joi, 17 decembrie 2009

AH1N1

Prof. dr. PETRU CALISTRU (Institutul Victor Babes) – declaratii bomba: TOT SISTEMUL SANITAR MONDIAL ESTE PUS IN SLUJBA BIG PHARMA. “TOTUL ESTE UN JOC ECONOMIC MONDIAL”



Dr. ADRIAN STREINU-CERCEL ii asimileaza cu infractorii pe cei care refuza vaccinarea, incercand sa ordone, ilegal, penalizarea lor financiara

Dr. PETRU CALISTRU: “Acum nu se mai cuceresc tarile cu sabia, ci economic, fortandu-le sa achizitioneze si ceea ce nu trebuie. Tot sistemul sanitar mondial nu mai este pus in slujba individului, ci a producatorilor de medicamente si echipamente medicale”.


Romania libera, 16 dec. 2009: Asigurarile sociale, virusate de A/H1N1

“Pentru ca ordinele Organizatiei Mondiale a Sanatatii, anume de imunizare a cel putin 20% din populatie impotriva virusului A/H1N1, trebuie respectate, si nicidecum comentate, Ministerul Sanatatii cauta tot felul de metode de convingere a romanilor ca trebuie sa se vaccineze.

Ultima metoda o constituie amenintarea cu suportarea tratamentului din buzunarul propriu de catre toti cei care nu se vor vaccina, dar se vor imbolnavi de gripa porcina.[...]

“Eu nu ii vaccinez pe romani cu forta, dar, daca se imbolnavesc, ii voi obliga sa-si plateasca tratamentul. In conditii de pandemie, eu inteleg sa ii protejez si singura metoda este vaccinarea. Eu am un singur obiectiv, sa reduc numarul de decese din cauza gripei porcine si altceva nu ma intereseaza”, ne-a mai spus profesorul Streinu-Cercel.

Afirmatiile secretarului de stat sunt deja uluitoare, mai ales ca o lege, cea a asigurarilor sociale de sanatate, nu se poate modifica printr-un ordin de ministru, chit ca se motiveaza prin pandemie si se face trimitere chiar la Codul Penal. Mai direct spus, romanii care se vor imbolnavi de gripa porcina sunt deja asimilati cu infractorii si, daca vor avea acest ghinion, vor fi obligati sa-si plateasca spitalizarea, autoritatile medicale asigurand doar asistenta medicala, cum a subliniat profesorul Cercel.

Ceea ce uita secretarul de stat este ca, in decurs de doua saptamani, sfarsitul lunii noiembrie si inceputul lunii decembrie, s-au inregistrat 22 de decese pe motiv de complicatii generate de gripa sezoniera. De ce pentru aceasta nu se face aceeasi reclama a vaccinurilor? Simplu, pentru ca nu aceasta este prioritatea OMS.



Masurile propuse de profesorul Cercel sunt contrazise de prof. dr. Petru Calistru de la Institutul de Boli Infectioase “Victor Babes” din Capitala, care subliniaza ca in Romania avem de-a face doar cu a respecta ordinele venite din afara tarii:

“Nu se poate asa ceva si nici nu are cum. Legea asigurarilor de sanatate nu poate fi stearsa cu buretele. Nu putem pe date statistice sa facem seroepidemiologie. Diagnosticul de gripa A/H1N1 este riguros, centralizat si sunt necesare teste, deci nu se poate renunta la testari pe motiv ca ar fi bani cheltuiti aiurea.

De fapt, este vorba de a respecta ordinele de la OMS. Daca acest organism a stabilit ca 20% din populatie trebuie sa fie protejate (ca restul de 80% pot sa moara, nu?), atunci trebuie sa ii intelegem si pe cei de la Ministerul Sanatatii. E limpede ca aceste vaccinuri trebuie consumate, sa nu ramana cu ele neutilizate. Acum nu se mai cuceresc tarile cu sabia, ci economic, fortandu-le sa achizitioneze si ceea ce nu trebuie. Tot sistemul sanitar mondial nu mai este pus in slujba individului, ci a producatorilor de medicamente si echipamente medicale. Nu mai exista grija fata de individ, ci doar de stimulare a consumului. Una este sa tratezi un pacient care are nevoie si alta sa arunci cu antivirale si sa lasi insa oamenii fara de nici unele – fara mancare, o locuinta incalzita etc.

Totul este un joc economic mondial. Este suficient sa ne uitam si sa vedem ca presedintele Obama este cel mai inversunat agent de vanzari din lume pentru vaccinul impotriva gripei porcine, iar presedinta OMS era chiar fericita cand a anuntat ca exista pandemie. Aceasta gripa nu a aparut acum, unele studii japoneze arata ca virusul gripal A/H1N1 este de cel putin 30 de ani, poate chiar 100″, ne-a declarat profesorul Calistru.

Diagnostic statistic prin modele matematice

Potrivit MS, in ultimele 24 de ore au fost confirmate 81 de cazuri noi de gripa cu virusul A/H1N1 si s-au inregistrat doua decese la persoane cu boli asociate. In total este vorba de 4.485 de cazuri de gripa A/H1N1, dintre care 27 de decese, ceea ce inseamna o rata a fatalitatii de 0,52%. Curios este insa cum MS mai spune ca se tot confirma noi cazuri de gripa A/H1N1 daca secretarul de stat Streinu-Cercel spune ca inca de saptamana trecuta a oprit testele pentru depistarea gripei porcine? Se pare ca si atunci cand este vorba de viata unui om, MS se foloseste doar de date statistice si modele matematice in stabilirea diagnosticului”.

* CV-ul Prof. Dr. Petru Calistru

Acest articol a fost preluat de pe site-ul : www.razbointrucuvant.ro

Niciun comentariu: