntem o Biserică incompletă.

Dar este un singur Dumnezeu.

Da, Unul este Dumnezeu şi Una este Biserica Lui, de aceea mărturisim în Simbolul de Credinţă “Una, Sfântă, Catolică (Sobornicească) şi Apostolică Biserică”. Aceasta este Biserica Ortodoxă, nu există mai multe biserici.

Nu este un act de egoism să considerăm că doar noi suntem Biserica?

Nu este un act de egoism. Atunci când spunem, de exemplu, că italienii nu sunt greci, lucru adevărat, de altfel, nu atacăm pe nimeni. Dar atunci când spui că nu contează că celălalt este catolic, pentru că amândoi aparţinem aceleiaşi biserici, îl înşeli, deoarece Sfinţii Părinţi ne învaţă că Una singură este Sfânta, Catolica (Soborniceasca) şi Apostolica Biserică a lui Hristos.

De ce Biserica aceasta este Biserica Ortodoxă şi nu cea papistaşă?

Pentru că Biserica Ortodoxă păstrează neclintite credinţa Apostolilor şi experienţa Profeţilor, până astăzi. Papistaşii, din nefericire, după ce s-au tăiat de Biserică, au introdus multe dogme eretice în credinţa lor, au modificat simbolul de credinţă, şi, colac peste pupăză, l-au ridicat pe papa deasupra oricărei autorităţi, făcându-l reprezentantul lui Hristos pe pământ. Papa se consideră infailibil, iar pe cei care nu sunt în comuniune cu el îi consideră că nu sunt în comuniune cu Dumnezeu. Aceste lucruri sunt oficiale, au fost declarate în sinoadele lor. Atunci când introduci în Simbolul de Credinţă lucruri pe care Sfinţii Părinţi nu le-au scris, şi sunt şi alte cacodoxii (credinţe rele), este vorba de erezie. Asta este realitatea.

Ce atitudine are Biserica Ortodoxă faţă de eretici?

O atitudine de iubire. Îl iubim pe papa, îi iubim pe papistaşi aşa cum iubim pe oricine altcineva, nu îi dispreţuim, nu îi respingem ca persoane, dar nu suntem de acord cu erezia, cu cacodoxia (credinţa rea), cu înşelarea. Pentru că îi iubim, trebuie să le spunem adevărul.

Fiecare are adevărul lui.

Tocmai din această cauză, dialogul are loc pentru a stabili, pe baza resurselor istorice, care dintre biserici a păstrat credinţa şi experienţa apostolică.

Credeţi că dialogul poate da rezultate?

Poate, dacă este corect şi are loc în condiţii corecte. Din nefericire, aşa cum decurge el astăzi, nu dă roade: am tot stat la discuţii atâţia ani şi nu am căzut de acord în mai nimic.

Fiecare se aude doar pe sine?

Dialogul trebuie fondat pe Sfânta Scriptură, cu smerenie şi cu dragoste, cu scopul de a se dovedi adevărul lui Hristos. Astfel, toate ar decurge cu uşurinţă.

Păi, dialogul nu are loc cu smerenie şi cu dragoste?

Nu ştiu, nu particip la dialog, dar în cele hotărâte acolo nu am găsit rezultate semnificative.

Prin declaraţiile acestea nu turnaţi gaz pe foc şi nu daţi apă la moară celor care deja s-au scandalizat de vizita papei?

Spun tot ceea ce am de spus, cu toată responsabilitatea şi cu toată sinceritatea; nu torn gaz pe foc, dar nu vreau să fiu înfăţişat ca unul care aş fi de acord şi, cu o conştiinţă uşoară, aş accepta prezenţa papei în Cipru. Arhiepiscopul, în cadrul Sinodului, într-un mod foarte democratic, a luat cunoştinţă de faptul că nu suntem de acord.

Dar cu vizita Arhiepiscopului la Vatican aţi fost de acord?

Nu ne-a cerut nimeni părerea, dar nici nu era obligatoriu să ne întrebe. Am aflat de ea din ziare. Ce a dobândit în urma vizitei la Vatican?

Nu ştiu. Nu v-a adus la cunoştinţă?

Ne-a informat, dar eu personal nu i-am acordat o prea mare importanţă. Papa totdeauna face declaraţii formale şi formaliste, aşa cum va face şi cu ocazia vizitei în Cipru, dar nu va face nimic substanţial, deoarece nu este factor de decizie în Biserică, ci o persoană politică care nu poate intra în conflict cu status quo-ul politic. Când a luat Papa apărarea Ortodoxiei? Am avut atâţia atacatori, când ne-a luat apărarea? Ca să nu spun că sub regimul franc am avut de suferit chiar de pe urma papilor şi a bulelor emise de ei, prin care voiau să ne facă una cu pământul. De curând i-am prăznuit pe cei 13 cuvioşi mucenici din Kantara, ucişi din dispoziţia Vaticanului. Am trăit 400 de ani în robie crâncenă sub franci. A fost mai rău decât sub turci. Dar nu recurg la acestea, argumentele împotrivirii sunt strict teologice. Iar atunci când am fost hirotoniţi Episcopi am jurat să păzim credinţa ortodoxă.

Ierarhii care îl vor întâlni pe papa nu păzesc credinţa ortodoxă?

Apostolul Pavel a spus că cel care mănâncă cele jertfite idolilor să nu-l judece pe cel care nu mănâncă. Eu nu-i judec pe cei care vor participa, dar nici nu vreau să fiu judecat pentru că nu particip.

Duminica trecută a fost citită în Biserici o circulară din partea Sfântului Sinod care pomenea la sfîrşit, nominal, toţi Episcopii şi Mitropoliţii.

Da, am fost de acord să emitem acea circulară pentru ca poporul să rămână unit cu Biserica, să nu aplece urechea la stiliştii care ar vrea să-i depărteze de Biserica canonică. Ceea ce a rămas neclarificat în respectiva scrisoare este faptul că nu suntem toţi la curent şi de acord cu invitarea papei.

Din ce motiv credeţi că vine papa în Cipru?

După cum ştiţi, papistaşii trec printr-o mare criză datorită scandalurilor care văd acum lumina zilei. [...] Nu judec, însă papa are impresia că este primul şi unicul Vicar al lui Hristos pe pământ, de aceea face misiuni de acest gen.

Păi, a declarat că face un pelerinaj pe urmele Sfântului Pavel.

Atâta doar că Apostolul Pavel nu a circulat cu un automobil blindat de 500 000 de euro, după cum am citit că va fi cumpărat de guvernul cipriot, pentru a i-l pune la dispoziţia papei, pentru 2 zile. Eu, personal, m-am scandalizat şi am declarat că un automobil blindat nu este potrivit Vicarului lui Hristos. Pe criza asta, iarăşi poporul să acopere costurile?

Reprezentanţii oficiali au anunţat că vine în Cipru pentru a cere respectarea drepturilor omului şi a drepturilor creştinilor, deoarece vrea să păşească pe urmele Apostolului Pavel şi să întâlnească Biserica Ortodoxă cu bune intenţii, în duh de frăţietate.

Nu pun la îndoială bunele sale intenţii, măcar să fie aşa, măcar să semene cu Apostolul Pavel şi să se întâlnească cu bogăţia Bisericii Ortodoxe. Îi urăm să se reîntoarcă în Biserica Ortodoxă şi să redevină Episcop Ortodox, aşa cum era înainte de schismă. Acesta este unicul mod de unire care este indicat.

Care credeţi că sunt dedesubturile?

Vaticanul nu face nici acţiuni aleatorii, nici naive. Toate acţiunile papei au scopul de a-l prezenta drept lider mondial al creştinilor. În acest moment, însă, el nici măcar nu este Episcop canonic, nu e ortodox, deci nu este în măsură să se prezinte pe sine ca primul dintre Episcopi.

Există interese politice?

Nu cunosc, dar cred că nu vom avea niciun folos politic de pe urma vizitei papei, ci doar nişte cheltuieli în plus şi multe tulburări în conştiinţele credincioşilor.

Articol preluat de pe site-ul: http://www.razbointrucuvant.ro/

Niciun comentariu: