sâmbătă, 28 august 2010

joi, 19 august 2010

Din pricina pacatelor si a patimilor vor fi acceptate actele cu cip si pecetea finala

In cartea Apocalipsei, cap. 13:8,9 gasim, de peste 2000 de ani, scris:

Si i se vor inchina ei (fiarei, n.n.) toti cei ce locuiesc pe pamant, ale caror nume nu sunt scrise, de la intemeierea lumii, in cartea vietii Mielului celui injunghiat.
Dacă are cineva urechi – să audă!

Nu incape indoiala ca nu s-a auzit de aceste versete, insa cati le-au si constientizat? Asadar, patimile ce ne stapanesc sunt cauza slabiciunilor noastre, care ne fac sa depindem de sistem si sa ne inrobim prin actele cu cip. Dumnezeu nu a facut lumea asa cum este acum si nici ca noi sa putem trai doar inrobiti de sistemul social, financiar din ziua de azi. A trai inafara sistemului nu inseamna sa traiesti in mizerie, mai rau decat cei din lumea a 3-a. Avem o traditie frumoasa si cu care ne putem mandri in toata lumea. Stramosii nostri nu au fost niste nespalati, cu boli incurabile si nu au trait in pesteri, marginalizati si rupti de restul lumii. Ci din contra, erau cu mult peste popoarele numite azi occidentale. Ei bine, la acea stare ar trebui sa revenim si noi, pentru a duce o viata curata, sanatoasa si fara CIPURI! Credem ca in aceasta societate nu se poate rezista fara sa fii atins mai puternic de patimi, mai ales de: ura, deznadejde, lacomie, lene, desfrau, betie. Traind intr-un mediu atat de nociv trupului, dar mai ales sufletului, vom fi practic anihilati din punct de vedere duhovnicesc si cu greu vom mai fi interesati de mantuire, avand ca preocupare principala hrana pentru ziua de maine. Sfanta Biserica, prin Sfintele ei Taine (spovedanie, impartasanie, sf. maslu), ne poate da putere sa rezistam, chiar in conditii atat de vitrege. Insa prigoana impotriva Bisericii se duce din ce in ce mai fatis si mai vehement. Vedem cum multi preoti sunt robiti de erezia ereziilor, ecumenismul, care nu incape indoiala ca le invalideaza Sfintele Taine (mai lucreaza doar prin pogoramant, dar nu ne putem baza pe asta) si pentru nevatamarea noastra ar fi bine sa nu mai apelam la astfel de preoti. Sunt semne clare ca apostazia este foarte aproape, iar Biserica va dainui in “catacombe”, nicidecum nu va mai fi reprezentata prin oficialii de acum (toti patriarhii ortodocsi si majoritatea episcopilor sunt pusi de sistem). Dar asta nu trebuie sa ne deznadajnuiasca, ci doar sa ne puna in stare de alarma, sa ne trezim si sa lucram la mantuirea noastra, in locul care ne este mai prielnic.

Daca ducem o viata cu adevarat inchinata lui Hristos, atunci nu vom fi lepadati si vom primi ajutor la vreme. Daca traim in pacat, cu greu mai putem nadajdui intr-un ajutor. Dupa Botez fiecare ortodox este scris in Cartea Vietii, insa din pricina pacatelor sale poate fi sters si atunci ramane fara putere in fata vrajmasului. Abia in acel stadiu ajungi sa te inchini fiarei, iar inchinarea la fiara atrage dupa sine lepadarea totala, implicit insemnarea cu semnul 666.

Pacatele si patimile ce determina acceptarea actelor cu cip

* neincrederea in ajutorul Domnului. Exista temerea ca nu vor mai avea unde locui, ce manca etc. Dar oare de ce il excludem pe Atotiitorul Dumnezeu din previziunile noastre? Daca noi facem acest sacrificiu in numele Domnului, atunci sa avem acea credinta “cat un bob de mustar” ca vom primi cele necesare si ne vom descurca intr-un fel. Nu mai dam sfaturi, ce si cum, unde anume sa ducem o astfel de viata. Va descoperi Domnul fiecaruia, in functie de curatia inimii sale.
* confortul, luxul si lipirea de aceasta lume prin toate lucrurile mai putin necesare vietii si mantuirii. Foarte multi sunt datori vanduti bancilor, dupa ce au luat credite ca sa traiasca urmand moda acestei lumi. Multi s-au imprumutat pentru a deschide o afacere care sa le aduca mai multi bani decat ar fi avut nevoie.
* necunostiinta si ignoranta fata de invataturile Sfintei Scripturi si a scrierilor Sfintilor Parinti. Inca de la scrierea Sfintelor Evanghelii ne-au fost vestite vremurile apocaliptice, pe care multi Sfinti Parinti si mari duhovnici, spun ca deja le traim. Toate aceste semne ce le vedem in lume nu trebuie sa ne ramana indiferente, ci sa realizam ca ele coincid cu prorociile ce anunta vremea de apoi. A spune contrariul si a bagateliza scrierile sfinte este cu inspiratie doar de la diavolul si trebuie sa ne lepadam de astfel de lucruri.
* orice alta patima sau pacat, de care suntem stapaniti, ne intuneca mintea si ne impiedica a discerne lucrurile asa cum sunt ele cu adevaratat, nevazand in actele cu cip un pericol.

Sa lucram dar fiecare la despatimirea noastra de toate desertaciunile acestei lumi, dar sa fim cu bagare de seama la inselatoria ce este mai mare in aceste zile.

Pe acelea trebuia sa le impliniti si nici pe acestea sa nu le lasati
(Mt. 23:23).

Drept concluzie, daca vom reusi sa ramanem in Biserica si sa ne intarim cu Sfintele Taine, atunci vom rezista si fara buletin, si fara card. Dar daca nu ducem o viata in Hristos si nu ne punem nadejdea in purtarea Sa de grija, atunci vom accepta si actele cu cip si semnul fiarei.

Dumnezeu sa ne intareasca pe toti ca sa nu cadem in iadul cel vesnic.

vineri, 13 august 2010

Semnatura electronica – Lagar electronic pentru toti oamenii



Semnatura electronica reprezinta informatii in format electronic care sunt atasate sau logic asociate unor documente in forma electronica. Semnatura electronica serveste ca metoda de identificare a semnatarului si este inmagazinata pe suport magnetic securizat.

Tulburarile cumplite de ordin material, sufletesc si duhovnicesc, provocate de actuala criza economica si financiara, concretizata in curbe de sacrificiu succesive asupra populatiei Romaniei, toate convertite in suferinte, necazuri, manie si violente, au, dupa gandul nostru, un dublu scop: 1. lichidarea ultimelor competente si resurse de autoritate ale statului national si, ca urmare, chemarea la guvernare, de catre poporul deznadajduit, a fortelor supranationale ale UE (asa cum scrie de mult in „Protocoalele inteleptilor Sionului”); 2. mascarea, prin distragerea completa a atentiei multimilor, a unor lucrari care vizeaza incatusarea electronica a populatiei si transformarea ei intr-o masa de sclavi aflati sub control total. Ambele scopuri sunt subordonate aceluiasi obiectiv: grabirea instalarii unui guvern global care sa instituie Noua Ordine Mondiala. Neindeplinirea cu repeziciune a scopurilor mentionate ar determina izbucnirea imediata a unui razboi devastator. Realizarea lor, prin razmerita si conflicte civile, ar presupune amanarea pentru moment a viitoarei conflagratii mondiale. Oricum va avea loc, pentru ca e proorocita in Sfanta Scriptura si in prezicerile Sfintilor Parinti. Altfel spus, focul a fost aprins, acum depinde cat ragaz ne mai da Dumnezeu pana se va extinde la nivelul intregii planete. Se mai poate sustrage cineva din cazanul care da in clocot?

Ceea ce am creionat mai inainte nu mai reprezinta o inchipuire a mintii, ci o descriere sumara dar veridica a realitatii pe care o traim. Practic, acum popoarele Europei si nu numai au devenit actori ai unui scenariu global al groazei, regizat de elitele Satanei, pentru a precipita lumea catre imparatia finala a lui Antihrist. Prin criza actuala, am intrat deja in scenele in care fiecare neam isi face rau cu propriile maini. Conducerea Poloniei a incercat sa se sustraga de sub tavalug si a pierit aproape toata intr-un asa zis accident de avion. La noi incaierarea e in crestere si va degenera probabil in conflicte cu totul regretabile. Astea sunt la vedere. Dar ce se ascunde in spatele lor, chiar si daca s-ar schimba guvernele la doua saptamani, sau nu ar mai exista guvern deloc? Organele statului din linia a doua ar lucra imperturbabile la indeplinirea ordinelor stabilite deja, fara ca populatia sa-si dea seama ce i se pregateste. La jumatatea lunii aprilie 2010, necunoscutul pentru public Minister al Comunicarii a luat decizia sa arunce instantaneu Romania in valtoarea mult mediatizatei societati informationale. Suna frumos, chiar ademenitor, in cartile corifeilor Noii Ordini Mondiale: societatea informationala! Oamenii nu se intreaba ce-o fi aceea, ci mai degraba se lasa ispititi de gandul ca e perfectiunea intruchipata, binele desavarsit, lumea brazdata de rauri pline de lapte si miere. Eroare capitala! Pe masura ce ne acapareaza viata, aflam ca societatea informationala urmata de societatea comunicarii constituie un lagar electronic pentru toti oamenii. Cei care vor informa si vor comunica despre ei insisi sunt cetatenii de rand, toti, fara exceptie, iar aceia care vor sti totul despre fiecare persoana din societate sunt organele statului global, pe sapte nivele de organizare (pot avea mai multe sau mai putine nivele de control, rezultatul este acelasi!). Insa despre ei, populatia nu va cunoaste absolut nimic, decat balivernele pe care vor voi sa ni le livreze prin televizoare. Ce a facut guvernul, printr-un ministru care poate maine va fi scos de acolo? A decis sa conduca electronic Romania, alocand pentru asta 520 milioane de Euro, la care se adauga pe parcurs importante contributii de la populatie, precum si alte investitii guvernamentale. Scurt: de la 1 septembrie 2010, toate societatile comerciale romanesti vor face platile cu semnatura electronica, iar de la 1 ianuarie 2011 toti, retineti, toti cetatenii Romaniei, vor fi obligati sa efectueze platile catre stat prin semnatura electronica. Apoi, toate cumparaturile si platile romanilor se vor supune aceleiasi reguli: prin semnatura electronica. Dupa cum se vede, suntem prima tara din lume in care se generalizeaza de urgenta e-guvernarea. E de bine? Pe cati i-am intrebat, oameni de afaceri si intelectuali, au spus ca e normal, un pas inainte, se supun fara cracnire. Pe oamenii simpli nu i-am intrebat, fiindca ei nu stiu nimic despre povestea asta. Deci lucrarea se va finaliza cu usurinta in cativa ani, intemeiata fie pe voia noastra, fie pe ignoranta noastra.

In fapt, ce este semnatura electronica? Despre ea vorbeste pe larg o lege, nr. 455 din 18 iulie 2001. Ea zice asa: „Semnatura electronica reprezinta date in forma electronica, care sunt atasate sau logic asociate cu alte date in forma electronica si care servesc ca metoda de identificare”, art. 4, alin. 3. in cei 10 ani de cand e in vigoare legea, ea a generat in Romania cu putin peste 50.000 de posesori ai semnaturii electronice. Prin Hotararea de Guvern din aprilie 2010, insa, toata populatia tarii va fi obligata sa treaca la efectuarea platilor prin semnatura electronica. Unii numesc aceasta semnatura „certificat”. Mai pe inteles, semnatura electronica este un card cu microcip in care functioneaza doua coduri formate din cifre: unul de identificare a persoanei iar celalalt cod este de control al primului. In prima faza, detinatorul semnaturii electronice nu va mai plati cu bani pesin, la ghiseu, taxele catre stat, ci folosind e- semnatura, plata se face automat din contul bancar. Ulterior, orice act de vanzare sau cumparare se efectueaza prin acest instrument. Asta presupune ca orice incasare trebuie sa intre direct in cont (generand comisionul de rigoare!). Practic, nu vom mai purta bani in buzunar, ci tot ce cumparam sau vindem depinde de acest card (semnatura electronica). Ministrul Comunicatiilor, Gabriel Sandu, a declarat ca, pana la sfarsitul anului 2011, „toti cetatenii vor fi obligati sa isi obtina si sa isi utilizeze semnaturile electronice” (ziarul „Gandul” din 14 aprilie 2010). Conform aceleiasi surse, el afirma urmatoarele: „Planificarea si executia bugetara online nu se va mai putea face decat daca ai numar, o semnatura electronica si daca esti in Sistemul Electronic National, daca esti in eRomania. Nu le ai, nu ti se deschide creditul bugetar, nu faci executie. [...] E un control foarte bun al cheltuielilor si al incasarilor pentru ca online eu stiu foarte clar unde sunt banii: daca azi am primit 10 lei odata ce ei s-au platit apar imediat online si Ministerul de Finante ii vede. Deci totul se face foarte clar.” Sa recapitulam: identitatea noastra, numele nostru se preschimba intr-un numar (n-ai numar, se blocheaza „creditul bugetar”, care, de fapt, e contul tau bancar, ca doar nu iei bani de la stat ca sa-ti faci platile!), banii se vor elimina treptat din circuit, controlul statului va deveni absolut, fiindca totul intra prin banca si iese prin semnatura electronica, citita in clar de sistemul de finante. In final, tot ce faci, ce mananci, ce bei, ce haine iti cumperi, ce lucruri sau alte cheltuieli executi se inregistreaza automat pe ore, pe zile pe saptamani, intr-o baza centrala de date, administrata intr-un supercomputer, comandat deja la IBM. E suficient sa-ti gaseasca „organul” statului vreo chichita sau sa-ti inventeze una, pentru a-ti bloca semnatura electronica, deci dreptul la cumparaturi.

Practic, prin generalizarea acestei forme de plata digitizata, „semnul fiarei” (vezi Apocalipsa 13, 16-18) se distribuie la toata populatia, cardul de semnatura electronica fiind o prefata, o etapa hotaratoare, catre implantarea microcipului pe mana sau pe frunte. Acum, in aceasta faza, gata sa se petreaca la noi, este legat definitiv orice om la sistemul financiar si de supraveghere electronica. Cand am citit cartea Parintelui Hristodul Aghioritul „La apusul libertatii” credeam ca mai este vreme pana se vor constitui banci centrale de date, pana va incepe sa functioneze cate un computer gigant in fiecare tara. Acum e pe cale sa fie pusa in functiune „fiara de la Bucuresti” iar Romania sa devina o statie pilot, un laborator de experimentare a lagarului electronic pentru toata populatia. Iata ce scrie Parintele Hristodul in lucrarea citata mai sus: “Unii nu au inteles cum vor fi culese si inregistrate datele lor personale si cred ca vor exista anumiti oameni care-i vor urmari prin vechiul sistem traditional; de aceea vom spune doua cuvinte si despre noul sistem economic mondial care incet, incet se impune si creeaza societatea tara bani. Scopul celor care il promoveaza este acela de a inlocui banii lichizi cu un numar codificat. Vor sa dea fiecarui om un numar de cod unitar, unic in lume, pe care sa nu-l mai aiba un al doilea om de pe pamant. Acest numar de cod se va da in primul stadiu pe un card sau pe o carte de identitate electronica si treptat se va transfera pe mana sau pe frunte. La scurta vreme se va interzice circulatia banilor sub forma de numerar si cel care va arata si folosi bani lichizi va fi pedepsit, si acest lucru cu pretextul ca vor dori sa controleze operatiunile ilegale, in acelasi timp, insa, vor controla orice ranzactie. Asadar, sistemul va functiona dupa cum urmeaza: orice tranzactie economica pe care o va face cineva se va face pe baza numarului unitar codificat al cartii sale de identitate sau al microcipului de pe mana sau de pe frunte si numai electronic”.

Ce e rau in toata povestea asta? Primul rau dracesc: siluirea. Ne obliga, prin lege, fara drept de optiune, sa ne supunem in mod absolut unui stapan tiranic, inventat din nimic: statul, devenit fiara, un fel de zeu, mai bine zis un drac atotputernic („Si ea ii sileste pe toti [...] ca sa-si puna semn pe mana lor cea dreapta sau pe frunte”, Apoc. 13, 16, acum semnul se instaleaza pe cardul semnatura electronica, insa sistemul de siluire intra deja in functiune). Al doilea: pierderea libertatii daruite de Dumnezeu, dupa chipul si asemanarea Sa, controlul total asupra persoanei umane facandu-se posibil si probandu-se prin tehnologia electronica si prin Internet. De aici inainte, dai numai Cezarului si taxa si slava, lui Dumnezeu este interzis sa-i mai dai ceva! Al treilea: numele fiecaruia, primit la botez, se preschimba intr-un numar, consfintind pierderea identitatii. Vom deveni purtatori ai „numarului numelui fiarei”. Culmea este ca fiecare dintre noi va avea un numar al numelui, lipsindu-ne numele. Cand va veni Pastorul cel Bun „oile sale le cheama pe nume” (loan 10, 3), fiindca oile, alese de capre, au „numele scrise in ceruri” (Luca 10,20). Hristos nu ne va striga pe numere sau pe numarul numelui, ci pe numele de botez si in cartea vietii sunt scrise nume, nu coduri numerice. Oare ce decurge de aici? Nu faptul ca acceptarea de buna voie a numarului in loc de nume inseamna iesirea din cartea vietii si ratarea sansei de a fi chemati de Hristos la dreapta Sa? Al patrulea rau satanicesc si definitiv: pecetluirea cu semnul fiarei, semnatura electronica definindu-se drept antecamera pecetluirii sau arvuna ei. Pericolul pecetluirii nu mai trebuie demonstrat, el a fost exprimat explicit: „Cine se inchina fiarei si chipului ei si primeste semnul ei pe fruntea lui sau pe mana lui va bea si el din vinul aprinderii lui Dumnezeu [...] si se va chinui in foc si pucioasa” (Apoc. 14, 9- 10). Prin urmare, Romania a devenit, cu voia guvernatilor si cu pasivitatea noastra, un laborator imens in care Satana isi experimenteaza faradelegea.

Parintele Dionisie Ignat ne indemna inca de acum 7 ani asa: „Sa fim totdeauna pregatiti, ca vedeti, s-a apropiat imparatia lui Antihrist, cu mare rautate s-a pornit stapanitorul lumii acesteia sa puna pecetea lui Antihrist pe fiecare dintre crestini. Pecetea 666 inseamna ca esti contra lui Hristos, de aceea i se zice Antrihrist. De aceea nu poti sa te indreptezi, sa spui zic ei asa, dar eu cred in Hristos. Daca crezi in Hristos, sa nu primesti pecetea sa ti-o puna pe frunte si pe mana. Dar mai intai o sa ti-o puna pe buletin si dupa aceea merg inainte, ca asa o devenit timpurile” (Lumea in vremurile de pe urma, voi II, Prodromos, 2010, p. 53-54).

Criza actuala este o realitate greu de suportat, dar constituie totodata o forma de netezire si o mare diversiune pentru a masca faradelegea pecetluirii. Avem o singura optiune: sa primim semnul lui Hristos, Crucea!

Ioan ENACHE (revista Credinta Ortodoxa, nr. 5/2010)

miercuri, 11 august 2010

Pustnicul Rafail Berestov din Muntele Athos: Intreaga Ortodoxie este intr-un pericol nemaiauzit.





Sunt necajit si sufar mult din cauza perspectivei groaznice a Sfintei Biserici Universale. Ma doare pentru intreaga Ortodoxie, pentru ca intreaga Ortodoxie este intr-un pericol nemaiauzit. Masonii, nu crestinii, ci masonii, pregatesc pentru noi al Optulea Sobor Ecumenic (cel talharesc – n.) la care ei vor sa rastalmaceasca intreaga noastra Ortodoxie. Duhul Sfant viaza in adevarata Biserica, in dreapta Biserica a lui Hristos. Invatatura lui Hristos sta in Adevar, dar masonii sau mai degraba diavolii, luptand cu Dumnezeu, insista ca Biserica noastra Ortodoxa sa imbratiseze ecumenismul, sa primeasca unirea (cu catolicii si ceilalti eretici – n.)

Biserica lui Hristos are o exprienta foarte mare in lupta cu ereziile. Totodata, in aceasta lupta, sa nu uitam ca intreaga Europa a fost ortodoxa, insa doar cateva tari au ramas ortodoxe. Nici Franta, nici Anglia, nici Germania, nici Italia nu au ramas in ortodoxie. Țarile europene au pierdut curatenia ortodoxiei. Ele au primit catolicismul, protestantismul si alte erezii. De aceea, noi, ortodocsii, trebuie sa intelegem si sa pretuim faptul ca suntem in Adevarata Sfanta Biserica Ortodoxa, despre care a spus Hristos: „voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18). Biserica ramane nebiruita, numai oamenii se intampla sa piarda harul pentru ca se lasa pervertiti de ispitele eretice, se departeaza de curatenia ortodoxiei si pier. Noi insa trebuie sa pastram curatia ortodoxiei, sa ne straduim sa o aparam. Noi suntem in stare sa aparam Sfanta Biserica Ortodoxa.”

In continuare, parintele a amintit de Unirea de la Ferara-Florenta cand in apararea curatiei Ortodoxiei s-a ridicat un singur om – episcopul Marcu din Efes.

La intrebarea despre adevarata nevointa a crestinului in vremurile noastre, parintele Rafail, a raspuns ca, precum se cuvine intotdeauna, trebuie sa ne rugam, sa ne nevoim, sa postim, sa urmam tipicul Bisericii privind posturile si rugaciunea. Totusi, cea mai mare nevointa in timpurile noastre este statornicia in credinta, caci, dupa cum spunea Cuv. Anatolie de Optina: „cine va ravni dupa Dumnezeu, dupa Sfanta Ortodoxie, aceluia Dumnezeu ii va socoti acestea ca nevointa”.

Trebuie sa pastram unitatea si sa incercam, cu toate puterile, sa avem si sa mentinem dragostea intre noi. Suntem Biserica luptatoare. Cu dusmanii Bisericii trebuie sa luptam, iar pe cei personali sa-i iertam din toata inima. Trebuie sa fim fierbinti in marturisirea credintei, iar daca ne vor propune painea sau crucea, vom alege crucea.

Pentru apropiatii nostri, care sunt inca departe de constientizarea semnelor apostaziei vremurilor noastre, care sufera de necredinta, de diferite necazuri, sa ne rugam cu rugaciunea lui avva Dorotei: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, milueste-l si pazeste-l pe robul Tau (numele) si pentru sfintele lui rugaciuni, miluieste-ma pe mine pacatosul”.

Parintele a mai vorbit despre cartea sa „Nabat” („Clopotul de restriste”), in care vorbeste despre faptul ca multi dintre arhierei – episcopi, arhiepiscopi, mitropoliti – au fost recrutati de catre dusmanii Ortodoxiei, de catre serviciile secrete comuniste si nu numai, pentru distrugerea Bisericii dinauntru. Astfel se explica faptul ca acestia spun cuvinte nebunesti, indreptate clar impotriva Adevarului dumnezeiesc. „Fiti intelepti, fratilor, nu pentru a judeca episcopii, ci pentru a intelege ca exista si lupi in piei de oi. Pentru a obtine cuget bun si a gasi duhovnici care osandesc globalizarea si ecumenismul,” a mai spus parintele Rafail.

La intrebarea cat de periculoasa este acceptarea noilor documente biometrice, parintele Rafail a spus ca oamenii care le primesc se primejduiesc duhovniceste.

Și, in continuare, vorbind despre rugaciunea lui Iisus, parintele Rafail a spus ca aceasta „nu e data doar noua, calugarilor, ci tuturor crestinilor ortodocsi. Caci spus este: „Rugati-va neincetat, pentru toate multumiti”. Rugaciunea lui Iisus, rostita cu pocainta si semnul crucii, ne ingradeste de toate ispitele diavolesti.” Acest lucru e foarte important acum, in vremurile apocaliptice, de pe urma, cand suntem afectati de influente diavolesti, vrajitoresti si psihotropice. E necesar sa rostim rugaciunea lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, iarta-ma si miluieste-ma pe mine pacatosul”. Parintele Rafail ne recomanda de fiecare data sa adaugam si cuvantul „iarta-ma”, care da o nota de smerenie si inima infranta, iar „inima infranta Dumnezeu nu o va urgisi”. Rugaciunea lui Iisus insotita de semnul crucii e rugaciune curata. De aceea parintele Rafail ne indeamna sa spunem rugaciunea lui Iisus facandu-ne semnul Crucii.

sâmbătă, 7 august 2010

Grecia anti-cip: Arhimandritul Sarandis Sarandos a trimis un memoriu Sinodului ortodox grec cu privire la cardul electronic al cetateanului

Grecia anti-cip: Arhimandritul Sarandis Sarandos a trimis un memoriu Sinodului ortodox grec cu privire la cardul electronic al cetateanului (cartea de identitate cu cip)


Anul viitor, in Grecia ( ca de altfel si la noi ) vor fi implementate cartile de identitate cu cip biometric. Un mare duhovnic al ortodocsilor din Grecia, parintele arhimandrit Sarandis Sarandos, trage semnalul, la fel cum in Romania, Parintele Justin ne-a avertizat de pericolul acceptarii acestor acte, premergatoare pecetii lui antihrist.

arhim. Sarandis Sarandos
Se face inscrierea in guvernarea electronica, care ne introduce in statul lui antihrist
Sa ia pozitie ierarhia fata de cardul electronic al cetateanului …

Acestea le cere Arhimandritul Sarandis Sarandos presedintelui Sinodului Permanent, Arhiepiscopului Atenei Ieronim, printr-un memoriu amanuntit. Pozitia trebuie sa se ia inainte de legiferarea cardului electronic al cetateanului, care va fi insotit de blestemata pecetluire a Apocalipsei.

Arhimandritul Sarandis Sarandos, cunoscut parinte duhovnicesc in toata Grecia pentru lucrarea sa duhovniceasca si scriitoriceasca, dar si prin emisiunile sale radiofonice bisericesti, a trimis Presedintelui Sinodului Permanent, Ieronim, un memoriu in care atrage atentia ca la porunca Noii Epoci Grecia intra in “guvernarea electronica”. In acest cadru, cetatenii si credinciosii ortodocsi vor fi inzestrati, asa cum au anuntat primul ministru si ministrul de interne, cu cardul electronic al cetateanului, care slujeste statul Antihristului ca “instrument” al “guvernarii electronice”. In argumentatul sau memoriu, il cheama pe Arhiepiscop si Ierarhia sa ia pozitie inainte de consacrarea “cardului cetateanului” in care vor fi continute date de-a dreptul neverosimile (clasificate) despre persoana noastra, demers care va conduce la impunerea blestematei pecetluiri, care va urma cardului. Parintele Sarandis Sarandos atrage atentia ca intaistatatorii Bisericii sunt datori sa ia atitudine ca unii ce indruma poporul credincios si clerul cinstit. Instiinteaza ca, in cazul in care se vor impune simbolurile lui Antihrist, el nu le va accepta.

Memoriul

Textul complet al memoriului este urmatorul:

Catre Prea Fericitul Arhiepiscop al Atenei si intregii Grecii, Ieronim, Presedinte al Sfantului Sinod al Bisericii Greciei, catre Inalt Prea Sfintitii si Prea Sfintitii Arhierei ai Ierarhiei Bisericii Greciei, prin Inalt Prea Sfintitului Mitropolit al Kifisiei, Amarousios si Oropos, Chiril[1]

Marousi 17-6-2010

Prea Fericirea Voastra, Inalt Prea Sfintiile si Prea Sfintiile Voastre, cu evlavie va sarut dreapta.

Permiteti-mi sa va rapesc vremea cu o tema deloc lipsita de importanta.

Deoarece poporul nostru intreaba, cu smerenie consider ca trebuie sa ne ocupam serios cu o problema care deja a inceput prin AMKA[2] si continua cu procedurile de decretare a cardului cetateanului.

Sfantul Sinod al Bisericii Greciei a sustinut in trecutul recent (23-10-2009, la a treia sedinta a Sinodului Permanent pe luna octombrie)[3] ca s-a ocupat cu tema AMKA. A publicat a scurta instiintare ca AMKA este un simplu numar necesar si nu se pune in pericol mantuirea noastra prin primirea si folosirea acestui numar.

Ceva mai inainte, pe 17 iulie 2009, scrisesem adresandu-ne Prea Fericirii Voastre ca AMKA consacrat prin Legea 3655/2008, nr. 153, in acord cu viziunea Conditiei Schengen, ne obliga sa primim Cardul de Sanatate, in timp ce concomitent ne ameninta cu excluderea pe toata viata si din toate activitatile ei, daca nu o primim.

In paralel am analizat modul in care a fost creat AMKA care inlatura certificatul de botez, numele pe care l-am primit prin Taina botezului si ne numeroteaza, pentru ca Noua Epoca nu ne recunoaste ca persoane – cum sa stie acest lucru! –, ci ca unitati aritmetice impersonale.

Acum, cei care nu am primit si nu folosim AMKA – si nu suntem putini – suntem nevoiti sa ne platim medicamentele, fiind exclusi treptat de la toate posibilitatile de asigurare, pentru care am platit din destul bani peste patruzeci de ani.

Insa evolutiile lucrurilor sunt navalnice.

Ascultandu-l pe primul ministru cum isi sustine declaratiile programatice, in afara de invitatia cetatenilor de a lua parte la efortul de iesire din criza si la directiile generale de guvernare in segmentele vitale ale vietii publice, am fost atenti la importanta pe care a dat-o „Cardului electronic de sanatate” ca „instrument” de baza in reusita „guvernarii electronice”. In urmatoarele sale interviuri vorbeste despre Cardul electronic al Cetateanului.

Primul ministru afirma ca in Cardul Cetateanului prin care se vor interconecta electronic si toate serviciile publice, se vor incorpora A.Φ.Μ. (Numarul de Inregistrare Fiscala), AMKA, numarul electoral, pasaportul, permisul auto, cardul pentru taxele de trecere (pe autostrada, pod etc), actul de inregistrare la primarie, dar si date care au legatura cu sanatatea (dosarul medical electronic), asa incat cetateanul sa poata fi deservit oriunde si fara birocratie. De asemenea, in viitor se planuieste sa se integreze si „semnatura” electronica a cetatenilor. Conform diagramei de timp stabilite, scopul este sa se voteze in aceasta vara si in 2011 sa se activeze „cardul inteligent”, cata vreme nu este exclus ca pentru emigranti sa se aplice mai curand, de vreme ce exista instructiunile europene de rigoare.

Am prezentat de multe ori pozitia noastra, ca, adica, preocuparea principala a „Noii Epoci” este exact definitivarea infrastructurilor „guvernarii electronice”. Desigur, utilizarea extrem de larga si internationala a acestui termen constituie un eufemism si o masca, pentru ca in esenta este vorba de o dictatura electronica si de o tiranie internationala electronica. Scopul este minimalizarea reactiilor populare de impotrivire, „adormirea” constiintelor si educarea in secularizare si materialismul-atomismul al acesteia.

AMKA si Cardul de Asigurare Sociala care au fost legiferate de guvernul precedent reprezinta elementele de baza necesare pentru organizarea „guvernarii electronice” internationale, de dragul careia guvernul actual a infiintat si un minister de rigoare. Ceea ce transpare din declaratiile programatice ale primului ministru este intentia de emitere a unei nou act de identitate, care, asa cum a mentionat, se va numi „cardul electronic de sanatate” si va fi suficient de dotat cu o asemenea tehnologie, incat sa poata fi folosit in mod „interoperabil” in cadrele definitivarii „guvernarii electronice”. Este „limpede ca lumina zilei” ca va exista un supra card care sa inlocuiasca foarte curand toate cardurile, buletinele, pasapoartele si actele de identitate emise de politie. Numele lui definitiv va fi „cardul electronic al cetateanului”.

Acest card al cetateanului cu siguranta, va circula si in locul actelor de identitate electronice. Cancelarul Germaniei, Scröder, in 2000 propusese impunerea Cardului de Asigurare, tocmai pentru ca Grecii se opun emiterii actelor de identitate electronice. Acest lucru este cat se poate de clar o incercare de a insela poporul ortodox Grec, care din motivele sensibilitatii constiintei lor Ortodoxe nu doreste emiterea si acceptarea actelor de identitate electronice, nici, de asemenea, a cartilor de asigurare, de vreme ce si acestea substituie actele de identitate electronice.

Cercul desavarsirii inchisorii electronice, ale carei temelii s-au pus deja prin Conditia Schengen in urma cu ani de zile, se va inchide in scurt timp, dupa cum se prezinta lucrurile.

Deja guvernul se grabeste sa ne incercuiasca in aceasta guvernare electronica dandu-ne inainte de cardul cetateanului inca o carte electronica, care sa ne „usureze”, asa cum se afirma, ca sa nu mai adunam chitante de la diferitele cumparaturi pe care le facem. Un nou „cod unic al clientului”, corelat cu sistemul digital EAN -13 va trimite datele cumparaturilor noastre la fisc, ca sa fim impozitati, fara sa fim obligati sa cerem si sa purtam chitantele la inceputul anului economic, depunandu-le odata cu declaratia fiscala. Asa insa cum s-a dovedit, atat tipul de codificare UPC-A, in Statele Unite si Canada, cat si EAN-13, in restul lumii, contin numarul rau famat 666. De altfel, acest lucru a fost marturisit si de George Laurer, producatorul deja invechitului sistem UPC-A. In reprezentarea grafica de la nivelul inferior al codificarii EAN-13 se deosebesc clar si cu ochiul liber cele trei bare, la inceput-mijloc-sfarsit, care se descifreaza in calculator ca 6-6-6.

Exista cercetari stiintifice care demonstreaza prezenta in mod simbolic a numarului 666 in modelul EAN-13 pe baza caruia se va elibera „codul unic al clientului”.

Mai importante decat acestea sunt trei studii sustinute de Sfanta Manastire Grigoriu si in special al treilea dintre acestea care poarta titlul „Codul liniar (BAR CODE) si numarul 666. Studiul al treilea (23-6-97)”, Sfanta Manastire Grigoriu, Athos, 23 iunie 1997. La acest studiu colaboreaza ieromonahul Lukas si monahul Prodromos, licentiat in inginerie electronica. Parintele Prodromos foloseste stiiinta sa tehnica si o bogata bibliografie a unor cercetatori straini ca sa-si argumenteze pozitia. Definitivand extrem de clar demonstratia despre prezenta lui 666 in EAN-13, incheie concluzionand cu urmatoarele afirmatii foarte interesante.:

„Si simpla folosire a actelor de identitate electronice este foarte periculoasa pentru libertatea persoanei umane, din cauza terifiantelor posibilitati ale Informaticii. Inca si in cazul in care n-ar exista 666 in actele de identitate, acceptarea lor inseamna aderarea noastra la un sistem totalitar, care nu il trateaza pe om ca Chip al lui Dumnezeu, ci ca ‘subiect’ al datelor (Legea 2472/1997), care repede poate constitui obiect in mana oligarhiei economice sau, ulterior, a lui Antihrist.

Folosirea lor insa va fi abominabila, daca se va corela intr-un mod oarecare cu numarul 666. Nici un crestin care recunoaste si respecta marturia Sfantului Ioan Evanghelistul din Apocalipsa nu poate sa primeasca acest act de identitate care sa contina simbolul Antihristului.

Multi refuza sa coreleze inca si simboluri evidente ale lui 666 cu numarul care este semnalat in Apocalipsa, 666. Nu au insa dreptate. Pentru ca nu doar existenta, dar si simpla suspiciune ca un anume simbolism al lui 666 este posibil sa se fi insinuat in vreun obiect determinant al identitatii persoanei este suficienta ca sa ii convinga pe crestini sa respinga imediat si energic folosirea acestui obiect (adica a actului de identitate electronic).

Se impune o asemenea opozitie energica, pentru ca primirea numarului lui Antihrist inseamna respingerea lui Hristos si alaturarea cu diavolul. Acest lucru reiese din invatatura Apocalipsei (14, 9-11), dar si din experienta Bisericii din timpurile Mucenicilor. Sfintii Mucenici nu numai ca nu negau pe Hristos prin cuvant, dar nu indurau nici simbolic sa infaptuiasca vreo fapta idololatrica, pentru ca acest lucru insemna pentru ei negarea lui Hristos.

Desi s-a afirmat public ca in noile acte de identitate nu se va folosi codul liniar de tip EAN-13 si UPC-A, totusi nimic nu se poate considera sigur.

In afara de aceasta, si totalitarismul care se impune mondial de catre oligarhia economica se coreleaza direct cu codul liniar, astfel incat sa fie foarte posibila implinirea cuvantului Apocalipsei despre imposibilitatea de a realiza tranzactii economice de catre cei care nu au acces electronic la sistemul de tranzactii impus …

Prin urmare, informarea la timp si responsabila a poporului constituie pentru prezent primul pas, asa incat sa ia pozitie in mod responsabil si cunoscand consecintele acesteia intr-o tema atat de serioasa a credintei sale si a libertatii lui personale” (pp. 26-27).

Nelinistea noastra duhovniceasca se intensifica atunci cand suntem informati ca in Romania Ortodoxa vecina, foarte batranul parinte duhovnicesc sfant Iustin Parvu ii sfatuieste pe Romanii credinciosi sa nu primeasca actul de identitate electronic. Sa vedem un paragraf din textul pe care l-a adresat poporului pe 14 ianuarie 2009:

„Prin lege, prin ordonanta de guvern, romanii sant obligati sa se incadreze intr’un plan de urmarire si supraveghere la nivel national si mondial, proiect care le rapeste de fapt oamenilor libertatea. Romanilor li se cere sa-si puna pe pasapoartele, permisele auto si pe orice act personal cipul biometric ce contine amprenta digitala, imaginea faciala si toate datele personale. Poate pentru multi dintre dumneavoastra acest cip pare un lucru nesemnificativ, dar in spatele acestui sistem de insemnare a oamenilor, de codare si stocare a datelor de identificare se ascunde o intreaga dictatura, un intreg plan demonic, prin care de buna voie iti vinzi sufletul diavolului. Insemnarea oamenilor, ca pe vite, este primul pas al unor alte masuri luate pentru controlul absolut al fiintei umane.”[4]

Dupa aceasta pledoarie clara a sfantului Parinte Iustin, Sfantul Sinod al Bisericii Romaniei, in sedinta din 25-2-2009 a luat decizia, intru totul de acord cu recomandarile sfantului Parinte, considerand ca din motive de constiinta religioasa credinciosii nu sunt obligati sa primeasca pasapoartele biometrice.

Inca din trecut au exista multe marturii ca rau famatul numar 666 va exista in actele de identitate electronice sau in substitutele lor.

In mod semnificativ enumeram marturiile unor responsabili, care confirma ca exista codul numeric 666 in actele de identitate electronice, ca sa poata fi citite de catre computerele online ale diferitelor servicii de stat. Periodicul „Ὀρθόδοξη Μαρτηρία” (Marturie Ortodoxa), fasciculul 107 publica cateva astfel de marturii ale politicienilor si jurnalistilor din tara noastra:

L. Papadimas (subsecretar de stat): a marturisit foarte clar utilizarea rau famatului numar pentru necesitatile organizarii computerizate: [Antenna – «Ἡ ὥρα τῆς ἀλήθειας», „Ora adevarului”, de Pretenderis (in direct cu Inalt Prea Sfintitul de Alexandropoleos, Antim), martie 1997].

Theodoros Pangalos (Ministru de Externe) la intrebarea ziaristului N. Hatzinicolaos, de ce nu schimba 666, de vreme ce Biserica se opune, a raspuns: “Nu putem sa il schimbam, pentru ca vai de noi daca ajungem la logica acestui numar, sa ascultam de o mana de oameni ciudati.” [Mega – «Ἐνώπιος Ἐνωπίῳ», „Fata in fata”, imediat dupa ratificarea Conditiei Schengen].

Pavlos Sarlis (Europarlamentar al Noii Democratii, aparator al Conditiei Schengen): “666 va fi cuprins in actele de identitate electronice … Este simplu pentru orice guvernare sa schimbe sistemul electronic si sa foloseasca alt sistem, care nu va cuprinde numarul 666, de vreme ce acesta este motivul respingerii care exista la scara mai larga”. [Ἀπογευματινή, De dupa-amiaza, 15-6-97, p. 24]

Ilias Papadopoulos (raportor al Conditiei Schengen al PASOK) a raspuns la afirmatia ieromonahului Hristodul ca in actele de identitate electronice pe care le va acorda E.K.A.M.[5] este continut 666: „Doresc sa remarc faptul ca parintele Hristodul este deosebit de pozitiv in discutie, mi-a redat realitatile in ce priveste 6666 … suntem insa in epoca informaticii si puternic este statul care detine cele mai multe informatii, mai mult decat cel care detine echipamente. Suntem deci obligati sa intram in sistem, pentru ca trebuie sa vedem si ce s-ar intampla daca nu am intra”. (Stirile SKAI, 10-6-1997)

Ioannis Loverdos (jurnalist): „Numarul 666 va exista pentru necesitatile organizarii computerizate in noile acte electronice care se prevad ca urmare a ratificarii Conditiei Schengen”. (Ziarul «Ἐπενδυτής», „Investitorul”, 14-6-97).

Gheorghios Pashalidis (Ministru, in numele Primului Ministru). Calmand comisia arhiereilor care l-a vizitat, a declarat despre aceasta tema: „666 nu este ceva rau. Este pur si simplu un numar inainte de 667 si dupa 665!”. (Ziarul «Ἐλευθεροτυπία», „Libertatea Presei”, 11-6-97).

Hristos Nikolaidis (Jurnalist): „ …specialisti ai departamentului de programare a calculatoarelor electronice atrag atentia ca aparitia lui 666 in sistemele informatice este accidentala. Se refera concret la faptul ca in codul linear nu apare unitar, ci prin aparitia figurativa a trei elemente de 6 (sase) in actul de identitate al fiecarui bun de consum. Forma pe care o poarta denumirea (6) este constituita din doua linii, una subtire si una mai lata si se repeta la inceput, la mijloc si la sfarsitul codului …” (Ziarul «Ἀγγελιοφόρος», „Mesagerul”, Marti, 17-7-97).

Ilias Papadopoulos (Raportorul Conditiei Schengen). „Ar fi pacat ca o societate de drept cum este tara noastra, care accepta sa se faca auzite toate vocile, sa se retraga si sa fie afectata de o minoritate neinsemnata care doreste sa ne impuna un numar, pentru ca asa considera.” (Televiziunea de stat ET3, emisiunea «Ἀνιχνεύσεις», „Investigatii”).

De ce cu atata insistenta sunt blocati oamenii Noii Epoci, cunoscuti sau nu, pe acest numar, unic pentru ei, rau famat pentru noi? Daca calculatoarele au nevoie de un numar de cod de trei cifre ca sa functioneze si sa se conecteze interguvernamental, noi, ca crestini, daca ne-am pune de acord in privinta celorlalte chestiuni ale guvernarii electronice, am prefera numerele de tip 999. Cine sunt blocatii? Crestinii care se opun unui singur numar si accepta numerele de tip 999 sau new-age-istii care insista doar asupra satanicului 666 si nu accepta pleiada numerelor de tip 999?

Omul plini de patimi si perfid al Noii Epoci se descopera in intregul spectru al crizei confectionate. Toti cetatenii sunt serios constransi de problemele economice, in timp ce, paralel, atarna deasupra capetelor noastre cardul cetateanului. Noua Epoca precipita demersurile, pentru ca in final sa fie acceptata pecetea lui Antihrist …

Se vede deci ca si in cardul cetateanului, dar si in cipul care in viitor se va implanta in trupul nostru va fi continut numarul rau famat al lui Antihrist, 666, care se va implanta in trupul nostru. Deja in Statele Unite prin lege se promoveaza, invocandu-se motive de sanatate, mai intai inregistrarea tuturor datelor medicale ale cetatenilor si apoi implantarea microcipului in mana (Healthcare Bill HR 3200/pp 1001-1008), fata de care insa exista multe reactii de refuz si cetatenii apeleaza la justitie.

Ultimele evolutii si precipitarea guvernului pentru urgentarea de la 1 Mai 2010 a definitivarii detaliilor pentru emiterea cardului cetateanului, confirma opiniile noastre.

Concret, miercuri 21 aprilie 2010, a avut loc consfatuirea de la Palatul Maxim la care a participat primul ministru, ministri competenti, precum si secretari generali si speciali. Primul ministru a cerut sa se urgenteze incepand cu 1 mai si sa inceapa lucrarile comisiilor care vor examina:

* interoperabilitatea datelor de inregistrare nationala ale cetatenilor.
* crearea unui cadru legal adecvat.
* crearea si pregatirea infrastructurilor de sustinere necesare.
* alegerea devizelor tehnice care vor fi in acord cu normele europene, astfel incat sa fie asigurata interoperabilitatea cardului in cadrul Uniunii Europene (declaratia Ministrilor despre Administratia Electronica).

Emiterea cardurilor cetateanului va avea loc in doua faze:

a) de la 18 ani in sus si

b) de la 12 pana la 18 ani.

Cheltuiala va fi acoperita din veniturile publice ale ΕΣΠΑ[6] si anume din programele de management „Reforma administrativa” si „Convergenta digitala”. Fiecare cetatean va participa la cheltuiala cu 5 euro.

La sfarsit de tot sa arate bine-intentionatii parlamentari ortodocsi alesi de poporul nostru si conducatorii lor buna lor dispozitie sufleteasca fata de crestinii ortodocsi constienti, care cu siguranta vor refuza sa primeasca si sa foloseasca Cardul electronic al Cetateanului. De ce doar o mana de martori ai lui Iehova, indrumati desigur de organizarea lor din strainatate cu scopuri obscure si antinationale, sunt exceptati de la principala noastra obligatie, apararea patriei (prin serviciul militar)?

Trei milioane si mai bine din poporul Grec s-a opus prin semnatura unei teme de mai mica importanta, anume stergerea apartenentei religioase din actele de identitate, o problema a simplei lipse a marturisirii. Pentru un motiv major se ridica constiinta multor Ortodocsi, datorita cardului cetateanului care contine 666 si inseamna negarea lui Hristos si inrolarea la Antihrist. Vor fi privati Ortodocsii de dreptul invocarii motivelor constiintei religioase? Nu ar trebui sa li se acorde o solutie legala alternativa?

De asemenea, de privilegii deosebite in societatea Ortodoxa Greceasca se bucura musulmanii din Tracia, Evreii si Romano-Catolicii in Grecia. Nu pot deci atat reprezentantii Greci in parlamentul unicameral, cat si strainii sa arate o minima toleranta fata de credinciosii Greci care vor refuza Cardul Cetateanului? Vor fi exterminati cu amabilitatea tacita a new-age-istilor, si ai nostri si straini?

„Deja Asociatia Avocatilor din Atena, prin comisiile sale stiintifice, examineaza compatibilitatea dispozitiilor Memoriului catre Constitutie, Conditiile europene si ΕΣΔΑ[7], si daca reducerile drepturilor publice sunt compatibile cu drepturile sociale legitime, cu protectia constitutionala si supralegislativa care sunt decretate prin aceste texte” (Ziarul «Καθημερινή», „Cotidianul”, 27-06-10, p. 26, articolul domnului Dimitrios H. Paxinos, Presedintele Asociatiei Avocatilor din Atena). In cadrul reducerii drepturilor sociale nu intra, de la sine inteles, si problematizarile noastre din jurul temelor pe care le abordam?

Concluzii – Propuneri

1. Sfantul Sinod al Bisericii Greciei nu ar trebui doar sa citeze tema cardului cetateanului intr-o comisie oarecare, de exemplu in comisia problemelor canonice, ca sa ne spuna din nou ca nu se primejduieste mantuirea sufletului nostru.

2. Niciodata Biserica Ortodoxa a Greciei nu a fost negativa in utilizarea tehnologiei digitale. Toate serviciile Sfantului Sinod, ale Sfintelor Mitropolii, ale Sfintelor Manastiri si Enorii folosesc avantajele acestei tehnologii. Suntem insa intru totul impotriva guvernarii electronice, asa cum se organizeaza ea astazi, astfel incat sa ne incadreze pe toti, clerici si laici, monahi si monahii in statul mondial antihristic, suntem impotriva desfiintarii darului dat de Dumnezeu al libertatii noastre.

3. Guvernarea Mondiala nu doreste sa lase nimic in mainile „intamplarii”, adica ale lui Dumnezeu, dupa credinta Ortodoxa. Persoana umana ca chip al lui Dumnezeu va trebui sa dispara, asa incat omul taiat de voie – de nevoie de la ajutorul datator de viata si de la sprijinul Dumnezeului in Treime, sa devina un „prost fericit” util in inchisoarea mondiala si, cand va muri, inca o bucata de carne pentru incinerare … Grecul va fi pecetluit si inlantuit prin armele economiei si ale tehnologiei digitale, asa incat sa nu mai primejduiasca in viitor sistemul cu conceptiile sale ortodoxe „anarhiste”.

4. Cardul cetateanului nu va fi un simplu numar util. Cipul continut in el va asigura posibilitatea accesului la toate activitatile vietii sociale.

5. Fara AMKA, dar mai ales fara cardul de asigurare si, mai mult, fara cardul electronic al cetateanului, acesta nu va putea sa aiba asigurare, nu va putea sa fie platit, sa plateasca si sa faca schimburi comerciale cu ceilalti oameni si cu diferitii agenti, fara acest card nu va avea drepturi niciunde. Este cat se poate de clara similitudinea consecintelor pentru cei care vor refuza sa foloseasca cardul cetateanului cu cate spune Apocalipsa la capitolul 13, versetul 17 despre cei care refuza pecetluirea: „… Incat nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, decat numai cel ce are semnul, adica numele fiarei, sau numarul numelui fiarei.”

6. Guvernarea electronica, de ce conducator si de ce guvernare va fi directionata? De vreme ce va fi interguvernare, asa cum se descrie si se exercita cu datele de acum, inseamna ca suntem incadrati fara sa o prea intelegem in guvernarea mondiala si nu in guvernarea noastra Elena. In legatura cu aceasta, recent, a fost anulata valoarea si sensul Parlamentului Grecilor. Parlamentul s-a autoanulat, de vreme ce a dat Ministerului Economiei dreptul sa semneze toate conventiile cu Uniunea Europeana, Fondul Monetar International etc in privinta imprumutului tarii noastre si a masurilor (economice) dure, fara ca aceste conventii ale ministrului sa fie ratificate de Parlament! Pur si simplu, dupa ce semneaza acordurile respective, le va aduce in Parlament „pentru informare si discutie”! Este vorba suspendarea oricarui principiu democratic. Dupa tradarea neamului nostru si a democratiei, neinfranatii se precipita spre punctul cel mai sensibil al Grecului, spre constiinta lui religioasa ortodoxa. Din deceniul ’80 fac eforturi sa impuna un act de identitate antihristic care sa coreleze numerotarea persoanei, urmarirea, indosarierea si rau famatul numar 666. In continuu ne ameninta cu EKAM mai intai, cu AMKA ulterior, cu Cardul Cetateanului si cu codul unic al clientului acum, in cele din urma.

7. Deja avem in zilele noastre prima dovada palpabila si izbitoare a guvernarii FMI. La decizia ministeriala comuna din 4 iunie 2010 „asupra recensamantului la sectorul public” primul lucru care se are in vedere sunt dispozitiile articolului 2 al paragrafului 1b al Legii 3845/2010 (FEK 65A/10), „Masuri de adaptare a mecanismului de sustinere a economiei grecesti de catre statele membre ale Zonei si FMI”. Toti functionarii publici, precum si episcopii, preotii si diaconii, trebuie sa dam multe date personale, ca sa putem sa ne luam salariile. Intr-un interval foarte scurt de timp toate acestea, prin intermediul guvernarii electronice se vor introduce in cardul electronic al cetateanului pe care vom fi obligati sa il primim ca sa ne primim salariile. Este posibil sa ajungem la aceasta meschinarie, noi, preoti ai lui Iisus Hristos? Sa folosim cu usurinta cardul lui Antihrist, cu simbolul lui, cu numarul adica al numelui sau? Cine guverneaza deja Grecia? Cine da legile? Altii conduc … Reprezentantii nostri alesi, ca niste calai, provoaca catastrofa, saracirea tarii noastre, care a fost atat de slavita, cea mai multiculturala si mai democratica din intreaga lume locuita ( οἰκουμένη).

8. Cine a dat aceste drepturi si aceste competente prezentei guvernari? Oare a avut loc vreun referendum ca guvernul nostru, cu totul inabil, sa acorde guvernarea patriei noastre strainilor?

9. De vreme ce se taie salariile, pensiile, alocatiile, furnizari, ajutoarele pentru familiile cu multi copii si pentru cei neputinciosi, de vreme ce devin mai dure masurile de percepere a impozitelor, de vreme ce se vor inchide sau vor fuziona spitale, de vreme ce acoperirea prin asigurari a, chipurile, cetatenilor asigurati va fi foarte saracacioasa, la ce ne va mai trebui cardul de asigurare sau cardul cetateanului? Nici asigurare nu vom avea, nici bani, nici liber acces la piata libera a bunurilor si activitatilor.

10. Deci, scopul foarte insistent al guvernarii electronice este sa centralizeze toate datele fiecarui cetatean. Prin intermediul diferitelor coduri ale cipului vor comunica electronic, adica direct in mod automat, diferitele servicii si diferitii agenti care introduc datele noastre personale in banci de date si „vor oferi serviciile” de care vom avea nevoie preluand cate informatii au nevoie pentru fiecare cetatean. Profilul fiecarui cetatean, oricat ne-ar asigura ei de contrariu, va putea sa fie direct accesibil si citibil si probabil ca si prelucrabil de catre oricine este capabil si abil sa citeasca si sa prelucreze datele noastre personale.

11. In afara de acestea insa, specialistii tehnocrati au admis ca in afara de primirea si oferirea pasiva de date, cipurile functioneaza si activ. Il pot vatama pe purtatorul cipului, mai ales pe cel care il are incorporat in mana sau pe frunte. Pot adica in diferite moduri sa transmita boli in organism – incercand eventual sa micsoreze asteptarea de viata a batranilor si probabil si a altor oameni – sau sa altereze capacitatea si calitatea gandirii, a vointei, a deciziilor si a actiunilor oamenilor aflati sub mana lor. („Responsabilitatea deciziei noastre”, p. 101 si urm.)

12. Sistemele si cipurile cu bar code de tipul EAN-13 si UPC-A vor fi atat de primitive si depasite, incat vor pali in fata posibilitatilor de spatiu si mod de actiune ale cipurilor electronice evoluate si, mai exact, a celor incorporate in mana dreapta si in fruntea oamenilor. De aceea, si Apocalipsa Sfantului Ioan vorbeste cu mare oroare de pecetluirea pe care o vom primi de buna voie ca negare a credintei noastre in Hristos.

13. Sintetizand, guvernarea electronica ne introduce in statul antihristic electronic diminuand si facand sa dispara notiunea si existenta guvernarii nationale, se va rupe de Hristos si nu se va mai identifica cu El si cu modul crestin de viata. Toate si toti vor fi guvernati de dusmanii lui Hristos si de Antihrist prin guvernarea electronica. Ii vom preda pe credinciosii nostri acestei guvernari a lui Antihrist care conduce direct la pieire?

14. „Uraciunea pustiirii in locul cel sfant”. Aceasta administratie mondiala va cuprinde, in vicleniile ei demonice si antihristice, si toate religiile cu scopul de a subjuga inca si credinta ortodoxa, unica prin adevar, si Biserica. Exemplu recent este vizita Suveranului Pontif la presedintele SUA, care l-a primit ca pe conducatorul tuturor religiilor, dupa ce deci il primise pe Patriarhul Ecumenic. Desigur nu va putea niciodata sa subjuge Ortodoxia, de vreme ce Domnul insuti ne asigura: „portile iadului nu o vor birui”. Totusi multi „credinciosi” sunt deja terorizati de masurile economice. Cum vor avea in continuare luciditatea de a evalua corect cele legate de guvernarea electronica?

15. Este cunoscut faptul ca Biserica in repetate randuri a vorbit clar si marturisitor prin interventiile si enciclicele ei catre poporul credincios (spre exemplu, 2641/98), atat impotriva destramarii persoanei umane si a libertatii acesteia prin actele de identitate electronice, dar si prin acceptarea simbolurilor antihristice, si anume a numarului rau famat 666, care foarte probabil va fi continut de aceste acte. Dar consideram ca se impune ca Biserica sa repete indemnurile ei si chiar mai intens si mai cu putere spre ponderarea guvernantilor si spre intarirea credinciosilor. Aceasta trebuie sa se intample:

a) Din pricina faptului ca exista multi, chiar si in sanurile Bisericii, care in mod naiv sau viclean afirma ca, da, e adevarat, candva Biserica s-a opus, insa acum nu dezaproba, ci in mod tacit aproba sau cel putin tolereaza actele si le aranjeaza. Se da astfel impresia ca Biserica este ca „cuptorul lui Hogea” si are slugarnicia sa se miste – chiar si in chestiuni de credinta – dupa toate presiunile si tocmelile.

b) Din pricina avantului impetuos si a precipitarii Societatii de a impune in masa ceea ce in 1986 (vezi legea1599/1986 a ministrului Koutsoiorgas) au fost constransi sa „inghete” si sa amane din pricina opozitiei Bisericii, se exploateaza acum criza economica, dar si tacerea Bisericii.

16. Poluarea morala, psihologica, duhovniceasca, trupeasca si ecologica va fi extinsa si mondiala. Numarul 666, cel mai expresiv simbol al diavolului si al Antihristului va avea puterea – cu ingaduinta lui Dumnezeu pentru inmultirea pacatelor oamenilor – sa polueze pamantul si marea, muntii si campiile, dimpreuna cu intreaga comunitate mondiala care se va fi inchinat fiarei. Si doar cei care vor respinge sa primeasca pecetluirea vor praznui cu Mielul injunghiat in Imparatia Sa, cand se va nimici in cele din urma si fragila dominatie mondiala a lui Antihrist.

17. Inainte de a se legifera cardul electronic al cetateanului, care va fi urmat de blestemata pecetluire, Biserica Ortodoxa, cea care drept tine Cuvantul Adevarului, Mama si hranitoarea noastra, oare nu trebuie sa rosteasca cuvantul Adevarului si sa dea indrumari drepte fiilor ei?

Primul si cel mai capabil in guvernarea mondiala ar fi fost Domnul nostru fie inainte de patima Sa, fie dupa martiriul Sau pe cruce. Ar fi putut, cand Il luau in ras necuviinciosii lui rastignitori si ii spuneau: „Daca esti Fiul lui Dumnezeu, coboara-Te de pe cruce”, ca sa credem (Mt. 27, 40), sa impuna o guvernare mondiala, in care sa fie toti atot-fericiti, de vrem ce s-ar fi asigurat fara urma de indoiala de valoarea Lui si de puterea Lui „dumnezeiasca”.

Insa Domnul nostru a preferat sa nu recurga la aceasta suprema minune „dumnezeiasca”, tocmai pentru ca in acest mod ar fi anulat suprema calitate a alesei libertati, silindu-i pe toti sa i se supuna orbeste ca niste soldatei antropoizi muti si nemiscati, rasuciti cu cheia.

Prezenta guvernare mondiala electronica, perfida, care se ni se descopera, este lucrarea Noii Epoci, este o a lucrarea diavolului cu o mentalitate opusa celei a Domnului nostru, cu mentalitatea asfixiantei dictaturi mondiale. (Vezi razboaiele din Serbia, Afganistan, Irak, Palestina). Din fericire, furioasa si precipitata Noua Epoca isi dezvaluie cu stangacie si grosolan chipul ucigator si fara voia ei ne trezeste din somnul bunastarii, pe noi, cei care conlucram cu Hristos.

Daca, in ciuda sperantelor noastre, mama noastra Biserica, prin conducerea ei, se arata nepasatoare si tace in starea de calamitate duhovniceasca prin care trecem, ce raspuns vom da credinciosilor nostri? Ce voi spune celor opt copii trupesti ai mei, celor 15 nepoti, celorlalte rude, fiilor mei duhovnicesti, enoriasilor mei, fostilor mei elevi, preoti raspanditi in toata tara?

Ma gandesc, ma problematizez: Daca laici, cunoscuti si nu, sunt decisi, pentru toate aceste motive de mai sus si pentru ca au o foarte puternica problema de constiinta din pricina credinte lor ortodoxe, si nu doresc in nici un caz sa primeasca cardul electronic al cetateanului, atunci cum este posibil ca smerenia mea sa accepte acest josnic compromis demonic? Nu este uriasa raspunderea mea ca parinte duhovnicesc?

Voi fi nevoit, dimpreuna cu alti parinti duhovnicesti, care cu ingrijorare se roaga, sa actionam potrivit constiintei noastre si potrivit invataturii eshatologice a Sfintilor Parinti in aceasta tema atat de subtila si de serioasa.

Cu cea mai mare caldura va rog, Prea Fericirea Voastra si Inalt Prea Sfintiti arhierei, nu ne lasati fara raspuns.

Cu respect, inchinatorul lui Hristos, cel neinsemnat intre preoti Arhim. Sarantis Sarantos, Sfanta Biserica a Adormirii Maicii Domnului, Amarousi

PS a. Cu cel mai mare respect va semnalam:

1. Studiul serios – stiintific – al Sfintei Chilii a Sfantului Nicolae Bourazeri „Responsabilitatea alegerii noastre”, al carui prolog am avut cinstea sa il redactez, ca sa aveti inca mai multe elemente despre tema de mai sus.

1. 2. Codul Liniar (BAR-CODE) si numarul 666. (Al treilea studiu, 23-6-1997). (Sfanta Manastire Grigoriu, Athos, 1997).
2. 3. Este vremea muceniciei, Parintele Iustin Parvu.

PS 2. Au colaborat la adunarea materialului, la cercetare, la prelucrare, la impreuna problematizarea duhovniceasca in Hristos, urmatorii preacucernici parinti care cu generozitate si cu bunavointa s-au oferit sa puna la dispozitie larga lor experienta duhovniceasca pentru prezenta tema arzatoare:

p. Athanasios Minas, p. Athanasios Gheramanis, p. Anastasios Traiforos, p. Anastasios Koropoulis, p. Antonios Bousdekis, p. Vasilios Mouzelis, p. Vasilios Kokolaris, p. Gheorghios Diamantopoulos, p. Efthimios Mouzakitis, p. Eftathios Athanasopoulos, p. Ioannis Fotopoulos, p. Lambros Fotopoulos, p. Nikolaos Poursanidis, p. Stavros Trikalopiotis, p. Haralombos Theodosis, p. Hristos Katsoulis.

Ὀρθόδοξος Τύπος, 23-7-20101, pp. 1, 7.

Traducere Tatiana Petrache

[1] Memoriul va fi inaintat Sinodului de catre Mitropolitul de Kifisia, Amarousios si Oropos, Chiril. (n.tr.)

[2] AMKA , Ἀριθμός Μητρώου Κοινωνικῆς Ἀσφάλισης, = Numarul Matricol al Asigurarii Sociale. (n.tr.)

[3] In legatura cu AMKA (Ἀριθμός Μητρώου Κοινωνικῆς Ἀσφάλισης = Numarul Matricol al Asigurarii Sociale), Sinodul Permanent accepta comunicarea Comisiei Sinodale pentru Probleme Dogmatice si Canonice, potrivit careia: „numarul AMKA este pur si simplu in plus un numar util si din toate datele pe care le contine pana in prezent nu prezinta nici un pericol pentru mantuirea sufletelor. In orice situatie, Biserica sta de veghe” (A treia sedinta a Sinodului Permanent pe luna octombrie, 23-10-2009). (n.red.gr.)

[4] Textul este preluat din Identitatea si libertatea omului in Ortodoxie. Raspunsuri ale Bisericii in privinta actelor electronice, Editura Predania, Bucuresti, 2009, p. 113. (n.tr.)

[5] Ε.Κ.Α.Μ., Ειδική Κατασταλτική Αντιτρομοκρατική Μονάδα, Unitatea Speciala de Represiune Antiterorista. (n.tr.)

[6] ΕΣΠΑ, Εθνικό Στρατηγικό Πλαίσιο Αναφοράς, Cadrul Strategic National de Referinta. (n.tr.)

[7] ΕΣΔΑ, Ευρωπαϊκή Σύμβαση για τα Δικαιώματα του Ανθρώπου, Conventia Europeana pentru Drepturile Omului.

sursa traducerii: Graiul ortodox, sursa in greaca: orthodox watch

joi, 5 august 2010

Dostoievski: Catolicismul nu este de fapt o religie crestina… e chiar mai rau decat ateismul

Sfatuitorii papei sunt hulitorii lui Hristos: rabinii jidovi
Citat din FRATII KARAMAZOV (vol. I):
- Cine sint acesti detinatori de taine care accepta sa poarte povara nu mai stiu carui blestem pentru a ferici omenirea? Cind s-a vazut asa ceva? Ii cunoastem noi pe iezuiti si stim cite lucruri urite se spun pe socoteala lor! Cum ii infatiseaza insa poemul tau? Sint altfel, crede-ma, cu totul altfel decit ii prezinti tu… De fapt, menirea lor e sa alcatuiasca armata Romei in slujba viitorului imperiu mondial, in frun¬tea caruia urmeaza sa fie suveranul pontif… asta e idealul lor. Un ideal care nu ascunde nici o taina si nici un fel de sublima melancolie… in fond, nu este decit cea mai vulgara rivnire de putere, o lacomie dupa josnicele placeri lumesti, dorinta de a subjuga… de a introna o noua stare de sclavie, in care ei sa joace rolul unor latifundiari… asta-i tot. Se prea poate ca pina la urma nici sa nu creada in Dumnezeu.
- As vrea totusi sa te intreb ceva: esti convins intr-adevar ca miscarea catolica din ultimele secole nu se rezuma decit la setea de putere, la dorinta de a dobindi unele satisfactii josnice?
- Ba pot sa-ti spun chiar mai mult: unul sin¬gur ca el ajunge pentru a se descoperi, in sfirsit, adevarata idee calauzitoare a intregului catolicism roman, cu toate armiile si iezuitii lui, ideea suprema a acestei miscari. iti marturisesc cinstit: sint convins ca acest om unic n-a fost nici un moment absent din rindurile celor aflati in fruntea miscarii. Cine stie daca asemenea exceptii nu se vor fi gasit si printre inaltii pontifi romani! Poate batrinul asta afurisit, care, in felul lui, iubeste cu o nemasurata dragoste omenirea, mai exista inca si azi, si chiar in mai multe exemplare, sub infatisarea unor mosnegi singuratici ca si dinsul si unici in felul lor. Si nu printr-o simpla coincidenta, ci ca o organizatie, o uniune secreta, de mult injghebata pentru a pastra cit mai bine taina, despre care ti-am vorbit, ferind-o cu grija de lumea celor marunti si neputinciosi, pentru ca sa-i poata face fericiti. Trebuie sa existe asemenea asociatie, nu se poate sa nu existe. Mi se pare ca si masonii au la origine tot ceva similar, de aceea cred ca si sint priviti cu atita ura de catolici, care vad in ei niste concurenti, o sciziune a miscarii lor, cind, de fapt, ar trebuie sa fie o singura turma si un singur pastor…
Citat din IDIOTUL:
– Pavliscev era un spirit luminat si un crestin, un adevarat crestin, declara brusc printul. Cum a putut el sa treaca la o credinta care nu e crestina?… Catolicismul nu este de fapt o religie crestina! adauga el deodata, invaluind dintr-o privire scinteietoare intreaga societate.
- Asta-i cam prea mult, murmura „inaltul demnitar” si se uita cu mirare la Ivan Feodorovici.
- Cum vine asta, ca religia catolica nu este o credinta crestina? se rasuci pe scaun Ivan Petrovici. Atunci ce fel de credinta este?
- Si totusi nu este o religie crestina! raspunse emotionat si peste masura de taios printul. Asta in primul rind, iar in al doilea rind catolicismul roman e chiar mai rau decit ateismul, iata parerea mea! Da! asta e parerea mea! Ateismul, de fapt, se margineste la negare, reduce totul la zero, pe cind catolicismul merge mai departe: predica un Hristos denaturat, un Hristos ponegrit si profanat, un Hristos care este contrariu celui adevarat! Catolicismul il predica pe Antihrist, va asigur, v-o jur! E convingerea mea intima pe care mi-am format-o de ani de zile si care m-a facut sa sufar cumplit… Catolicismul roman crede ca biserica nu poate sa traiasca pe pamint daca lumea intreaga nu este supusa puterii sale politice si striga: Non possumus.
Dupa mine, catolicismul nici nu este propriu-zis o religie, ci numai continuarea Imperiului roman din Apus, si totul in el, incepind cu credinta, e subordonat acestei idei. Papa a pus stapinire pe pamint, pe un tron terestru si a luat sabia; de atunci totul merge asa, numai ca sabiei i-au mai adaugat minciuna, intriga, falsitatea, fanatismul, superstitia, ticalosia si crima; si-au batut joc de sentimentele poporului cele mai sacre, cele mai drepte, cele mai naive, cele mai arzatoare; au vindut toate si totul numai pentru bani, pentru o josnica stapinire paminteasca. Si sa nu spunem atunci ca-i invatatura lui Antihrist? Cum sa nu fi dat ea nastere ateismului? Ateismul izvoraste din insasi esenta catolicismului roman! Acolo zace de fapt geneza ateismului. Ateismul e chiar in ei, caci puteau ei oare sa creada siesi? Ateismul s-a hranit din dezgustul pe care-l inspirau. A fost generat de minciuna si de neputinta lor spirituala! Ateismul! La noi, credinta si-au pierdut-o numai anumite paturi, cum foarte bine s-a exprimat mai adineauri Evgheni Pavlovici. si anume cele care si-au pierdut radacinile; in schimb acolo, in Europa, chiar la masele cele mai largi ale poporului, credinta s-a subrezit – intii si intii din ignoranta si din urzeala de minciuni, iar apoi din fanatism, din ura fata de biserica si fata de crestinism! Printul se opri putin pentru a-si trage rasuflarea. Vorbise prea repede si agitat; era palid, se sufoca. Toti schimbau priviri nedumerite intre ei, si doar batrinelul isi dadu drumul pufnind de ris. Printul N. isi scoase lornionul si fara nici o jena incepu sa-l examineze pe orator. Poetul, neamt de obirsie, se urni din coltul lui si cu un zimbet malitios pe buze isi trase scaunul mai aproape de masa.
-Exa-ge-rezi din cale-afara, spuse taraganat si cu oarecare plictiseala in glas Ivan Petrovici, stinjenit parca de intorsatura pe care o luase discutia. Biserica de acolo numara si ea reprezentanti de vaza, vrednici de toata stima si plini de virtuti.

- Nici nu m-am referit, de fapt, la cutare sau cutare reprezentant al bisericii, luat separat. Am avut in vedere catolicismul roman, ca atare, privit in insasi esenta lui. Am vorbit de Roma. Cum ar fi cu putinta ca o biserica sa dispara cu totul? N-am afirmat niciodata asa ceva!

- Admit, dar sint lucruri prea cunoscute si n-are rost sa mai vorbim… asta tine de teologie…
- A, nu, nu! Nu numai de teologic, va asigur! Asta ne priveste mult mai de aproape decit va inchipuiti. Tocmai aici e greseala noastra principala, ca nu vrem, sau poate nu sintem in stare sa intelegem ca nu este vorba despre o problema cu caracter pur teologic! Pentru ca si socialismul, fiind un produs al catolicismului, este de esenta catolica! Si el, ca si fratele sau bun, ateismul, desi opus catolicismului din punct de vedere etic, este si el un rezultat al desperarii, in masura in care tinde sa se substituie puterii morale, pe care religia n-o mai are, spre a potoli aspiratiile spirituale ale omenirii insetate de adevar si a o mintui, dar nu prin invatatura lui Hristos, ci, asemenea catolicismului, tot prin violenta. E aceeasi eliberare prin violenta, aceeasi unire prin sabie si singe!,,Nu-ti este ingaduit sa crezi in Dumnezeu, nu-ti este ingaduit sa ai avere, nu-ti este ingaduit sa ai personalitate, fraternite ou la mort, doua milioane de capete!” Dupa faptele lor, ii vei cunoaste – iata adevarul de netagaduit! Si sa nu va inchipuiti ca lucrurile acestea sint chiar atit de inofensive si nu prezinta nici o primejdie pentru noi! O sa trebuiasca sa ne impotrivim, sa dam o riposta, si cit mai curind fara multa zabava! Sa opunem Occidentului adevarul intrupat in Hristos al nostru, adevar pe care noi l-am pastrat, in timp ce ei nici nu l-au cunoscut macar! Trebuie sa ne infatisam inaintea lor ca purtatori ai unei civilizatii a noastre, si nicidecum sa ne lasam prinsi orbeste in mrejele lor iezuite! Iata care trebuie sa fie pozitia noastra fata de ei! Si sa nu se mai spuna la noi ca predica iezuitilor este subtila si eleganta, cum s-a exprimat cineva aici, adineauri…

articol preluat de pe http://apologeticum.wordpress.com/

Este Romania vanduta jidanilor? D-le presedinte, nu ne baga in razboi!


Mereu ni se spune ca e bine ca armata romana e in Afganistan si Iraq pentru ca i se ofera sansa de a se antrena in conditii reale, de razboi. Si ca ar trebui sa fim fericiti pentru asta.
Acelasi lucru nu e valabil si pentru Israel?
S-a spus ca Israelul ar fi dorit sa se antreneze in Bucegi intrucat zona muntoasa de acolo seamana cu lantul muntos Elbruz din Iran cel care face granita comuna cu Afganistanul, situat la nord de Teheran, insa eu nu stiu de ce tind sa nu diger aceasta explicatie… Sa fim seriosi, cine isi pune in cap sa desfasoare operatiuni militare in zone precum cea din zona cuprinsa intre Cabana Pestera – Cabana Padina – Seaua Strunga – Coltii Tapului – Cabana Vf. Omu, unde nu gasesti un loc decent de aterizare cu elicopterul ?
Deci cat timp le-a trebuit salvamontistilor sa ajunga la locul accidentului, aproape 20 de ore? si asta in conditii de vara, urgenta maxima, ajutoare suplimentare? hai mai, nu ne luati de fraieri; n-or fi salvamontistii nostri cei mai grozavi din lume, dar nici babe in carje. Convingerea mea este ca au ajuns abia atunci cand au fost lasati sa ajunga….
Locul accidentului este “Coltii Tapului”, [aici] deasupra Poienii Gutanu, situata in partea vestica a Masivului Bucegi. Cea mai apropiata localitate este Moeciu de Sus, iar accesul in Poiana Gutanu se face pe un drum de caruta, cu plecare din Simon, Bran.
Martori din zona spun ca toata ziua, intreaga zona cuprinsa intre Babele -Vf. Omu – Muntele Gaura a fost survolata de mai multe elicoptere militare, ba chiar au fost zarite echipe de militari care pareau ca pazesc ceva, mai ales in contextul in care un cioban care se afla pe la Seaua Strunga s-a plans ca nu a fost lasat sa treaca cu oile spre Padina de doi ” militari care aveau un aparat d-ala ce parca masura curentul..”. Exact in acest areal se afla insa celebra “Gura de Rai”. E vorba despre o panta cu o suprafata de aproximativun kilometru patrat, unde se manifesta o anomalie magnetica atipica, dupa cum o definesc specialistii.
Tot mai multe voci vorbesc si despre cumpararea in masa de pamant romanesc de catre oameni de afaceri din Israel. De ex. Brasovul este aprox. 80% cumparat de jidani. Tot in acea zona va fi construit un aeroport imens, ce va constitui puntea de debarcare a zeci de mii de jidani, chiar in mijlocul Romaniei. Asta probabil dupa ce mare parte din romani vor fi ucisi in razboiul in care conducerea inconstienta a tarii ne poate baga.
Scrieti emailuri presedintelui (traianbasescu@presidency.ro) si primului ministru (drp@gov.ro) ca sa-i trimita pe jidani acasa cu toate jucariile lor. Romania nu e pamant de batjocora si nici de vanzare. Mania lui Dumnezeu se va abate mai naprasnic asupra lor.

articol preluat de pe : http://apologeticum.wordpress.com/

sâmbătă, 24 iulie 2010

Sfântul Ilie şi închinătorii la idoli de astăzi

În zilele Sfântului Ilie, acesta era la un moment dat, singurul prooroc care a rămas în legea Domnului (III Regi 18, 22). Poate tocmai din această cauză, atât de slăvit a fost Ilie, încât a fost înălţat la cer în car de foc. Curajul şi îndrăzneala lui Ilie pentru Dumnezeu aveau să fie alese pentru a mustra culmea şi sfârşitul rătăcirii de pe pământ: duhul lui Antihrist.
Astăzi, când vedem seceta lovind pământul, ne aducem aminte de aceste vremuri ale Sfântului Ilie şi încercăm să căutăm dacă nu cumva ne aflăm şi noi în rândul închinătorilor la idoli.
Care sunt închinările aduse diavolului în ziua de astăzi? Să încercăm o enumerare începând cu cele mai frecvente şi terminând cu cele mai subtile:
Alcoolul. În cantitate mică poate fi medicament, însă extremele sunt ale diavolului. O extremă: fără nici un strop de alcool - aparţine ereticilor care, în războiul lor contra dreptei credinţe, vor să se folosească de propaganda antialcoolică, împotriva aşa-zişilor ortodocşi, căzuţi în patima alcoolului şi care, de fapt, sunt închinători la idoli, adică la diavol. Ereticii sunt orbi care uită că şi Iisus Hristos Mântuitorul şi Apostolii au băut vin şi l-au binecuvântat. Ei se rătăcesc necunoscând scripturile, care spun că: „vinul veseleşte inima omului" (psalmii 10 3,16). Cealaltă extremă, excesul de alcool, a fost pentru omenire „o ciumă" care a distrus o mare parte din oameni. Multă suferinţă a adus în lume excesul de alcool pentru că, după ce omul se îmbată, îşi pierde minţile şi poate face toate relele. Au fost vremuri când, în Rusia, starea de ebrietate constituia infracţiune şi era pedepsită. O luptă împotriva răului este binevenită, numai că astăzi, păcate foarte grave sunt tolerate sau, pur şi simplu, nu mai sunt considerate păcate. Prostituţia, avorturile, adulterul, homosexualitatea şi celelalte orgii erau pedepsite de lege cândva. Încet, însă, la nivelul legislativ se instalează răul care a da mână liberă la toate drăcoveniile, iar dacă răul stăpâneşte. Înseamnă că ne închinăm diavolului. Când stăpânirea lui va cuprinde toată lumea, atunci este timpul lui Antihrist.
Tutunul. Diavolul, care scoate foc pe gură, şi-a găsit pe cei care vor să-l urmeze în teribilism. Ca să fie mai convingător, a îmbinat teribilismul cu senzaţia care te robeşte şi te face dependent. Mulţi încearcă să-l lase, dar după legarea de diavol trebuie o luptă pe măsură, pe care mulţi o abandonează. Acolo unde diavolul a câştigat teren, tutunul a intrat şi în Biserică, ceea ce i-a făcut pe unii să se odihnească în patima fumatului, pe eretici să atace Biserica mai tare şi pe ortodocşi să-i pună pe gânduri. Ceea ce s-a întâmplat cu Grecia, după intrarea în U.E., ar trebui să-i determine să-şi schimbe părerea pe cei ce susţin astăzi, în România, că dacă ne trăim credinţa, am putea schimba Europa. Fals: iată. grecii sunt renumiţi pentru zelul lor tradiţionalist, lor li se datorează, în mare parte, menţinerea Locurilor Sfinte din Israel, dar de când au intrat în U.E., modul de viaţă occidental i-a înghiţit. Cu atât mai mult îi va înghiţi pe românii care confundă laşitatea cu bunătatea, îşi văd de treburile lor şi votează cu aghiuţă, care le promite visuri nemaiauzite: le promite că vor trăi bine în iadul pe care tocmai îl instalează pe pământ. Alcoolul şi tutunul sunt droguri uşoare. Despre răul produs de către alte droguri, mai tari, ştie toată lumea. Din păcate, sunt ţări care au legalizat şi consumul de droguri tari, cu motivaţia că, văzând oamenii dezastrul consumurilor de droguri, nu vor mai dori să le consume şi că o astfel de gândire va da rezultate mai bune decât lupta cu drogurile. Foarte rău gândit, pentru că aşa de uşor devin oamenii dependenţi de droguri şi aşa de mulţi au devenit dependenţi fără să vrea, încât liberalizarea drogurilor va duce la demonizarea lumii. Atât drogurile, cât şi tutunul, au apărut din insuflare diavolească. Consumul de tutun era prezent în ritualurile popoarelor care aduceau jertfa diavolului şi practicau fel de fel de vrăjitorii.
Televizorul. Sfântul Amfilohie de la Poceaev a trăit în zilele noastre şi a făcut parte dintre ultimii Părinţi cu un har deosebit: tămăduia mulţime de oameni şi ducea o viaţă de sfânt. Acest om bineplăcut lui Dumnezeu spunea că emisiunile realizate la televiziune, golesc sufletul şi-l răpesc din calea mântuirii. După urmărirea unor astfel de emisiuni, omul nu mai vrea să se roage, iar de se va sili la rugăciune, atunci rugăciunea lui va fi, pur şi simplu, o rugăciune a buzelor, iar inima va fi departe de Dumnezeu. O astfel de rugăciune, după părerea părintelui, este spre osândă. În ultimul timp, vrăjitorii („tămăduitori prin bioenergii”) lucrează cu stăruinţă asupra desăvârşirii sistemului de manipulare a oamenilor prin televizor, radio, prin aparatură electronică, ştiind că astfel, oamenii vor împlini foarte uşor voia celui rău.
Un alt sfânt a proorocit, cu mulţi ani în urmă. că diavolul va intra în casele oamenilor printr-o cutie şi îşi va scoate coarnele pe acoperiş.
Într-o carte apărută la editura Evanghelismos, numită „Efectele televiziunii asupra creierului uman", se face o demonstraţie, pe parcursul a 500 de pagini, despre efectele dezastruoase ale televiziunii asupra omului. Autorii spun că sunt conştienţi că nimeni nu va scoate televizorul din casă în urma citirii cărţii, dar trebuie ca lumea să ştie adevărul.
Sunt şi alte cărţi care vorbesc despre efectele televizorului şi în care se arată că astfel se schimbă buna-credinţă şi răul ia cu asalt lumea. Ce înseamnă televizorul? Dependenţă, hipnoză, manipulare, desfrâu, destrăbălare, lene, aroganţă, idolatrie. Prin televizor primim comenzi, fără ca noi să ne dăm seama. Apoi, oamenii care cresc în faţa televizorului se dezvoltă diferit şi sunt dificili din toate punctele de vedere. Dacă dezvoltarea celor care sunt deja maturi a mai prins ceva din viaţa sănătoasă de altădată, din viaţa de la ţară, cu efortul ei benefic şi curat, copiii de astăzi sunt în pericol de a fi educaţi de cutia demonică nelipsită din orice casă. Bineînţeles că vor căuta să facă ceea ce văd, iar ceea ce văd este o lume fără Dumnezeu. Se spune în cartea mai sus amintită, că creierul copiilor care privesc mult la televizor se dezvoltă diferit. El se obişnuieşte cu o percepţie a informaţiilor la care nu trebuie să facă nici un efort intelectual. Astfel, creierul va fi mult mai slab şi nu va mai fi capabil să funcţioneze, la randamentul dorit, când este vorba să citească, să fie atent, să înţeleagă.
Vorbeam de lumea fără de Dumnezeu ce se propovăduieşte prin intermediul televiziunii. Emisiunile despre credinţă sunt un strop într-o mare de necuraţii. Ele nu sunt urmărite nici de tineri, nici de copii şi sunt difuzate la o oră de slabă audienţă sau când oamenii ar trebui să fie la biserică. Mulţi justifică lipsa de la biserică spunând că urmăresc slujbele la radio sau la televizor, însă este o prostie. Pe Hristos nu trebuie „să-L urmărim", ci trebuie să I ne închinăm cu umilinţă. Dar aghiuţă, pentru a-şi face cât mai credibilă oferta, face filme despre Hristos. Aici am ajuns: să-l ascultăm pe diavol cum ni-l prezintă pe Hristos. La început ni-l prezintă aşa cum ştim noi; după ce ne câştigă, ne mai arată unele producţii curioase. Şi în unele şi în altele, actori cu viaţă depravată ne arată cum arăta Hristos sau Maica Domnului, feţele lor pline de întinăciuni vor să ne arate chipul dumnezeirii. „Filmele hulitoare le prezintă ca să-şi bată joc de Hristos - spunea Sfântul Paisie Aghioritul. O fac ca să spună: „Acesta a fost Hristos. Acum va veni Mesia” şi apoi îl prezintă pe «Mesia» al lor. Într-acolo merg”.
Viaţa sănătoasă de la ţară este părăsită, iar viaţa la oraş nu ar avea nici un farmec pentru omul închis între pereţi, dacă nu ar avea o cutie care să-i satisfacă plăcerile vizuale prin care, bineînţeles, se antrenează şi celelalte.
Televizorul este piaţa de desfacere a idolilor. Oameni frumoşi şi mari ne prezintă o fericire mincinoasă, pe când adevărul este că viaţa fiecăruia dintre ei este o dramă plină de desfrâu, droguri şi deznădejde, cu toţi banii şi cu toată frumuseţea lor.
Sfântul Ioan Iacov Hozevitul, care îşi are sfintele moaşte întregi în Ţara Sfântă Israel, a prins doar radioul şi l-a criticat în versurile sale, însă radioul nu înseamnă nimic pe lângă televiziune.
Atunci când omul ia locul lui Dumnezeu, devine un idol care ascultă de voia sa şi de insuflările mincinoase pe care le primeşte. Omul a fost insuflat în multe invenţii pentru a-şi uşura viaţa, atunci când viaţa lui a devenit un calvar, după căderea din rai. De ce a căzut din rai? A primit insuflarea mincinoasă, care, printre altele, îi spunea: „vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă”. Eva a fost primul savant şi a descoperit păcatul. Apoi, după cădere, aceeaşi insuflare încearcă să câştige încrederea primilor oameni prin unele înlesniri menite să le uşureze canonul vieţii. Apar uneltele, dar apar şi armele. Câteva mii de ani ştiinţa a înaintat cu pas de melc pentru ca doar în câţiva ani, în secolul XX, să cunoască o dezvoltare fără precedent. A înflorit mlădiţa ştiinţei şi iată că au început să apară şi roadele. Cum ştim dacă ştiinţa este bună sau rea? Pomul se cunoaşte după roadele sale, iar caracterul predominant al consecinţelor dezvoltării ştiinţei este unul destructibil. Chiar lucrurile care par bune, care instalează modernismul şi comoditatea, sunt o mare pagubă pentru omul care se află pe pământ un timp scurt, cu scopul de a se pocăi. Despre arme nu mai vorbim, la fel despre industria poluantă. Totul duce la distrugerea vieţii pe pământ. Dacă n-ar fi înflorit ştiinţa, omenirea mergea înainte ca şi până acum, însă această schimbare la 180 de grade a evoluţiei lucrurilor pe pământ ne introduce în apocalipsa ultimilor ani ai Pământului. Industrializarea a dus la încălzirea climei Pământului. Vedem cu ochii noştri cum clima s-a schimbat, iar fenomenele fatale au început să se manifeste. Dezvoltarea ştiinţei face ca mulţi să nege existenţa lui Dumnezeu. Viteza nu a adus o îmbunătăţire a vieţii, ci a adus stresul. Apoi, cu o viteză uimitoare, răul se răspândeşte prin noile tehnologii. Gândirea raţional-ştiinţifică înlătură credinţa, tolerează şi chiar încurajează patimile păcătoase. Aşa-zişii „binefăcători ai omenirii" ocupă lumea, cu scopul de a o proteja. Cât de mult au fost protejaţi irakienii, am văzut cu toţii. S-a văzut că protejarea oamenilor nu înseamnă nimic pentru cei puternici, ci ei îşi protejează interesele. Apoi, invocând drepturile omului, spun: de ce trebuie să fie religia obligatorie în şcoală? Adică copilul este obligat să înveţe teoria evoluţionistă, teoria materialistă, dar adevărata teorie - cea care arată că Dumnezeu a creat lumea, că suntem aici pe acest pământ în trecere şi că scopul vieţii este să ne întoarcem la Dumnezeu, de la care am căzut - adevăratul sens al vieţii şi credinţa sănătoasă nu trebuie s-o înveţe.
Se spune, într-o povestioară, că un om a văzut un cocor rănit. L-a luat şi l-a îngrijit până s-a tămăduit, şi apoi i-a dat drumul. În semn de recunoştinţă, cocorul i-a adus un dar foarte preţios. Un bogat a văzut întâmplarea şi a râvnit şi el la un aşa dar. Însă nu ştia cum să facă, pentru că cocorul era sănătos. Aşa că a luat un par şi a lovit cocorul, apoi l-a luat ca să-l tămăduiască. Ştiinţa este acel bogat care a lovit lumea aceasta, iar acum ..chipurile" o îngrijeşte. Toate bolile au venit după căderea omului, iar căderea omului a venit după mâncarea din rodul despre care se credea că dă ştiinţă. Ştiinţa rodului mâncat a fost amară, iar culmea evenimentelor pe care le vedem astăzi în lume sunt din acelaşi rod amar.
Sfântul Paisie Aghioritul spunea că „animalele fac mai puţin rău decât omul, pentru că nu au minte" şi că „de la cărturari va veni căderea".
În lumea credinţei, primirea insuflărilor mincinoase a dus la erezii. Şi aceasta tot o închinare la idoli este şi încă una dintre cele mai grele. Duhul rău este foarte viclean şi bineînţeles, nicidecum nu arată a avea vreo intenţie rea.
Se vorbeşte astăzi despre explicarea ştiinţifică a unor lucruri teologice şi de o colaborare între teologi şi oamenii de ştiinţă. Spun ei că omului de astăzi nu-i poţi spune că fecioria este bună pentru că aşa ne-au învăţat Sfinţii Părinţi, ci trebuie să-l lămureşti pe om cu argumente ştiinţifice. Ceea ce spun Sfinţii Părinţi nu mai înseamnă nimic pentru omul de astăzi, zic ei. Este o teorie falsă pentru că, dacă exemplul lui Hristos, al Maicii Domnului, al apostolilor nu înseamnă nimic pentru ei, atunci n-au decât să înţeleagă ştiinţific gradul de confort din cazanul cu smoală.
Consecinţele introducerii raţionalismului în religie le vedem la catolici. Ele sunt cădere, erezie, ateism.
Tot un duh viclean este şi aşa-zisa îmbunătăţire sau corectare a Cărţilor Sfinte. Bine este să citim cărţile canonice rânduite de Sfinţii Părinţi şi să ne ferim de blasfemiile care apar. Bine este să lăsăm Sfânta Scriptură aşa cum au tradus-o cei care au trăit mai demult un duh mai sănătos. Diavolul ne dă la început lucruri care par bune, iar când ne câştigă încrederea, vin rătăcirile. Aşa a făcut cu filmele despre Iisus, aşa a făcut în general cu televiziunea şi ştiinţa, aşa va face şi cu aşa-zisele noi descoperiri despre Sfânta Scriptură. De aceea, Sfântul Iustin Popovici, din Serbia, nu este de acord cu convocarea unui nou sinod mondial. Dacă nu mai trăim harul, hotărârile de acolo vor fi lumeşti şi foarte dăunătoare.
Duh viclean este rugăciunea comună şi gândirea ecumenistă. Acolo, oameni care nu sunt capabili să-şi iubească aproapele, vorbesc despre dragostea faţă de cei de alte credinţe. Ei contrazic învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi însăşi pilda Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Mântuitorul a mustrat aspru minciuna şi făţărnicia, nicicum nu a căutat să se unească cu ele. Ereticii trebuie să se lepede de hulele care le aduc adevărului; nimic altceva nu-i ajută. Toţi să fie una, dar în adevăr nu în minciună. Altfel, ortodocşii care i-au parte la aceste manifestări vor fi una cu ereticii.
Duh viclean este unirea naţiunilor. Cum va fi aceasta, într-o vreme când nu ne mai înţelegem om cu om? Va fi o destabilizare totală, în care noua dictatură, foarte „binefăcătoare", va face pe jandarmul.
Spuneam că răul a lovit lumea, iar acum se arată că se îngrijeşte de ea. Apar boli grele la animale, pentru a se da prilej la un control strict şi la interdicţii atât la animale, cât şi la toate produsele. Apare codul barat, care deţine informaţii despre lucrul respectiv: periuţă de dinţi, carte, animal şi mai apoi, omul. Când oamenii vor avea cod barat, atunci are loc recensământul lor. Specialiştii ne spun că cele trei liniuţe mai lungi din codul barat, de la început, mijloc şi sfârşit, reprezintă fiecare câte un 6, iar Sfântul Paisie Aghioritul ne spune că cine va primi buletinul cu codul barat este ca şi cum s-ar închina diavolului, căci semnează pentru el. Adică semnează pentru antihrist, ale cărui însemne sunt acele trei linii mai lungi care formează numărul 666. Codul barat deţine foarte multe informaţii despre persoana respectivă, acesta fiind, de fapt. un recensământ foarte drastic şi un început al împlinirii proorociei Sfântului Lavrentie al Cernigovului (vezi la Deşertăciunea Lumii II pag 154).
Următoarea fază este atunci când se va încrusta codul barat pe mână sau pe frunte (probabil cu laser şi va fi nevăzut sau abia perceptibil, ca să poată fi citit cu scanerul) sau se vor implanta microcipuri. Nu vor mai fi bani lichizi şi cine nu va avea aceste implantări diavoleşti, adică însemnele fiarei, nu va putea cumpăra sau vinde (Apocalipsa 13, 16-17). Ca să nu primească însemnele şi să poată trăi, oamenii vor trebui să aibă pe lângă casă câteva animale. Însă, oricum va fi prigoană, iar ideea nu este să supravieţuim, ci să ne mântuim sufletele.
Oamenii sunt astăzi aşa de împătimiţi, încât închinarea la idoli (patimi) atinge culmea. De aceea, curând vor veni vremuri grele, în care fiecare om poate să se răscumpere, căci primind mucenicia în vreme de încercare, ne vom câştiga sufletele.
Toţi slujitorii Domnului care vor primi minciuna în aceste vremuri vor deveni închinători la diavol, iar biserica va rămâne în cei care vor păstra adevărul scripturistic şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi, chiar dacă ar rămâne numai doi sau trei.

Ieromonah IOAN BULIGA-"DEŞERTĂCIUNILE LUMII"

preluat de pe : http://strajeriiortodoxiei.blogspot.com

vineri, 16 iulie 2010

Pr. Prof. Mihai Valica – Un posibil raspuns dat crestinilor care au acceptat acte de identitate biometrice


In urma dezbaterilor referitoare la actele cu cip, Parintele Justin Parvu a solicitat Pr. prof. Mihai Valica o analiza teologica a acestei probleme. Mai jos avem raspunsul parintelui Mihai Valica, pentru care ii multumim.

1. Precizari teologie despre actele biometrice in contextul Sf. Spovedanii

Cei ce au acceptat actele biometrice este greu de spus ca au cazut din har ori s-au lepadat de Hristos, deoarece ei nu au primit pecetea antihristica, ci au dat dovada de putina credinta fata de profetiile din apocalipsa si trebuie canonisiti pe masura.

Actualmente crestinii doar sunt „testati” prealabil si nu pecetluiti de fortele oculte, care doresc sa evalueze vigilenta crestina, rezistenta lor la insistentele acestora si cat sunt crestinii de atentionati si avizati de lucrarea lui antihrist. Confruntarea finala va fi grabita sau intarziata in functie de nepregatirea sau pregatirea duhovniceasca a omului in lupta cu antihrist.

Cred ca actiunea in sine de punere in practica a catagrafiei biometrice, precum si documentele biometrice reprezinta doar o etapa pregatitoare venirii lui antihrist.

Nu trebuie pus semnul egal intre un pasaport biometric si numarul 666, care este pecetea finala destinata celor cazuti. (Apocalipsa 13, 8) Cine va accepta cu usurinta actele biometrice, fara sa opuna o rezistenta morala, acela va primi cu aceeasi usurinta si pecetea in vremurile de apoi.

2. Dileme canonice si pastorale

Cum trebuie indrumati pastoral cei ce din nestinta sau cu buna stiinta au primit actele biometrice?

Crestinii trebuie sa fie indrumati duhovniceste sa renunte de buna voie la actele biometrice ca un exercitiu spiritual de pregatire pentru confruntarea cu fortele raului in zilele de apoi si nicidecum pedepsiti de duhovnici cu asprime, ca si cand acestia au primit deja pecetea antihristica.

Este o eroare teologica si pastorala grava, si putem duce in derizoriu sau minimaliza profetia ioaneica din Apocalipsa 13-14 daca procedam altfel.

Trebuie de asemenea sa-i atentionam pe credinciosi, cu mult tact pastoral si cu intelepciune duhovniceasca, despre scopul final al acestei actiuni, care va conditiona existenta omului de supunerea oarba si discretionara de o persoana, de un sistem sau de o ideologie totalitara, asa cum este profetit in Apocalipsa 13-14.

Momentan trebuie sa vedem actiunea actelor biometrice ca o faza premergatoare venirii lui antihrist iar raspunsul nostru si atitudinea noastra sa anticipeze fermitatea angajarii noastre in vederea respingerii ofertei lui.

Asa cum soldatii fac armata si instructie inainte de a se pregati de razboi, tot asa si

crestinii au datoria morala de a se instrui duhovniceste intrucat „… i s-a dat sa faca razboi cu sfintii si sa-i biruiasca si i s-a dat ei stapanire peste toata semintia si poporul si limba si neamul”(Apocalipsa 13,7). Cine se instruieste va sti sa lupte si va reactiona ca atare, cine refuza, va pierde.

Din aceasta perspectiva apare o dilema atat de partea duhovnicului cat si de partea penitentului. Care trebuie sa fie pozitia duhovnicului fata de cei ce minimalizeaza sau nu cred in pericolul moral al cipurilor sau nu se pregatesc in vederea instructiei duhovnicesti in confruntarea cu antihrist si cu slujitorii inainte mergatori ai acestuia?

Intrucat nu sunt canoane privitoare la actele biometrice, duhovnicul va trebui sa cantareasca bine lucrurile si sa-l ajute pe penitent sa inteleaga gravitatea lor si nicidecum sa il descumpaneasca pe acesta indemnandu-l la parasirea sotului sau a sotiei, dezicerea de familie sau alte atitudini extreme de excludere de la viatia liturgica a Bisericii. Sa-l indrume duhovniceste spre spovedanie deasa, rugaciune, citirea Sf. Scripturi, post etc. si sa-l convinga sa renunte la actele biometrice din cateva motive evidente din punct de vedere civic si religios:

- ca introducerea cipurilor biometrice este, fara indoiala, un scandal, o jignire si o umilinta adusa persoanei umane. Sub nici o forma neacceptarea cipurilor biometrice nu trebuie privita ca o reactie pe fondul unui fanatism religios, ci, mai intai de toate, ca o reactie de aparare impotriva unei inregimentari electronice fortate intr-un sistem de supraveghere suspect.

- refuzul lor este o proba vie a credintei concrete si o marturisire vie a statornicitatii sale fata de provocarile viitoare ale epocii antihristice;

- daca este in stare sa renute la o actiune care prefigureaza epoca de sclavie totala, va fi capabil sa faca la fel si in fata pecetluirii, daca inainteaza si se intareste duhovniceste, intrucat „cine este credincios in putin va fi credincios si in mult”.

Dilema duhovnicului consta in complexitatea definirii penitentului care a primit actele biometrice: ca apostat, ca neascultator de sfaturile duhovnicului sau ca necredincios? Apostazia este lepadarea consienta de Hristos si de dreapta credinta. Se leapada oare sau este intr-o cadere duhovniceasca cel ce primeste actele biometrice? Greu de spus insa iata cateva canoane care ne pot ajuta si indruma in actul vindecarii pastorale. Restul lucreaza, ne indruma si ne inspira cu prisosinta Duhul Sfant daca nu ne mandrim si credem ca doar noi avem solutia salvatoare:

„Harul si impacarea (cu Biserica) sa nu se refuze… apostatilor care se pocaiesc si se convertesc la Dumnezeu”. 45 Cartag.

„Duhovnicul sa dea fiecarui penitent doctoria duhovniceasca potrivita pacatelor savarsite de acesta”: 1, 8 Grig. Nyssa; 102 VI; Ioan Hrisostom. Indrumari adresate duhovnicilor.

„Sa nu divulge pacatele ce i-au fost marturisite in Taina Spovedaniei”. 34 Vasile cel Mare; 28 Nichifor Mart.; 132 Cartagina. „Sa se opreasca de la Sf. Cuminecatura, dar sa nu interzica intrarea in biserica celor ce marturisesc pacate grele, ascunse”. 28 Nichifor Marturisitorul. Daca se leapada sa se impartaseasca cat de repede.

“Sa procedeze cu chibzuinta cu cei ce, de bunavoie, isi marturisesc pacatele”. 30 Nichifor Marturisitorul.

„Cei ce au primit de la Dumnezeu puterea de a lega si dezlega sa cerceteze cu multa bagare de seama pe cei pacatosi si sa le dea astfel de epitimii, care ii aduc cu cat mai multa usurinta si siguranta la calea binelui”. 102 VI.

„Sa fie in conformitate cu pacatele savarsite si marturisite de penitent“. 1 Grig. Nyssa.

“Episcopul are dreptul sa mareasca sau sa micsoreze epitimiile, precum si sa gratieze pe penitentii care se caiesc sincer de pacatele lor”. 121; 16 IV; 102 VI; 2, 5, 7 Ancira; 6, 43 Cartagina; 2, 54, 74, 84, 85 Vasile cel Mare; 4, 5, 7 Grig. Nyssa; 3 Atanasie cel Mare; 3 Ioan Postnicul.

3. In loc de concluzie

Intreaga noastra viata personala trebuie traita in dragoste si vigilenta crestina la toate nivelurile vietii cotidiene, fara preocupare exagerata doar pe aspectul evidentei biometrice. Fixarea exclusiva pe aceasta actiune precum si canoanele disproportionate si descurajante date penitentilor ar insemna caderea in capcana celui rau.

A reduce si a identifica pecetea lui antihrist doar in jurul sau chiar cu cipurilor biometrice, adica tocmai pe diavol care se neaga mereu pe sine si care se ascunde permanent in „marele anonim prin excelenta” si se disipeaza mereu in generalitati, in „legiune” (Marcu 5, 9), ne poate duce in eroarea de a ne concentra numai pe aspectul numeric al lui antihrist si de a-i minimaliza actinea diabolica doar la actele biometrice. Or, noi stim, ca de la creerea lumii, ne duce in ispita zi de zi si de aceea ne rugam sa ne izbaveasca de cel viclean.

Prin inregistrarea si prelucrarea datelor personale biometrice, omul nu poate fi nicidecum redus sau deteriorat din punct de vedere ontologic, intrucat chipul si asemanarea omului cu Dumnezeu – Imago Dei - raman intangibile. Omul se poate reduce sau degrada doar din punct de vedere al demnitatii teologice si umane, deci moral si civic de la imago Dei la un simplu numar sau cip electronic prin inscrierea intr-o evidenta biometrica, intrucat cel care nu va figura intr-o baza de date biometrice nu exista; adica practic el nu va exista din punct de vedere social potrivit sistemului actual de evidenta a populatiei. Este mai mult o cadere din drepturile sale civile si un atac asupra constiintei crestine decat o cadere din har. Caderea din har se face atunci cand te lepezi constient de Hristos si de dreapta credinta, precum si prin pacate grele de moarte. Sa ne pazeasca Bunul Dumnezeu!

Doamne Iisuse Hristoase, fii cu noi, si Duhule Sfinte, inspira-ne si ne indruma in actul vindecarii penitentului, de dragul iubirii lui Dumnezeu Tatal, pentru noi oamenii!

Pr. dr. Mihai Valica

sursa: PetruVoda.ro