Sfântul Ilie şi închinătorii la idoli de astăzi

În zilele Sfântului Ilie, acesta era la un moment dat, singurul prooroc care a rămas în legea Domnului (III Regi 18, 22). Poate tocmai din această cauză, atât de slăvit a fost Ilie, încât a fost înălţat la cer în car de foc. Curajul şi îndrăzneala lui Ilie pentru Dumnezeu aveau să fie alese pentru a mustra culmea şi sfârşitul rătăcirii de pe pământ: duhul lui Antihrist.
Astăzi, când vedem seceta lovind pământul, ne aducem aminte de aceste vremuri ale Sfântului Ilie şi încercăm să căutăm dacă nu cumva ne aflăm şi noi în rândul închinătorilor la idoli.
Care sunt închinările aduse diavolului în ziua de astăzi? Să încercăm o enumerare începând cu cele mai frecvente şi terminând cu cele mai subtile:
Alcoolul. În cantitate mică poate fi medicament, însă extremele sunt ale diavolului. O extremă: fără nici un strop de alcool - aparţine ereticilor care, în războiul lor contra dreptei credinţe, vor să se folosească de propaganda antialcoolică, împotriva aşa-zişilor ortodocşi, căzuţi în patima alcoolului şi care, de fapt, sunt închinători la idoli, adică la diavol. Ereticii sunt orbi care uită că şi Iisus Hristos Mântuitorul şi Apostolii au băut vin şi l-au binecuvântat. Ei se rătăcesc necunoscând scripturile, care spun că: „vinul veseleşte inima omului" (psalmii 10 3,16). Cealaltă extremă, excesul de alcool, a fost pentru omenire „o ciumă" care a distrus o mare parte din oameni. Multă suferinţă a adus în lume excesul de alcool pentru că, după ce omul se îmbată, îşi pierde minţile şi poate face toate relele. Au fost vremuri când, în Rusia, starea de ebrietate constituia infracţiune şi era pedepsită. O luptă împotriva răului este binevenită, numai că astăzi, păcate foarte grave sunt tolerate sau, pur şi simplu, nu mai sunt considerate păcate. Prostituţia, avorturile, adulterul, homosexualitatea şi celelalte orgii erau pedepsite de lege cândva. Încet, însă, la nivelul legislativ se instalează răul care a da mână liberă la toate drăcoveniile, iar dacă răul stăpâneşte. Înseamnă că ne închinăm diavolului. Când stăpânirea lui va cuprinde toată lumea, atunci este timpul lui Antihrist.
Tutunul. Diavolul, care scoate foc pe gură, şi-a găsit pe cei care vor să-l urmeze în teribilism. Ca să fie mai convingător, a îmbinat teribilismul cu senzaţia care te robeşte şi te face dependent. Mulţi încearcă să-l lase, dar după legarea de diavol trebuie o luptă pe măsură, pe care mulţi o abandonează. Acolo unde diavolul a câştigat teren, tutunul a intrat şi în Biserică, ceea ce i-a făcut pe unii să se odihnească în patima fumatului, pe eretici să atace Biserica mai tare şi pe ortodocşi să-i pună pe gânduri. Ceea ce s-a întâmplat cu Grecia, după intrarea în U.E., ar trebui să-i determine să-şi schimbe părerea pe cei ce susţin astăzi, în România, că dacă ne trăim credinţa, am putea schimba Europa. Fals: iată. grecii sunt renumiţi pentru zelul lor tradiţionalist, lor li se datorează, în mare parte, menţinerea Locurilor Sfinte din Israel, dar de când au intrat în U.E., modul de viaţă occidental i-a înghiţit. Cu atât mai mult îi va înghiţi pe românii care confundă laşitatea cu bunătatea, îşi văd de treburile lor şi votează cu aghiuţă, care le promite visuri nemaiauzite: le promite că vor trăi bine în iadul pe care tocmai îl instalează pe pământ. Alcoolul şi tutunul sunt droguri uşoare. Despre răul produs de către alte droguri, mai tari, ştie toată lumea. Din păcate, sunt ţări care au legalizat şi consumul de droguri tari, cu motivaţia că, văzând oamenii dezastrul consumurilor de droguri, nu vor mai dori să le consume şi că o astfel de gândire va da rezultate mai bune decât lupta cu drogurile. Foarte rău gândit, pentru că aşa de uşor devin oamenii dependenţi de droguri şi aşa de mulţi au devenit dependenţi fără să vrea, încât liberalizarea drogurilor va duce la demonizarea lumii. Atât drogurile, cât şi tutunul, au apărut din insuflare diavolească. Consumul de tutun era prezent în ritualurile popoarelor care aduceau jertfa diavolului şi practicau fel de fel de vrăjitorii.
Televizorul. Sfântul Amfilohie de la Poceaev a trăit în zilele noastre şi a făcut parte dintre ultimii Părinţi cu un har deosebit: tămăduia mulţime de oameni şi ducea o viaţă de sfânt. Acest om bineplăcut lui Dumnezeu spunea că emisiunile realizate la televiziune, golesc sufletul şi-l răpesc din calea mântuirii. După urmărirea unor astfel de emisiuni, omul nu mai vrea să se roage, iar de se va sili la rugăciune, atunci rugăciunea lui va fi, pur şi simplu, o rugăciune a buzelor, iar inima va fi departe de Dumnezeu. O astfel de rugăciune, după părerea părintelui, este spre osândă. În ultimul timp, vrăjitorii („tămăduitori prin bioenergii”) lucrează cu stăruinţă asupra desăvârşirii sistemului de manipulare a oamenilor prin televizor, radio, prin aparatură electronică, ştiind că astfel, oamenii vor împlini foarte uşor voia celui rău.
Un alt sfânt a proorocit, cu mulţi ani în urmă. că diavolul va intra în casele oamenilor printr-o cutie şi îşi va scoate coarnele pe acoperiş.
Într-o carte apărută la editura Evanghelismos, numită „Efectele televiziunii asupra creierului uman", se face o demonstraţie, pe parcursul a 500 de pagini, despre efectele dezastruoase ale televiziunii asupra omului. Autorii spun că sunt conştienţi că nimeni nu va scoate televizorul din casă în urma citirii cărţii, dar trebuie ca lumea să ştie adevărul.
Sunt şi alte cărţi care vorbesc despre efectele televizorului şi în care se arată că astfel se schimbă buna-credinţă şi răul ia cu asalt lumea. Ce înseamnă televizorul? Dependenţă, hipnoză, manipulare, desfrâu, destrăbălare, lene, aroganţă, idolatrie. Prin televizor primim comenzi, fără ca noi să ne dăm seama. Apoi, oamenii care cresc în faţa televizorului se dezvoltă diferit şi sunt dificili din toate punctele de vedere. Dacă dezvoltarea celor care sunt deja maturi a mai prins ceva din viaţa sănătoasă de altădată, din viaţa de la ţară, cu efortul ei benefic şi curat, copiii de astăzi sunt în pericol de a fi educaţi de cutia demonică nelipsită din orice casă. Bineînţeles că vor căuta să facă ceea ce văd, iar ceea ce văd este o lume fără Dumnezeu. Se spune în cartea mai sus amintită, că creierul copiilor care privesc mult la televizor se dezvoltă diferit. El se obişnuieşte cu o percepţie a informaţiilor la care nu trebuie să facă nici un efort intelectual. Astfel, creierul va fi mult mai slab şi nu va mai fi capabil să funcţioneze, la randamentul dorit, când este vorba să citească, să fie atent, să înţeleagă.
Vorbeam de lumea fără de Dumnezeu ce se propovăduieşte prin intermediul televiziunii. Emisiunile despre credinţă sunt un strop într-o mare de necuraţii. Ele nu sunt urmărite nici de tineri, nici de copii şi sunt difuzate la o oră de slabă audienţă sau când oamenii ar trebui să fie la biserică. Mulţi justifică lipsa de la biserică spunând că urmăresc slujbele la radio sau la televizor, însă este o prostie. Pe Hristos nu trebuie „să-L urmărim", ci trebuie să I ne închinăm cu umilinţă. Dar aghiuţă, pentru a-şi face cât mai credibilă oferta, face filme despre Hristos. Aici am ajuns: să-l ascultăm pe diavol cum ni-l prezintă pe Hristos. La început ni-l prezintă aşa cum ştim noi; după ce ne câştigă, ne mai arată unele producţii curioase. Şi în unele şi în altele, actori cu viaţă depravată ne arată cum arăta Hristos sau Maica Domnului, feţele lor pline de întinăciuni vor să ne arate chipul dumnezeirii. „Filmele hulitoare le prezintă ca să-şi bată joc de Hristos - spunea Sfântul Paisie Aghioritul. O fac ca să spună: „Acesta a fost Hristos. Acum va veni Mesia” şi apoi îl prezintă pe «Mesia» al lor. Într-acolo merg”.
Viaţa sănătoasă de la ţară este părăsită, iar viaţa la oraş nu ar avea nici un farmec pentru omul închis între pereţi, dacă nu ar avea o cutie care să-i satisfacă plăcerile vizuale prin care, bineînţeles, se antrenează şi celelalte.
Televizorul este piaţa de desfacere a idolilor. Oameni frumoşi şi mari ne prezintă o fericire mincinoasă, pe când adevărul este că viaţa fiecăruia dintre ei este o dramă plină de desfrâu, droguri şi deznădejde, cu toţi banii şi cu toată frumuseţea lor.
Sfântul Ioan Iacov Hozevitul, care îşi are sfintele moaşte întregi în Ţara Sfântă Israel, a prins doar radioul şi l-a criticat în versurile sale, însă radioul nu înseamnă nimic pe lângă televiziune.
Atunci când omul ia locul lui Dumnezeu, devine un idol care ascultă de voia sa şi de insuflările mincinoase pe care le primeşte. Omul a fost insuflat în multe invenţii pentru a-şi uşura viaţa, atunci când viaţa lui a devenit un calvar, după căderea din rai. De ce a căzut din rai? A primit insuflarea mincinoasă, care, printre altele, îi spunea: „vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă”. Eva a fost primul savant şi a descoperit păcatul. Apoi, după cădere, aceeaşi insuflare încearcă să câştige încrederea primilor oameni prin unele înlesniri menite să le uşureze canonul vieţii. Apar uneltele, dar apar şi armele. Câteva mii de ani ştiinţa a înaintat cu pas de melc pentru ca doar în câţiva ani, în secolul XX, să cunoască o dezvoltare fără precedent. A înflorit mlădiţa ştiinţei şi iată că au început să apară şi roadele. Cum ştim dacă ştiinţa este bună sau rea? Pomul se cunoaşte după roadele sale, iar caracterul predominant al consecinţelor dezvoltării ştiinţei este unul destructibil. Chiar lucrurile care par bune, care instalează modernismul şi comoditatea, sunt o mare pagubă pentru omul care se află pe pământ un timp scurt, cu scopul de a se pocăi. Despre arme nu mai vorbim, la fel despre industria poluantă. Totul duce la distrugerea vieţii pe pământ. Dacă n-ar fi înflorit ştiinţa, omenirea mergea înainte ca şi până acum, însă această schimbare la 180 de grade a evoluţiei lucrurilor pe pământ ne introduce în apocalipsa ultimilor ani ai Pământului. Industrializarea a dus la încălzirea climei Pământului. Vedem cu ochii noştri cum clima s-a schimbat, iar fenomenele fatale au început să se manifeste. Dezvoltarea ştiinţei face ca mulţi să nege existenţa lui Dumnezeu. Viteza nu a adus o îmbunătăţire a vieţii, ci a adus stresul. Apoi, cu o viteză uimitoare, răul se răspândeşte prin noile tehnologii. Gândirea raţional-ştiinţifică înlătură credinţa, tolerează şi chiar încurajează patimile păcătoase. Aşa-zişii „binefăcători ai omenirii" ocupă lumea, cu scopul de a o proteja. Cât de mult au fost protejaţi irakienii, am văzut cu toţii. S-a văzut că protejarea oamenilor nu înseamnă nimic pentru cei puternici, ci ei îşi protejează interesele. Apoi, invocând drepturile omului, spun: de ce trebuie să fie religia obligatorie în şcoală? Adică copilul este obligat să înveţe teoria evoluţionistă, teoria materialistă, dar adevărata teorie - cea care arată că Dumnezeu a creat lumea, că suntem aici pe acest pământ în trecere şi că scopul vieţii este să ne întoarcem la Dumnezeu, de la care am căzut - adevăratul sens al vieţii şi credinţa sănătoasă nu trebuie s-o înveţe.
Se spune, într-o povestioară, că un om a văzut un cocor rănit. L-a luat şi l-a îngrijit până s-a tămăduit, şi apoi i-a dat drumul. În semn de recunoştinţă, cocorul i-a adus un dar foarte preţios. Un bogat a văzut întâmplarea şi a râvnit şi el la un aşa dar. Însă nu ştia cum să facă, pentru că cocorul era sănătos. Aşa că a luat un par şi a lovit cocorul, apoi l-a luat ca să-l tămăduiască. Ştiinţa este acel bogat care a lovit lumea aceasta, iar acum ..chipurile" o îngrijeşte. Toate bolile au venit după căderea omului, iar căderea omului a venit după mâncarea din rodul despre care se credea că dă ştiinţă. Ştiinţa rodului mâncat a fost amară, iar culmea evenimentelor pe care le vedem astăzi în lume sunt din acelaşi rod amar.
Sfântul Paisie Aghioritul spunea că „animalele fac mai puţin rău decât omul, pentru că nu au minte" şi că „de la cărturari va veni căderea".
În lumea credinţei, primirea insuflărilor mincinoase a dus la erezii. Şi aceasta tot o închinare la idoli este şi încă una dintre cele mai grele. Duhul rău este foarte viclean şi bineînţeles, nicidecum nu arată a avea vreo intenţie rea.
Se vorbeşte astăzi despre explicarea ştiinţifică a unor lucruri teologice şi de o colaborare între teologi şi oamenii de ştiinţă. Spun ei că omului de astăzi nu-i poţi spune că fecioria este bună pentru că aşa ne-au învăţat Sfinţii Părinţi, ci trebuie să-l lămureşti pe om cu argumente ştiinţifice. Ceea ce spun Sfinţii Părinţi nu mai înseamnă nimic pentru omul de astăzi, zic ei. Este o teorie falsă pentru că, dacă exemplul lui Hristos, al Maicii Domnului, al apostolilor nu înseamnă nimic pentru ei, atunci n-au decât să înţeleagă ştiinţific gradul de confort din cazanul cu smoală.
Consecinţele introducerii raţionalismului în religie le vedem la catolici. Ele sunt cădere, erezie, ateism.
Tot un duh viclean este şi aşa-zisa îmbunătăţire sau corectare a Cărţilor Sfinte. Bine este să citim cărţile canonice rânduite de Sfinţii Părinţi şi să ne ferim de blasfemiile care apar. Bine este să lăsăm Sfânta Scriptură aşa cum au tradus-o cei care au trăit mai demult un duh mai sănătos. Diavolul ne dă la început lucruri care par bune, iar când ne câştigă încrederea, vin rătăcirile. Aşa a făcut cu filmele despre Iisus, aşa a făcut în general cu televiziunea şi ştiinţa, aşa va face şi cu aşa-zisele noi descoperiri despre Sfânta Scriptură. De aceea, Sfântul Iustin Popovici, din Serbia, nu este de acord cu convocarea unui nou sinod mondial. Dacă nu mai trăim harul, hotărârile de acolo vor fi lumeşti şi foarte dăunătoare.
Duh viclean este rugăciunea comună şi gândirea ecumenistă. Acolo, oameni care nu sunt capabili să-şi iubească aproapele, vorbesc despre dragostea faţă de cei de alte credinţe. Ei contrazic învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi însăşi pilda Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Mântuitorul a mustrat aspru minciuna şi făţărnicia, nicicum nu a căutat să se unească cu ele. Ereticii trebuie să se lepede de hulele care le aduc adevărului; nimic altceva nu-i ajută. Toţi să fie una, dar în adevăr nu în minciună. Altfel, ortodocşii care i-au parte la aceste manifestări vor fi una cu ereticii.
Duh viclean este unirea naţiunilor. Cum va fi aceasta, într-o vreme când nu ne mai înţelegem om cu om? Va fi o destabilizare totală, în care noua dictatură, foarte „binefăcătoare", va face pe jandarmul.
Spuneam că răul a lovit lumea, iar acum se arată că se îngrijeşte de ea. Apar boli grele la animale, pentru a se da prilej la un control strict şi la interdicţii atât la animale, cât şi la toate produsele. Apare codul barat, care deţine informaţii despre lucrul respectiv: periuţă de dinţi, carte, animal şi mai apoi, omul. Când oamenii vor avea cod barat, atunci are loc recensământul lor. Specialiştii ne spun că cele trei liniuţe mai lungi din codul barat, de la început, mijloc şi sfârşit, reprezintă fiecare câte un 6, iar Sfântul Paisie Aghioritul ne spune că cine va primi buletinul cu codul barat este ca şi cum s-ar închina diavolului, căci semnează pentru el. Adică semnează pentru antihrist, ale cărui însemne sunt acele trei linii mai lungi care formează numărul 666. Codul barat deţine foarte multe informaţii despre persoana respectivă, acesta fiind, de fapt. un recensământ foarte drastic şi un început al împlinirii proorociei Sfântului Lavrentie al Cernigovului (vezi la Deşertăciunea Lumii II pag 154).
Următoarea fază este atunci când se va încrusta codul barat pe mână sau pe frunte (probabil cu laser şi va fi nevăzut sau abia perceptibil, ca să poată fi citit cu scanerul) sau se vor implanta microcipuri. Nu vor mai fi bani lichizi şi cine nu va avea aceste implantări diavoleşti, adică însemnele fiarei, nu va putea cumpăra sau vinde (Apocalipsa 13, 16-17). Ca să nu primească însemnele şi să poată trăi, oamenii vor trebui să aibă pe lângă casă câteva animale. Însă, oricum va fi prigoană, iar ideea nu este să supravieţuim, ci să ne mântuim sufletele.
Oamenii sunt astăzi aşa de împătimiţi, încât închinarea la idoli (patimi) atinge culmea. De aceea, curând vor veni vremuri grele, în care fiecare om poate să se răscumpere, căci primind mucenicia în vreme de încercare, ne vom câştiga sufletele.
Toţi slujitorii Domnului care vor primi minciuna în aceste vremuri vor deveni închinători la diavol, iar biserica va rămâne în cei care vor păstra adevărul scripturistic şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi, chiar dacă ar rămâne numai doi sau trei.

Ieromonah IOAN BULIGA-"DEŞERTĂCIUNILE LUMII"

preluat de pe : http://strajeriiortodoxiei.blogspot.com

Pr. Prof. Mihai Valica – Un posibil raspuns dat crestinilor care au acceptat acte de identitate biometrice

In urma dezbaterilor referitoare la actele cu cip, Parintele Justin Parvu a solicitat Pr. prof. Mihai Valica o analiza teologica a acestei probleme. Mai jos avem raspunsul parintelui Mihai Valica, pentru care ii multumim.

1. Precizari teologie despre actele biometrice in contextul Sf. Spovedanii

Cei ce au acceptat actele biometrice este greu de spus ca au cazut din har ori s-au lepadat de Hristos, deoarece ei nu au primit pecetea antihristica, ci au dat dovada de putina credinta fata de profetiile din apocalipsa si trebuie canonisiti pe masura.

Actualmente crestinii doar sunt „testati” prealabil si nu pecetluiti de fortele oculte, care doresc sa evalueze vigilenta crestina, rezistenta lor la insistentele acestora si cat sunt crestinii de atentionati si avizati de lucrarea lui antihrist. Confruntarea finala va fi grabita sau intarziata in functie de nepregatirea sau pregatirea duhovniceasca a omului in lupta cu antihrist.

Cred ca actiunea in sine de punere in practica a catagrafiei biometrice, precum si documentele biometrice reprezinta doar o etapa pregatitoare venirii lui antihrist.

Nu trebuie pus semnul egal intre un pasaport biometric si numarul 666, care este pecetea finala destinata celor cazuti. (Apocalipsa 13, 8) Cine va accepta cu usurinta actele biometrice, fara sa opuna o rezistenta morala, acela va primi cu aceeasi usurinta si pecetea in vremurile de apoi.

2. Dileme canonice si pastorale

Cum trebuie indrumati pastoral cei ce din nestinta sau cu buna stiinta au primit actele biometrice?

Crestinii trebuie sa fie indrumati duhovniceste sa renunte de buna voie la actele biometrice ca un exercitiu spiritual de pregatire pentru confruntarea cu fortele raului in zilele de apoi si nicidecum pedepsiti de duhovnici cu asprime, ca si cand acestia au primit deja pecetea antihristica.

Este o eroare teologica si pastorala grava, si putem duce in derizoriu sau minimaliza profetia ioaneica din Apocalipsa 13-14 daca procedam altfel.

Trebuie de asemenea sa-i atentionam pe credinciosi, cu mult tact pastoral si cu intelepciune duhovniceasca, despre scopul final al acestei actiuni, care va conditiona existenta omului de supunerea oarba si discretionara de o persoana, de un sistem sau de o ideologie totalitara, asa cum este profetit in Apocalipsa 13-14.

Momentan trebuie sa vedem actiunea actelor biometrice ca o faza premergatoare venirii lui antihrist iar raspunsul nostru si atitudinea noastra sa anticipeze fermitatea angajarii noastre in vederea respingerii ofertei lui.

Asa cum soldatii fac armata si instructie inainte de a se pregati de razboi, tot asa si

crestinii au datoria morala de a se instrui duhovniceste intrucat „… i s-a dat sa faca razboi cu sfintii si sa-i biruiasca si i s-a dat ei stapanire peste toata semintia si poporul si limba si neamul”(Apocalipsa 13,7). Cine se instruieste va sti sa lupte si va reactiona ca atare, cine refuza, va pierde.

Din aceasta perspectiva apare o dilema atat de partea duhovnicului cat si de partea penitentului. Care trebuie sa fie pozitia duhovnicului fata de cei ce minimalizeaza sau nu cred in pericolul moral al cipurilor sau nu se pregatesc in vederea instructiei duhovnicesti in confruntarea cu antihrist si cu slujitorii inainte mergatori ai acestuia?

Intrucat nu sunt canoane privitoare la actele biometrice, duhovnicul va trebui sa cantareasca bine lucrurile si sa-l ajute pe penitent sa inteleaga gravitatea lor si nicidecum sa il descumpaneasca pe acesta indemnandu-l la parasirea sotului sau a sotiei, dezicerea de familie sau alte atitudini extreme de excludere de la viatia liturgica a Bisericii. Sa-l indrume duhovniceste spre spovedanie deasa, rugaciune, citirea Sf. Scripturi, post etc. si sa-l convinga sa renunte la actele biometrice din cateva motive evidente din punct de vedere civic si religios:

- ca introducerea cipurilor biometrice este, fara indoiala, un scandal, o jignire si o umilinta adusa persoanei umane. Sub nici o forma neacceptarea cipurilor biometrice nu trebuie privita ca o reactie pe fondul unui fanatism religios, ci, mai intai de toate, ca o reactie de aparare impotriva unei inregimentari electronice fortate intr-un sistem de supraveghere suspect.

- refuzul lor este o proba vie a credintei concrete si o marturisire vie a statornicitatii sale fata de provocarile viitoare ale epocii antihristice;

- daca este in stare sa renute la o actiune care prefigureaza epoca de sclavie totala, va fi capabil sa faca la fel si in fata pecetluirii, daca inainteaza si se intareste duhovniceste, intrucat „cine este credincios in putin va fi credincios si in mult”.

Dilema duhovnicului consta in complexitatea definirii penitentului care a primit actele biometrice: ca apostat, ca neascultator de sfaturile duhovnicului sau ca necredincios? Apostazia este lepadarea consienta de Hristos si de dreapta credinta. Se leapada oare sau este intr-o cadere duhovniceasca cel ce primeste actele biometrice? Greu de spus insa iata cateva canoane care ne pot ajuta si indruma in actul vindecarii pastorale. Restul lucreaza, ne indruma si ne inspira cu prisosinta Duhul Sfant daca nu ne mandrim si credem ca doar noi avem solutia salvatoare:

„Harul si impacarea (cu Biserica) sa nu se refuze… apostatilor care se pocaiesc si se convertesc la Dumnezeu”. 45 Cartag.

„Duhovnicul sa dea fiecarui penitent doctoria duhovniceasca potrivita pacatelor savarsite de acesta”: 1, 8 Grig. Nyssa; 102 VI; Ioan Hrisostom. Indrumari adresate duhovnicilor.

„Sa nu divulge pacatele ce i-au fost marturisite in Taina Spovedaniei”. 34 Vasile cel Mare; 28 Nichifor Mart.; 132 Cartagina. „Sa se opreasca de la Sf. Cuminecatura, dar sa nu interzica intrarea in biserica celor ce marturisesc pacate grele, ascunse”. 28 Nichifor Marturisitorul. Daca se leapada sa se impartaseasca cat de repede.

“Sa procedeze cu chibzuinta cu cei ce, de bunavoie, isi marturisesc pacatele”. 30 Nichifor Marturisitorul.

„Cei ce au primit de la Dumnezeu puterea de a lega si dezlega sa cerceteze cu multa bagare de seama pe cei pacatosi si sa le dea astfel de epitimii, care ii aduc cu cat mai multa usurinta si siguranta la calea binelui”. 102 VI.

„Sa fie in conformitate cu pacatele savarsite si marturisite de penitent“. 1 Grig. Nyssa.

“Episcopul are dreptul sa mareasca sau sa micsoreze epitimiile, precum si sa gratieze pe penitentii care se caiesc sincer de pacatele lor”. 121; 16 IV; 102 VI; 2, 5, 7 Ancira; 6, 43 Cartagina; 2, 54, 74, 84, 85 Vasile cel Mare; 4, 5, 7 Grig. Nyssa; 3 Atanasie cel Mare; 3 Ioan Postnicul.

3. In loc de concluzie

Intreaga noastra viata personala trebuie traita in dragoste si vigilenta crestina la toate nivelurile vietii cotidiene, fara preocupare exagerata doar pe aspectul evidentei biometrice. Fixarea exclusiva pe aceasta actiune precum si canoanele disproportionate si descurajante date penitentilor ar insemna caderea in capcana celui rau.

A reduce si a identifica pecetea lui antihrist doar in jurul sau chiar cu cipurilor biometrice, adica tocmai pe diavol care se neaga mereu pe sine si care se ascunde permanent in „marele anonim prin excelenta” si se disipeaza mereu in generalitati, in „legiune” (Marcu 5, 9), ne poate duce in eroarea de a ne concentra numai pe aspectul numeric al lui antihrist si de a-i minimaliza actinea diabolica doar la actele biometrice. Or, noi stim, ca de la creerea lumii, ne duce in ispita zi de zi si de aceea ne rugam sa ne izbaveasca de cel viclean.

Prin inregistrarea si prelucrarea datelor personale biometrice, omul nu poate fi nicidecum redus sau deteriorat din punct de vedere ontologic, intrucat chipul si asemanarea omului cu Dumnezeu – Imago Dei - raman intangibile. Omul se poate reduce sau degrada doar din punct de vedere al demnitatii teologice si umane, deci moral si civic de la imago Dei la un simplu numar sau cip electronic prin inscrierea intr-o evidenta biometrica, intrucat cel care nu va figura intr-o baza de date biometrice nu exista; adica practic el nu va exista din punct de vedere social potrivit sistemului actual de evidenta a populatiei. Este mai mult o cadere din drepturile sale civile si un atac asupra constiintei crestine decat o cadere din har. Caderea din har se face atunci cand te lepezi constient de Hristos si de dreapta credinta, precum si prin pacate grele de moarte. Sa ne pazeasca Bunul Dumnezeu!

Doamne Iisuse Hristoase, fii cu noi, si Duhule Sfinte, inspira-ne si ne indruma in actul vindecarii penitentului, de dragul iubirii lui Dumnezeu Tatal, pentru noi oamenii!

Pr. dr. Mihai Valica

sursa: PetruVoda.ro

MITROPOLITUL CIPRIOT ATHANASIOS, UCENIC AL CUV. PAISIE AGHIORITUL, SE OPUNE VIZITEI PAPEI IN CIPRU:

“Papa este eretic şi va provoca sminteală în sufletele credincioşilor”

Rezumat: Mitropolitul Limassol-ului, Athanasios se delimitează de poziţia oficială a Bisericii Ciprului în ceea ce priveşte vizita pe care o va face papa Benedict-16 în Cipru. Mitropolitul Athanasios declară deschis şi fără nici o teamă că este împotriva acestei vizite, deoarece papismul este o erezie, iar vizita papei îi va sminti pe creştinii evlavioşi. În acelaşi timp, crede că nu ar trebui luate măsuri nepotrivite, necuviincioase. De asemenea, declară că nu va lua parte la nicio festivitate.

De ce această vizită sminteşte Biserica?

Cred că vizita papei în Cipru va provoca anumite probleme de conştiinţă multor creştini evlavioşi. Ar fi fost mai bine să nu vină, deoarece cred că nu ne avantajează cu nimic, până acum nu am văzut nici o intervenţie a Vaticanului în favoarea Ciprului. Deja s-au produs destule nelinişti de care nu aveam nevoie.

Ne paşte vreun pericol de pe urma αcestei vizite?

Nu am spus că ne-ar paşte vreun pericol prin venirea papei, nu ne face să ne lepădăm de credinţa noastră sau să ne înstrăinăm de Biserica Ortodoxă. Doar spun că au fost date motive anumitor grupuri stiliste de a ne aduce învinuiri că cedăm uşor, că am renunţat la principiile credinţei ortodoxe, pentru destul de multă lume apărând anumite semne de întrebare. Bineînţeles, papa a fost chemat de Preşedintele ţării, iar Arhiepiscopul şi-a dat consimţământul.

Aţi discutat despre vizită în cadrul şedinţelor Sfântului Sinod?

În cea mai recentă şedinţă, s-a pus problema participării/neparticipării episcopilor la întrunirile cu papa. Eu am refuzat participarea la un eveniment despre care nu ştiam nimic; am aflat din ziare că papa urmează să vină în Cipru.

De obicei aflaţi despre evenimente de acest gen din ziare?

Arhiepiscopul Ciprului are o mulţime de probleme importante şi nu vrem să-l deranjăm cu problemele noastre mărunte. Însă, avem toate drepturile să spunem că nu am avut cunoştinţă despre faptul că papa va veni, pentru că dacă m-ar fi întrebat cineva, eu personal aş fi spus să nu vină, deoarece va provoca sminteală în sufletele creştinilor evlavioşi, după cum şi vedem că se întâmplă.

Nu ar trebui să existe o comunicare între biserici, suntem totuşi în secolul 21, în Comunitatea Europeană …

Putem purta un dialog cu oricine, cu atât mai mult cu eterodocşii şi cu cei de alte religii. Dar una este să purtăm dialog, şi alta să-l primeşti pe papă ca pe un Episcop canonic, ori el, pentru noi, ortodocşii, este un eretic, tăiat de Biserică, şi, nici într-un caz Episcop.

Din cauza schismei?

De zece secole este despărţit de Biserică, nu este Episcop canonic, nu are nici o legătură cu realitatea Bisericii lui Hristos, Cea Una, Sfântă, Catolică (Sobornicească) şi Apostolică. Una este să-l accepţi ca Episcop canonic, şi alta să dialoghezi cu el ca şi cu un eterodox, pentru a-i înfăţişa adevărul credinţei şi tradiţiei ortodoxe.

Patriarhul Ecumenic s-a întâlnit cu papa şi a iniţiat un dialog al bisericilor. După cum am spus, dialogul nu este un lucru rău atunci când are loc în condiţii corecte, dar este greşit să spunem oamenilor că îi recunoaştem pe catolici ca membri ai Bisericii, că îl recunoaştem pe papă drept Episcop, ca frate în Hristos întru preoţie şi întru credinţă. Acest lucru nu îl pot accepta, din moment ce toţi Sfinţii Părinţi au învăţat exact contrariul. Papistăşia este erezie şi sursă a altor multe erezii care astăzi au împânzit şi chinuie lumea. Un Sfânt contemporan, Cuviosul Iustin Popoviçi, a considerat că istoria omenirii a consemnat 3 căderi tragice: a lui Adam cel întâi-zidit, a lui Iuda, ucenicul lui Hristos şi a papei, cel mai de seamă dintre Episcopii Bisericii, care a căzut din credinţa apostolică, s-a despărţit de Biserica canonică, antrenând în căderea lui o mulţime de oameni.

Papa ce părere are despre ortodocşi?

Papa a declarat că suntem o Biserică incompletă.

Dar este un singur Dumnezeu.

Da, Unul este Dumnezeu şi Una este Biserica Lui, de aceea mărturisim în Simbolul de Credinţă “Una, Sfântă, Catolică (Sobornicească) şi Apostolică Biserică”. Aceasta este Biserica Ortodoxă, nu există mai multe biserici.

Nu este un act de egoism să considerăm că doar noi suntem Biserica?

Nu este un act de egoism. Atunci când spunem, de exemplu, că italienii nu sunt greci, lucru adevărat, de altfel, nu atacăm pe nimeni. Dar atunci când spui că nu contează că celălalt este catolic, pentru că amândoi aparţinem aceleiaşi biserici, îl înşeli, deoarece Sfinţii Părinţi ne învaţă că Una singură este Sfânta, Catolica (Soborniceasca) şi Apostolica Biserică a lui Hristos.

De ce Biserica aceasta este Biserica Ortodoxă şi nu cea papistaşă?

Pentru că Biserica Ortodoxă păstrează neclintite credinţa Apostolilor şi experienţa Profeţilor, până astăzi. Papistaşii, din nefericire, după ce s-au tăiat de Biserică, au introdus multe dogme eretice în credinţa lor, au modificat simbolul de credinţă, şi, colac peste pupăză, l-au ridicat pe papa deasupra oricărei autorităţi, făcându-l reprezentantul lui Hristos pe pământ. Papa se consideră infailibil, iar pe cei care nu sunt în comuniune cu el îi consideră că nu sunt în comuniune cu Dumnezeu. Aceste lucruri sunt oficiale, au fost declarate în sinoadele lor. Atunci când introduci în Simbolul de Credinţă lucruri pe care Sfinţii Părinţi nu le-au scris, şi sunt şi alte cacodoxii (credinţe rele), este vorba de erezie. Asta este realitatea.

Ce atitudine are Biserica Ortodoxă faţă de eretici?

O atitudine de iubire. Îl iubim pe papa, îi iubim pe papistaşi aşa cum iubim pe oricine altcineva, nu îi dispreţuim, nu îi respingem ca persoane, dar nu suntem de acord cu erezia, cu cacodoxia (credinţa rea), cu înşelarea. Pentru că îi iubim, trebuie să le spunem adevărul.

Fiecare are adevărul lui.

Tocmai din această cauză, dialogul are loc pentru a stabili, pe baza resurselor istorice, care dintre biserici a păstrat credinţa şi experienţa apostolică.

Credeţi că dialogul poate da rezultate?

Poate, dacă este corect şi are loc în condiţii corecte. Din nefericire, aşa cum decurge el astăzi, nu dă roade: am tot stat la discuţii atâţia ani şi nu am căzut de acord în mai nimic.

Fiecare se aude doar pe sine?

Dialogul trebuie fondat pe Sfânta Scriptură, cu smerenie şi cu dragoste, cu scopul de a se dovedi adevărul lui Hristos. Astfel, toate ar decurge cu uşurinţă.

Păi, dialogul nu are loc cu smerenie şi cu dragoste?

Nu ştiu, nu particip la dialog, dar în cele hotărâte acolo nu am găsit rezultate semnificative.

Prin declaraţiile acestea nu turnaţi gaz pe foc şi nu daţi apă la moară celor care deja s-au scandalizat de vizita papei?

Spun tot ceea ce am de spus, cu toată responsabilitatea şi cu toată sinceritatea; nu torn gaz pe foc, dar nu vreau să fiu înfăţişat ca unul care aş fi de acord şi, cu o conştiinţă uşoară, aş accepta prezenţa papei în Cipru. Arhiepiscopul, în cadrul Sinodului, într-un mod foarte democratic, a luat cunoştinţă de faptul că nu suntem de acord.

Dar cu vizita Arhiepiscopului la Vatican aţi fost de acord?

Nu ne-a cerut nimeni părerea, dar nici nu era obligatoriu să ne întrebe. Am aflat de ea din ziare. Ce a dobândit în urma vizitei la Vatican?

Nu ştiu. Nu v-a adus la cunoştinţă?

Ne-a informat, dar eu personal nu i-am acordat o prea mare importanţă. Papa totdeauna face declaraţii formale şi formaliste, aşa cum va face şi cu ocazia vizitei în Cipru, dar nu va face nimic substanţial, deoarece nu este factor de decizie în Biserică, ci o persoană politică care nu poate intra în conflict cu status quo-ul politic. Când a luat Papa apărarea Ortodoxiei? Am avut atâţia atacatori, când ne-a luat apărarea? Ca să nu spun că sub regimul franc am avut de suferit chiar de pe urma papilor şi a bulelor emise de ei, prin care voiau să ne facă una cu pământul. De curând i-am prăznuit pe cei 13 cuvioşi mucenici din Kantara, ucişi din dispoziţia Vaticanului. Am trăit 400 de ani în robie crâncenă sub franci. A fost mai rău decât sub turci. Dar nu recurg la acestea, argumentele împotrivirii sunt strict teologice. Iar atunci când am fost hirotoniţi Episcopi am jurat să păzim credinţa ortodoxă.

Ierarhii care îl vor întâlni pe papa nu păzesc credinţa ortodoxă?

Apostolul Pavel a spus că cel care mănâncă cele jertfite idolilor să nu-l judece pe cel care nu mănâncă. Eu nu-i judec pe cei care vor participa, dar nici nu vreau să fiu judecat pentru că nu particip.

Duminica trecută a fost citită în Biserici o circulară din partea Sfântului Sinod care pomenea la sfîrşit, nominal, toţi Episcopii şi Mitropoliţii.

Da, am fost de acord să emitem acea circulară pentru ca poporul să rămână unit cu Biserica, să nu aplece urechea la stiliştii care ar vrea să-i depărteze de Biserica canonică. Ceea ce a rămas neclarificat în respectiva scrisoare este faptul că nu suntem toţi la curent şi de acord cu invitarea papei.

Din ce motiv credeţi că vine papa în Cipru?

După cum ştiţi, papistaşii trec printr-o mare criză datorită scandalurilor care văd acum lumina zilei. [...] Nu judec, însă papa are impresia că este primul şi unicul Vicar al lui Hristos pe pământ, de aceea face misiuni de acest gen.

Păi, a declarat că face un pelerinaj pe urmele Sfântului Pavel.

Atâta doar că Apostolul Pavel nu a circulat cu un automobil blindat de 500 000 de euro, după cum am citit că va fi cumpărat de guvernul cipriot, pentru a i-l pune la dispoziţia papei, pentru 2 zile. Eu, personal, m-am scandalizat şi am declarat că un automobil blindat nu este potrivit Vicarului lui Hristos. Pe criza asta, iarăşi poporul să acopere costurile?

Reprezentanţii oficiali au anunţat că vine în Cipru pentru a cere respectarea drepturilor omului şi a drepturilor creştinilor, deoarece vrea să păşească pe urmele Apostolului Pavel şi să întâlnească Biserica Ortodoxă cu bune intenţii, în duh de frăţietate.

Nu pun la îndoială bunele sale intenţii, măcar să fie aşa, măcar să semene cu Apostolul Pavel şi să se întâlnească cu bogăţia Bisericii Ortodoxe. Îi urăm să se reîntoarcă în Biserica Ortodoxă şi să redevină Episcop Ortodox, aşa cum era înainte de schismă. Acesta este unicul mod de unire care este indicat.

Care credeţi că sunt dedesubturile?

Vaticanul nu face nici acţiuni aleatorii, nici naive. Toate acţiunile papei au scopul de a-l prezenta drept lider mondial al creştinilor. În acest moment, însă, el nici măcar nu este Episcop canonic, nu e ortodox, deci nu este în măsură să se prezinte pe sine ca primul dintre Episcopi.

Există interese politice?

Nu cunosc, dar cred că nu vom avea niciun folos politic de pe urma vizitei papei, ci doar nişte cheltuieli în plus şi multe tulburări în conştiinţele credincioşilor.

Articol preluat de pe site-ul: http://www.razbointrucuvant.ro/

Caderea in pacat, pocainta si nadejdea in Hristos

Oricat s-ar stradui omul contemporan sa faca frumoase si sa idealizeze lucrurile, adevarul este ca in viata lui, candva, s-a petrecut un fapt cutremurator, care a abatut-o de la calea ei fireasca si a intinat curatia ei. Dar care este acest fapt?

In limbajul Sfintei Scripturi acesta se numeste caderea intailor-ziditi in pacat. Cadere inseamna ca omul mai inainte se afla undeva sus si a cazut. Iar pacat inseamna ca de atunci nu mai izbuteste sa-si afle menirea, care i-a fost pusa de Ziditorul sau; nu izbuteste sa ajunga la destinatia sa, ci se arata neputincios, nedesavarsit, ajunge in starea mizerabila de rob, se simte necurat.

Aceasta stare a fost zugravita intr-un chip nemaiintalnit de catre Hristos in preacunoscuta parabola a fiului risipitor. Acolo Dumnezeu-Omul infatiseaza drama in toata tragedia ei.

Hristos insa nu numai ca a descris-o, ci a dat si solutia dramei. Adica putem crede cu siguranta ca pacatul nu va stapani pentru totdeauna. „Caci pacatul nu va avea stapanire asupra voastra, fiindca nu sunteti sub lege, ci sub Har”, ne incredinteaza Apostolul Pavel.

Raul nu este de neindreptat!

Infricosatoare nenorocire este caderea in pacat. Si ar fi fost cu adevarat de neindreptat, daca nu ar fi venit Insusi Dumnezeu pe pamant si nu S-ar fi facut Om si nu ar fi savarsit Jertfa Sa slobozitoare. Cu Harul dumnezeiesc cel preaputernic, care izvoraste din Jertfa Sa, Hristos a biruit pacatul, a deschis calea mantuirii si tine deschisa usa pentru oricine vrea sa se intoarca langa El. Mantuirea este asigurata acum pentru toti, dar singurul lucru care ramane este ca fiecare pacatos sa o accepte si sa si-o asume.

Dar pentru ca sa se savarseasca aceasta, omul trebuie nu numai sa creada in Jertfa lui Hristos, ci sa inainteze el insusi la jertfa eului sau prin pocainta. Caci jertfa este pocainta. Aceasta este jertfa placuta Domnului, cu neasemanare mai placuta decat acele jertfe vechi din roadele pamantului si arderile de tot ale animalelor. Aceasta jertfire a eu-lui, adica smerirea cugetarii noastre egoiste, lepadarea de sinea noastra, este o conditie necesara si binevenita pentru participarea la mantuirea pe care o ofera Jertfa lui Hristos. „Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi”, spune Proorocul David.

Puterea pe care o are aceasta jertfa se vede din roadele ei. Risipitori si vamesi, desfranate si talhari, tagaduitori ai credintei in Hristos si prigonitori, adica fortarete falnice ale pacatului cad si sunt luate in stapanire. Mare este pocainta.

Cuvantul lui Hristos trimite neincetat chemari la pocainta pretutindeni. Trecerea Domnului daruieste intotdeauna prilej unui suflet naufragiat sa apuce franghia salvatoare pe care Acela i-o arunca. De asemenea, El Isi asuma o lucrare ostenitoare chiar si pentru un caz concret, cum a fost aceea pentru samarineanca.

Cel ce se intoarce si se pocaieste cu adevarat intotdeauna va afla un Parinte dispus sa ierte, bucuros sa uite, gata sa mantuiasca.

Si prilejuri vor putea fi date mereu de-a lungul veacurilor. Nu numai din vremea Apostolilor si a Sfintilor Parinti, ci neincetat pana astazi. O predica, un mesaj, un eveniment, o intalnire, un cuvant, o incercare, o mahnire, o pedeapsa, o binecuvantare, o intamplare…, toate il pot chema pe om la pocainta. Si multi sunt aceia care arata sensibilitate si primesc aceste prilejuri, „chipuri de pocainta”, pe care le pune inainte dumnezeiescul Har. Iar roadele sunt minunate.

Dar pentru ca in vremea Harului pocainta are roade atat de minunate, tocmai pentru aceasta vrajmasul mantuirii, diavolul, o razboieste, punandu-i inainte piedici mari.

In cadrul climatului general de lipsa a fricii lui Dumnezeu si de necredinta, la foarte putini se naste simtirea pacatoseniei, mustrarea constiintei si inca si mai putini simt nevoia sa se curateasca prin jertfa „duhului umilit” al pocaintei.

Celor care nu au lepadat credinta, vicleanul le zadarniceste de multe ori pocainta in doua moduri. Uneori prin nadejdea inselatoare ca mila lui Dumnezeu ii va mantui pe toti la sfarsit si, prin urmare, nu mai este trebuinta sa se mai nelinisteasca sau prin iluzia ca, spunandu-si pacatele inaintea unei icoane, ele li se vor ierta. Alteori, dimpotriva, prin teama nesigurantei si indoielii care ii face sa sovaie din pricina rusinii aduse de gandul: „Oare mi se vor ierta pacatele mele atat de multe si mari? Si daca mi se iarta, unde voi gasi curajul sa le spun? Si daca le voi spune, cine ma asigura ca cele ascunse ale mele nu vor fi facute cunoscute si altora?”.

Celor care depasesc toate acestea si nu au alt motiv sa lepede pocainta, vicleanul foloseste ultima sa arma, amanarea, care adeseori duce la zadarnicirea pocaintei. Amanarea este legata de diferite pretexte si indreptatiri, prin care pocainta mereu se muta pentru „alta data”.

Cei care insa doresc cu adevarat pe Domnul si au pocainta adevarata, depasesc orice piedica si ajung la epitrahilul duhovnicului. Pentru ca numai acolo sa daruieste iertarea pacatelor.

Acestea le-am mentionat aici ca o invatatura teoretica despre pocainta.

Dar lectia pocaintei are trebuinta, pe langa invatatura teoretica, si de lucrarea practica. Iar aceasta ne-o pot oferi pildele de pocainta, adica exemplele concrete de persoane care au facut in viata lor pasul pocaintei si si-au aflat mantuirea.

Toti oamenii pacatuiesc, mici si mari, cunoscuti si necunoscuti, dregatori si oameni simpli, barbati si femei. Pacatul este boala obsteasca a neamului omenesc. De aceea toti au trebuinta de medicamentul vindecarii ce se da prin pocainta.

Toate pacatele se tamaduiesc prin pocainta. Nu numai cele mici, ci chiar si cele mai mari si mai grele. Nu exista pacat ce nu poate fi tamaduit de pocainta. Chiar si Iuda care L-a vandut pe Domnul, daca s-ar fi pocait cu adevarat si ar fi cerut iertare cu zdrobire de inima de la Cel rastignit, ar fi fost iertat si asezat din nou in vrednicia apostoleasca.

acest articol a fost preluat de pe : http://apologeticum.wordpress.com

Cuv. Paisie Aghioritul: Oamenii nici nu inteleg ca traim vremuri apocaliptice, ca pecetluirea inainteaza. Astazi traim in anii Apocalipsei

Linistea care stapaneste ma nelinisteste. Se pregateste ceva. N-am inteles bine in ce ani traim, nici nu ne gandim ca vom muri. Nu stiu ce va fi, situatia este foarte grea. Soarta lumii sta in mainile unora, dar Dumnezeu inca franeaza. Anii sunt foarte grei. Este nevoie de o interventie dumnezeiasca.(…) Si noi dormim in opinci. […] Situatia de azi poate fi infruntata numai duhovniceste, iar nu lumeste. Strig si eu, netrebnicul, de atatia ani! Situatia este infricosatoare, ciudata. Nerozia a intrecut limitele. A venit lepadarea si ramane ca acum sa vina fiul pierzarii (antihrist). Totul va deveni un spital de nebuni… Vom avea incercari mari. Crestinii vor avea mare prigoana. Si, uitate, oamenii nici nu inteleg ca traim vremuri apocaliptice, ca pecetluirea inainteaza. Traiesc ca si cum nu s-ar intampla nimic… statul s-a pus rau cu legea dumnezeiasca. Voteaza legi care sunt impotriva legii lui Dumnezeu.

Am auzit pe unii duhovnici: „Voi sa nu va preocupati cu acestea!” Daca unii ca acestia ar fi avut sfintenie mare si ar fi ajuns cu rugaciunea intr-o astfel de stare incat sa nu-i intereseze nimic, le-as fi sarutat si picioarele. Dar acum stau nepasatori pentru ca vor sa se puna bine cu toti si vor sa petreaca bine.

Acum suntem in razboi, razboi duhovnicesc. Trebuie sa fiu in prima linie. Ce marxisti exista, ce franc-masoni, ce satanisti si atatia altii… Iar acum, iata, cum ma lupt. Si vezi celalalt nu vorbeste. Oare prin aceasta nu arata ca merge sa distruga Biserica? „ Nu-i intereseaza nimic ! Nu au nimic inlauntrul lor… nepasare ! […]

Daca Biserica nu vorbeste ca sa nu intre in conflict cu statul, daca mitropolitii nu vorbesc ca sa fie bine cu toti, caci ii ajuta la Fundatii etc., aghioritii (calugarii) iarasi nu vorbesc (de frica, din lasitate), ca sa nu le taie veniturile, atunci cine sa vorbeasca?

Cineva poate ajuta mai mult cu rugaciunea, dar tacerea lui o vor exploata ceilalti si vor spune: „Cutare si cutare, nu au protestat, prin urmare sunt de partea noastra, sunt de acord cu noi”. Daca nu incep unii sa loveasca raul, adica sa mustre pe cei care smintesc pe credinciosi, se va face mai mult rau… Biserica nu este corabia lor cu care sa faca plimbari, ci este corabia lui Hristos! Acestia sunt de blamat. Din pacate unii „cunoscatori” infasa pe fiii lor duhovnicesti ca pe niste prunci, chipurile, ca sa nu-i mahneasca : „Aceasta nu vatama. Nu-i nimic. E suficient sa credeti launtric”. Sau spun : „Nu vorbiti despre subiectul acesta – despre buletine si pecetluire – ca sa nu se mahneasca oamenii”….

Ma mir cum de nu-si fac probleme de constiinta, dupa toate aceste evenimente ce se intampla? De ce nu-si pun macar un semn de intrebare la talcuirile mintii lor ? Si daca-l ajuta pe antihrist in pecetluire, cum de atrag si alte suflete la pierzanie? (…)

Desi Sfantul Ioan Evanghelistul vorbeste clar in Apocalipsa despre pecetluire, unii nu inteleg. Ce sa le spui ? Din pacate auzi o gramada de neghiobii ale mintii unor „cunoscatori” comtemporani. Unul spune: „Eu voi primi buletinul cu 666 si voi pune si o cruce”. Altul: „Eu voi primi pecetea pe frunte si imi voi face si o cruce pe ea”. Si o gramada de asemenea prostii. Ei cred ca se vor sfinti in felul acesta, dar toate acestea sunt inselari… Apa curata primeste harul si se face agheasma, dar urina nu se face agheasma. Piatra se face paine prin minune. Necuratia, insa, nu primeste sfintire. Prin urmare, diavolul, antihristul, atunci cand este in buletinul nostru de identitate, pe mana sau pe fruntea noastra cu simbolul lui, nu se sfinteste, chiar daca am pune si o cruce.

Astazi traim in anii Apocalipsei. Nu este nevoie ca cineva sa fie prooroc pentru ca sa inteleaga aceasta. Incet-incet lucrurile inainteaza.

Parintele Profesor Mihai Valica

A nu discuta despre acest subiect din punct de vedere teologic este ca si cand nu te-ar interesa semnele vremii (Matei 16, 3) sau a dispretui profetiile (1 Tesal. 5, 20), care ne previn despre vremurilor de pe urma. A nu tine cont de acest aspect vital mantuirii omului, inseamana a trai doar dupa bunastarea si foloasele timpului, oferite de tehnologia fara granite, deci fara raportare la Sf. Scriptura. Prima consecinta ar fi desacralizarea omului si a istoriei.
Omul ca “slava a lui Dumnezeu” cum spune Sf. Irineu este privit de Sf. Parinti, ca avand o vocatie personalista. Or, tehnologia biometrica poate transforma omul doar intr-un numar. Deci Biserica si in general Teologia are menirea de a apara “firea omului” in toata normalitatea ei personala si nu pe bucatele, ci unitar si holistic. Omul este redus de la imago Dei la un simplu numar sau cip electronic, intrucat din punct de vedere al evidentei biometrice, cel care nu va figura intr-o baza de date, nu va exista din punct de vedere fizic, deci social si astfel va fi lipsit de toate drepturile. Or, ontologia omului este iconica si are o identitate taborica, deci fata catre fata in demnitate, cinste si slava dumnezeiasca si nu o identitate numerica impersonala, in sensul apocaliptic ca “numar al omului” (Apoc. 13, 18).
Biserica trebuie sa lupte impotriva acestei tendinte de a pierde identitatea taborica a persoanei umane si sa ia atitudine morala impotriva “stiintei” imorale, a mondialismului despotic si a tehnologiei totalitare si inrobitoare, care transforma pe om intr-un numar sau instrument si sa atentioneze profetic atunci cand stiinta sau tehnologia nu mai slujeste omului, ci unui grup de interese, fie stiintific, economic, financiar, politic, mondialist, etc., si care urmareste sa organizeze creatia ca o totalitate inchisa, in care omul este micul ei dumnezeu. Aceasta atitudine si chemare responsabila a Bisericii ar putea influenta stiinta, sa recunoasca faptul ca ea este in mod dinamic neterminata, deci nu este definitiva si ca nu are absolut nimic de spus in mod direct despre transcendenta si destinul hristic al omului. Stiinta trebuie sa se opreasca acolo unde incalca constiinta religioasa si transcendenta fireasca a omului spre vesnicie. In acest context se impune o bioetica a stiintei si a tehnologiei biometrice din punct de vedere ortodox.

Consider actiunea laicilor si a unor monahi si preoti responsabila si indreptatita, intrucat forma de rezistenta impotriva inregimentarii electronice abuzive este propovaduirea Sf. Evanghelii, atentionarea profetica in Duhul lui Hrisots si rabdarea crestinilor pana la prigoana, insa nu ca forma de razvratire sau revolta impotriva Statului sau a Bisericii, ci ca motivatie hristica si forma de pazire a poruncilor lui Dumnezeu: “Aici este rabdarea sfintilor, care pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Iisus. (Apoc. 14, 12).” Deci solutia este rabdarea pana la prigoana, in ultima instanta.

Talcuire cutremuratoare la Apocalipsa a Sfantului Ierarh Nou Mucenic Ermoghen al Tobolskului si Siberiei

In vremurile antihristului locul idolilor va fi luat de stapanire, care va cere inchinare pentru sine, iar cel ce va respecta legile civice ale societatii, desi fara a aduce direct vreo atingere credintei, va fi partas al acestei stapaniri. Atunci se va face despartirea celor buni de cei rai, potrivit voii lui Dumnezeu, a urmasilor lui Hristos de slugile lui antihrist.

Adevaratii credinciosi din imparatia antihristului – societatea vremurilor din urma – vor vietui in singuratate, departe de lume. Ei nu se vor supune nici unor legi civice ale societatii, nu vor avea niciun fel de obligatii civice. Cei ce vor recunoaste legile societatii si se vor supune, chiar cu neplacere, se vor face partasi antihristului prin aceasta si vor fi lepadati de la fata lui Dumnezeu.

In timpul stapanirii antihristului va fi minte sataniceasca, ce va actiona politiceste, fara sa se atinga de credinta in chip brutal. Tuturor li se vor acorda drepturi egale, toate sectele vor avea deplina libertate, desi, in cele din urma, stapanirea antihristului va combate toate sectele si religiile.

Va actiona din punct de vedere moral si va cauta sa convinga si sa se vatame de moarte sufletele oamenilor. Dreptul la propovaduire si la savarsirea „legala” a slujbelor bisericesti il vor avea numai cei ce respecta legile statului si nu incalca „disciplina”. Lacasurile de inchinaciune vor fi sub stricta supraveghere si in ele va dicta aceeasi ocarmuire, ea fiind capul in locul lui Hristos si nu vor sluji lui Hristos, ci antihristului. Dar crestinii orbiti nu vor observa nimic, desi acest lucru l-ar putea intelege si un prunc mic.

Stapanirea antihristului ii va lua asadar pe toti sub un control riguros, ca sa stie cine se supune si cine nu; dupa cum scrie si parintele Lavrentie de la Cernigov: „Atunci te vor mana cu de-a sila la biserica”.

Totusi unii nu vor fi prigoniti de la inceput, pentru a pastra aparentele in legatura cu libertatea constiintei. Abia spre sfarsit, cand toti se vor gasi anihilati in staulul Babilonului si mania lui Dumnezeu va fi aproape, stapanirea va da ordin sa fie nimiciti ca niste criminali inraiti cei ce se razvratesc „impotriva umanitatii”, iar in acele vremuri decazute, intreg poporul va primi cu entuziasm masurile luate de stat.

Acest articol este preluat de pe : http://apologeticum.wordpress.com/

Vedenia profetică a Sfântului Ioan de Kronstadt asupra vremurilor de pe urmă

Redam mai jos vedenia profetica a Sf. Ioan de Kronstadt asupra cumplitelor vremuri ce aveau sa se abata asupra Rusiei si asupra lucrarii tainei faradelegii, in care l-a avut ca insotitor si indrumator pe alt sfant urias: Sf. Serafim de Sarov, deja plecat la Domnul atunci:







Descoperire cereasca aratata în vis:

Eu, mult pacatosul Ioan din Kronstadt, scriu aceasta descoperire cereasca vazuta de mine si va spun adevarul, tot ce-am auzit si am vazut într-o vedenie ce mi s-a aratat într-o noapte de ianuarie, în 1901.
Ma înfior de cele vazute, când ma gândesc ce va fi cu lumea cea pacatoasa. Mânia lui Dumnezeu ne va lovi în curând, pe neasteptate, pentru ticalosia noastra. Scriu si-mi tremura mâinile, si lacrimile-mi curg pe obraz. Doamne, da-mi tarie si putere, da-mi adevarul Tau si vointa Ta de la început pâna la sfârsit, ca sa descriu tot ce-am vazut!

Aceasta vedenie a fost asa: dupa rugaciunea de seara m-am culcat sa ma odihnesc putin de oboselile mele. În chilie era semiîntuneric, în fata icoanei Maicii Domnului ardea candela. Nu trecu nici jumatate de ceas si am auzit un zgomot usor. Cineva s-a atins de umarul meu si o voce blânda mi-a zis încetisor: „Scoala-te, robul lui Dumnezeu, si sa mergem cu voia lui Dumnezeu!”. M-am ridicat si am vazut lânga mine un minunat staret, cu pletele albe, într-o mantie neagra, cu toiagul în mâna; m-a privit binevoitor, iar eu de frica mai n-am cazut jos; mâinile si picioarele începura sa-mi tremure, voiam sa spun ceva, dar limba nu mi se supunea. Staretul m-a însemnat cu semnul crucii, si mi s-a facut usor si vesel pe suflet.
Dupa aceea mi-am facut eu singur semnul crucii. Mi-a aratat apoi, cu toiagul, spre peretele de la asfintit. M-am uitat într-acolo. Staretul a desenat pe perete urmatoarele cifre: 1913, 1914, 1917, 1924, 1934. Apoi, dintr-odata, peretele a disparut, iar eu l-am urmat pe Staret, mergând peste un câmp verde. Si am vazut o multime mare de cruci de lemn, mii de cruci pe morminte: cruci mari de lemn, de lut, si de aur. L-am întrebat pe Staret: „Ale cui sunt aceste cruci?”. El mi-a raspuns cu blândete: „Ale celor care au patimit pentru credinta în Hristos si pentru cuvântul lui Dumnezeu au fost ucisi si au devenit mucenici!” Si iarasi am mers mai departe. Deodata am vazut un râu plin cu sânge, si l-am întrebat pe Staret: „Ce sânge este acesta? Atât de mult s-a varsat!”. Staretul a privit în jur, zicând: „Acesta este sângele dreptmaritorilor crestini!”.
Mi-a aratat apoi spre un nor, si am vazut mai multe sfesnice albe arzând, care începura sa cada la pamânt, unele dupa altele, cu zecile, cu sutele. Si cazând la pamânt, se stingeau, prefacându-se în praf si cenusa. Dupa aceea Staretul mi-a zis: „Vino si vezi!” Si am vazut pe nori sapte sfesnice arzând. Si am întrebat: „Ce înseamna aceste sfesnice cazatoare?”. „Asa vor cadea în erezie Bisericile Domnului, iar cele sapte sfesnice de pe nori sunt cele Sapte Biserici Apostolesti si Sobornicesti, care vor ramâne pâna la sfârsitul lumii”. Staretul mi-a aratat apoi în sus, si atunci am vazut si am auzit cântarea îngerilor. Ei cântau: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu!”
Multime multa de norod înainta cu lumânari în mâini, cu fete radioase si vesele. Erau acolo arhierei, monahi, monahii, si un mare numar de mireni, tineri, adolescenti si chiar copii. L-am întrebat pe minunatul Staret: „Acestia cine sunt?”. „Acestia toti au patimit pentru Sfânta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica si pentru sfintele icoane!”. L-am întrebat pe Marele Staret, daca pot sa ma alatur si eu la aceasta procesiune?
Staretul a raspuns: „E prea devreme pentru tine, mai rabda, nu este binecuvântare de la Domnul!”
Si am vazut iar un sobor de prunci, care au patimit pentru Hristos din pricina lui Irod regele si au primit cununi de la împaratul Ceresc. Si iarasi am mers mai departe, si am intrat într-o biserica impunatoare. Am vrut sa-mi fac cruce, dar Staretul m-a oprit: „Nu se poate! Aici e urâciunea pustiirii!”.
Aceasta biserica era tare mohorâta. Pe masa din altar – stea peste stea; în jur ardeau lumânari de smoala care trosneau ca vreascurile; potirul era plin cu ceva rau mirositor; prescurile – însemnate cu stele; în fata prestolului statea un preot cu fata catranita, iar sub prestol – o femeie, rosie toata, cu stea în frunte, striga de rasuna biserica: „Slo-o-bo-o-da-a!” (Sunt libera!). Doamne fereste, ce grozavie! Oamenii aceia începura sa alerge ca niste smintiti în jurul prestolului, sa tipe, sa suiere, sa bata din palme si sa cânte cântece dezmatate. Si deodata a strafulgerat, s-a auzit bubuitul unui tunet napraznic, pamântul s-a cutremurat, si biserica s-a prabusit: si femeia, si oamenii aceia, si preotul – s-au pravalit cu totii în adâncul beznei – în abis. Doamne fereste si apara, ce grozavie!
Am privit înapoi. Staretul se uita la ceva, m-am uitat si eu. „Parinte, spune-mi, ce este cu aceasta înfricosatoare biserica?” – «Acestia-s „cetatenii cosmosului”, ereticii, cei ce au parasit sfânta si soborniceasca Biserica si au primit inovatiile, care sunt lipsite de harul lui Dumnezeu; în astfel de biserica nu se posteste si nu poti sa te împartasesti!»
M-am înfricosat, zicând: „Doamne, vai noua, ticalosilor – moarte!”. Staretul m-a linistit însa, spunându-mi: „Nu te scârbi, ci roaga-te!” Si iata, am vazut o multime de oameni care se târau chinuiti de o sete cumplita, iar în frunte aveau stele. Când ne-au zarit, au început sa strige: „Sfinti parinti, rugati-va pentru noi. Atât de greu ne este, însa nu putem sa ne rugam. Tatii si mamele noastre nu ne-au învatat Legea lui Dumnezeu. N-avem nici numele lui Hristos, n-am primit Sfântul Mir, nici pe Duhul Sfânt, iar semnul crucii l-am refuzat!”. Si au început sa plânga.
L-am urmat pe Staretul care mi-a facut semn cu mâna: „Vino si vezi!” Si am vazut o gramada de trupuri neînsufletite, mânjite cu sânge. M-am speriat foarte si l-am întrebat pe Staret: „Ale cui sunt trupurile acestea?”. „Acestea-s trupurile celor din cinul monahicesc, care au refuzat sa primeasca pecetea antihristica si au suferit pentru credinta lui Hristos, pentru Biserica apostoleasca. Pentru asta s-au învrednicit de sfârsit mucenicesc, murind pentru Hristos. Roaga-te pentru robii lui Dumnezeu!”.
Deodata Staretul s-a întors spre nord, facându-mi semn cu mâna. M-am uitat si am vazut un palat împaratesc. În jurul lui alergau câini, fiare turbate si scorpioni ce se catarau, zbierau, îsi înfigeau coltii. L-am vazut pe tar, sezând pe tron. Cu fata palida, plina de barbatie, citea rugaciunea lui Iisus.
Deodata, a cazut mort. Coroana-i s-a rostogolit de pe cap. Unsul lui Dumnezeu a fost calcat în picioare de fiare. M-am îngrozit si am plâns amarnic. Staretul mi-a pus mâna pe umarul drept: îl vad pe Nicolai II în lintoliu alb. Pe cap – o cununa de ramurele înfrunzite; cu fata palida, însângerata, la gât purta o cruce de aur. Soptea încetisor o rugaciune, apoi mi-a zis cu lacrimi în ochi: „Parinte Ioane, roaga-te pentru mine. Spune-le tuturor pravoslavnicilor crestini, ca am murit curajos, ca un tar – mucenic pentru credinta lui Hristos si Biserica Dreptmaritoare. Spune-le pastorilor apostolesti sa slujeasca o panihida frateasca pentru mine, pacatosul. Sa nu cautati mormântul meu!”. Apoi totul a disparut în ceata. Am plâns mult si m-am rugat pentru tarul – mucenic.
De frica îmi tremurau mâinile si picioarele. Staretul a rostit: „Voia lui Dumnezeu! Roaga-te si spune-le la toti sa se roage!… Vino si vezi!” Si iata, am vazut zacând o sumedenie de oameni morti de foame, unii rodeau iarba si verdeata. Cadavrele altora erau sfâsiate de câini si o duhoare cumplita umplea tot locul. Doamne, nu mai au oamenii credinta! Din gura lor ies cuvinte de hula, pentru asta vine mânia lui Dumnezeu! Si iata, am vazut o movila înalta de carti si printre ele se târau niste viermi ce raspândeau o duhoare insuportabila. L-am întrebat pe Staret, ce fel de carti erau acelea? – „Carti ateiste, hulitoare de Dumnezeu, care-i vor sminti pe toti crestinii prin învataturi straine!” Dar, îndata ce Staretul s-a atins cu toiagul de carti, ele s-au aprins si vântul a împrastiat cenusa.
Dupa aceasta m-am uitat si am vazut o biserica. Pe jos, de jur împrejur se tavaleau vrafuri de pomelnice. M-am aplecat, vrând sa le citesc, Staretul însa mi-a zis: „Aceste pomelnice zac de multi ani si preotii le-au uitat: nu le citesc, nu au timp, iar cei raposati roaga sa fie pomeniti!”. Am întrebat: „Si atunci, când vor fi pomeniti?”. Staretul a raspuns: „Îngerii se roaga pentru ei!”.
Am pornit mai departe, si Staretul mergea asa de repede, încât de-abia reuseam sa ma tin dupa el. „Vino si vezi!” – a spus Staretul. Si am vazut o masa mare de oameni, gonita din urma de niste draci urâciosi, care-i bateau cu pari, cu furci si cu cangi. L-am întrebat pe Staret: „Acestia cine sunt?”.
Staretul a raspuns: „Acestia-s cei ce s-au lepadat de sfânta credinta si de Biserica Apostoleasca si Soborniceasca si au schimbat credinta”. Erau acolo preoti, monahi si monahii, mireni, care au nesocotit Taina cununiei, betivi, hulitori de Dumnezeu, clevetitori. Fetele lor erau strasnice, iar din gura iesea o duhoare respingatoare. Lovindu-i fara mila, demonii îi mânau într-o prapastie îngrozitoare, din care izbucneau flacari sulfuroase cu miros greu. M-am înspaimântat foarte si mi-am facut semnul crucii: „Izbaveste-ne, Doamne, de o asa soarta!”.
Si iata, am vazut o multime de oameni, tineri si batrâni, îmbracati în straie ciudate, carând o stea imensa în cinci colturi; la fiecare colt atârnau câte doisprezece draci; în centru, satana însusi sta protapit cu niste coarne zdravene, cu capatâna de paie, iar din gura îi curgeau balele veninoase peste norod, de-a valma cu cuvintele: „Sculati voi cei pecetluiti cu blestemul…” Imediat s-a prezentat un cârd de draci, punându-le la toti pecetile: pe frunte si la mâna dreapta. L-am întrebat pe Staret: „Asta ce inseamna?”.
- „Acestea-s pecetile antihristului”. Mi-am facut semnul crucii Si l-am urmat pe Staret.
Deodata el s-a oprit, aratând cu mâna spre rasarit. Si iata, am vazut un sobor mare de oameni cu chipurile vesele, cu cruci în mâna, pretutindeni – lumânari aprinse; în mijloc se afla un prestol înalt, alb ca zapada: pe prestol – Crucea si Evanghelia, deasupra prestolului, în aer – o coroana împarateasca de aur. Pe coroana era scris cu litere aurite: „Pentru putina vreme”, în jurul prestolului stateau patriarhii, episcopii, preotii, monahii, monahiile, mirenii. Toti cântau: „Slava lui Dumnezeu în ceruri si pe pamânt pace!”.
De bucurie mi-am facut semnul crucii, multumindu-I lui Dumnezeu pentru toate! Deodata Staretul a facut un semn cu crucea în sus de trei ori si am vazut o gramada de cadavre zacând în sânge omenesc, iar pe deasupra zburau îngerii, luând sufletele celor ucisi pentru cuvântul lui Dumnezeu si cântând: „Aliluia!” Ma uitam si plângeam amarnic. Staretul m-a luat de mâna, poruncindu-mi sa nu plâng: „Voia lui Dumnezeu! Domnul nostru Iisus Hristos a patimit, varsându-si preacuratul Sau sânge pentru noi. Asa si cei ce nu vor primi pecetea antihristului – toti îsi vor varsa sângele, dobândind mucenicia si luând cununa cereasca!”.
Staretul s-a rugat mai apoi pentru robii lui Dumnezeu si a aratat spre rasarit. Se împlinira cuvintele Proorocului Daniel despre „urâciunea pustiirii”. Si iata, am vazut deslusit cupola templului de la Ierusalim. Sus, pe cupola, era înfipta steaua. În interiorul templului se înghesuiau milioane de noroade, si înca altii mai încercau sa patrunda înauntru. Am vrut sa-mi fac semnul crucii, dar Staretul m-a oprit, zicând: „Aici este urâciunea pustiirii!”.
Am intrat si noi în templu. Era plin de lume: am vazut tronul, peste tot ardeau lumânari de seu; pe tron sta imperatorul în porfira de culoare stacojie; pe cap avea coroana de aur cu stea. L-am întrebat pe Staret: „Cine este acesta?”. El a raspuns: „Antihristul!”. De statura înalta, cu ochii ca jaratecul, cu sprâncenele negre, având cioc, fioros la fata, viclean, perfid, strasnic. Sta cocotat pe tron cu mâinile întinse spre popor, iar la degete avea gheare ca de tigru si racnea: „Eu sunt imperatorul si dumnezeul si stapânitorul. Cine nu va primi pecetea mea, aceluia, moarte!”. Toti au cazut la pamânt si i s-au închinat, iar el a început sa le puna peceti pe frunte si pe mâini, ca sa primeasca pâine si sa nu moara de foame si sete.
Între timp, slugile antihristului au adus câtiva oameni cu mâinile legate, ca sa-i sileasca sa i se închine. Dar ei au zis: „Noi suntem crestini, si credem în Domnul nostru Iisus Hristos!”. Antihristul într-o clipa le-a taiat capetele si s-a varsat sânge crestinesc. Dupa aceea au adus un tânar la tronul antihristului, ca sa i se închine lui, dar tânarul a strigat cu glas tare: „Eu sunt crestin, cred în Domnul nostru Iisus Hristos, iar tu esti trimisul si sluga satanei!”. – „La moarte!” – a racnit antihrist.
Iar cei ce primisera pecetea, cadeau la pamânt si se închinau lui. Deodata s-a auzit un tunet, au stralucit mii de fulgere, lovind cu sageti de foc în slujitorii antihristului. O sageata uriasa a stralucit fulgerator si o vâlvataie de foc a cazut drept în capul antihristului, coroana s-a facut tandari: milioane de pasari zburau sfâsiindu-i pe slujitorii antihristului cu ciocurile lor. Am simtit cum Staretul m-a luat de mâna si am mers mai departe. Si am vazut iar mult sânge crestinesc. Atunci mi-am amintit de cuvintele sfântului Ioan Teologul din Apocalipsa: „Si va fi sânge… pâna la zabalele cailor!”. Doamne Dumnezeule, mântuieste-ma! Si am vazut îngerii zburând si cântând: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu!”. Staretul a privit înapoi si a zis: „Nu te mâhni, sfârsitul lumii este aproape! Roaga-te lui Dumnezeu. Domnul este milostiv cu robii Sai”.
Timpul era pe sfârsite. Staretul a aratat spre rasarit, apoi a cazut în genunchi, rugându-se: m-am rugat si eu cu el. Dupa aceea Staretul începu sa se desprinda cu repeziciune de la pamânt, înaltându-se spre cer: de-abia atunci mi-am amintit ca nu stiam cum îl cheama, si am strigat: „Parinte, care îti este numele?”. – „Serafim de Sarov!”, raspunse blând Staretul: „Sa scrii tot ce-ai vazut pentru crestinii pravoslavnici!”
Deodata, deasupra capului a rasunat parca un clopot imens si, auzindu-i dangatul, m-am trezit „Doamne, blagosloveste si ajuta-ma pentru rugaciunile Marelui Staret! Tu mi-ai descoperit aceasta vedenie cereasca mie, pacatosului Tau rob Ioan, arhiereul din Kronstadt! 1901″.
Aceasta remarcabila „Descoperire cereasca…” a protoiereului Ioan din Kronstadt, marele purtator de duh si închinator al tarii Rusesti a circulat vreme îndelungata în manuscris, fiind copiata si raspândita de catre credinciosi. În anii de restriste aceasta viziune a slujit crestinilor prigoniti drept mângâiere si consolare.


Profeții și Mărturii Creștine pentru vremea de acum, pg. 67

ATENTIE: Fara cipuri! Cei ce nu renunta la actele cu cip nu pot fi dezlegati de pacate la spovedanie

ACEST AFIS S-A FACUT CU BINECUVANTAREA PARINTELUI STARET ARHIM. JUSTIN PARVU!

Marea Britanie va renunta la cartile de identitate biometrice

Marea Britanie va renunta la cartile de identitate biometrice, deoarece sunt foarte scumpe si incalca libertatea cetatenilor

Cartile de identitate nationala din Marea Britanie vor fi anulate in mai putin de 100 de zile, a declarat secretarul Theresa May. Aceasta masura va fi propusa parlamentului de catre noul guvern spre a deveni lege din luna august. Cei 15 000 de cetateni englezi, care au platit cate 30 lire pentru noul document, nu vor primi nici o despagubire.

Planul laburistilor a avut drept scop combaterea fraudei, a imigratiei ilegale si a furtului de identitate – dar a fost criticat ca fiind prea scump si constituie o incalcare a libertatilor civile. Cartile de identitate tip card au fost destinate sa retina datele personale biometrice pe un cip criptat, inclusiv numele, o fotografie si amprentele digitale. Registrul National de Identitate a fost proiectat pentru a stoca pana la 50 de elemente informative.

Cardurile deja in circulatie vor ramane valabile pana cand parlamentul va adopta o legislatie care sa le elimine. Proiectul de lege privind eliminarea va fi trecut prin parlament cat mai rapid posibil, cu scopul de a anula cardurile pana pe 3 septembrie.

Odata ce cardurile vor fi declarate ilegale, Registrul National de identitate va fi “distrus fizic”.

D-na May a mai declarat: “Această lege este un prim pas din multele pe care acest guvern le va face pentru a reduce controlul statului asupra oamenilor cumsecade, care respectă legea si de a le da puterea inapoi. Cu aprobarea rapida a parlamentului, ne propunem sa expediem in istorie cartile de identitate de tip card in termen de 100 de zile. “

Odata cu renuntarea la acest sistem foarte costisitor, Marea Britanie va stopa cheltuirea a 800 milioane de lire sterline, dupa ce pana acum s-au cheltuit 250 mil.

In ciuda disparitiei cartii de identitate de tip card, un sistem separat, dar din punct de vedere tehnic asemanator, va fi aplicat in continuare pentru cetatenii straini.
Acest sistem, condus de Agentia de Frontiera din Marea Britanie, este inca in curs de aplicare. Ministrul Imigratiei, Damian Green, a declarat ca aceasta a fost o obligatie fata de UE si ca guvernul laburist anterior l-ar fi introdus in proiectul cartilor de identitate de tip card.

Aproximativ 200.000 de astfel de carduri, cunoscute acum sub numele de permise biometrice de rezidenta, au fost deja acordate lucratorilor emigranti, studentilor straini si membrilor de familie din afara Spatiului Economic European.

Pasapoartele britanice sunt pe cale de a fi actualizate la un nou standard international de securitate, dar propunerile de a adauga mai multe informatii biometrice pe viitor au fost, de asemenea, respinse.

Oare criza i-a determinat sa renunte la astfel de cheltuieli? Sau se va trece la pasul urmator – microcipul implantat? Sa fie oare doar englezii privilegiati de o astfel de lege?

articol preluat de pe : http://apologeticum.wordpress.com/