EROINA DIN NUCSOARA - Elisabeta Rizea

"Au venit, maica, nenorocitii astia de comunisti la putere si ne-au luat tot : parul din cap, pamantul, caruta. Un singur lucru nu ne-au putut lua. Sufletul."

Mama Rizea: "Trei zile daca mai traiesc, da'vreau sa stiu ca s-a limpezit lumea"

Elisabeta Rizea s-a nascut intr-o familie de tarani, in apropiere de Curtea de Arges.

A fost nepoata fruntasului taranist Gheorghe Suta, ucis de Securitate in 1948. A ispasit 13 ani de temnita grea pentru ca a sprijinit activ «Banda Terorista» Arsenescu-Arnautoiu. «Banditii» sunt de fapt eroii rezistentei anticomuniste din Muntii Fagarasului.
A fost o femeie simpla de la tara, cu o bucata mica de pamant, o casuta modesta din lemn, acoperita cu sindrila si in curte cateva animale. Imbracamintea ei de toate zilele era portul national, brodat cu modele complicate in culorile alb-negru. A abandonat scoala la varsta de 14 ani pentru a-si urma destinul, si anume, acela de a-si duce existenta din munca pamantului.
Comunistii au venit la putere in 1945. Ca raspuns, Rizea s-a alaturat rezistentei si i-a aprovizionat timp de 4 ani pe luptatorii din munti cu mancare si bani. Opozitia ei fata de exproprierea comunista si faptul ca sotul ei, Gheorghe, s-a alaturat luptatorilor rezistentei din munti au dus la torturi si ani buni de inchisoare.
A fost numita “dusman al poporului”, iar gospodaria etichetata drept “casa de banditi”, apelative ce constituiau cele mai grave acuzatii intr-un stat comunist. A fost in cele din urma prinsa de militie, condamnata la 7 ani de inchisoare. In faimoasa inchisoare de la Pitesti, Elisabeta Rizea a fost pusa in lanturi si inchisa in celula de maxima securitate.
Eliberata in primavara anului 1958, Elisabeta continua sa ia legatura cu ofiterii din Rezistenta prin intermediul unei „casute postale" din scorbura unui copac din Valea Morii. Cand conducatorul rezistentei anti-comuniste, Gheorghe Arsenescu a fost arestat in 1961, Elisabeta Rizea este arestata din nou si sentinta ii este prelungita cu inca 25 de ani. A fost transferata la inchisoarea Mislea, inchisoarea centrala a femeilor detinut politic, unde a stat inchisa alaturi de doamna Ion Mihalache si de zeci de femei legionare. In timpul incarcerarii, a fost torturata pentru ideile ei. A fost atarnata cu parul de un carlig si batuta pana la pierderea cunostintei. "Dupa ce mi-au tras masa de sub picioare, au inceput sa ma bata cu un bat pana la sange. Mi-au rupt cateva coaste si am lesinat. Imi faceam cruce cu limba in cerul gurii si ma rugam la Dumnezeu sa ma ajute sa nu spun nimic".
In termenii amnistiei generale, Rizea a fost eliberata din inchisoare in 1964. Timp de aproape 30 de ani a fost tinuta sub supravegherea stricta a organelor de ancheta. Era chemata permanent la interogatorii si impreuna cu sotul sau erau considerati "dusmani ai poporului". 35 de ani mai tarziu, povestea ei a fost publicata in ziarele romanesti si prezentata in documentarele despre perioada comunista.
La alegerile din mai 1990, indemna taranii Romaniei libere „sa nu aleaga un singur partid". In replica, autoritatile au internat-o in spitalul din Pitesti pentru „diagnosticare", dar a reusit sa fuga. Primul interviu a aparut in serialul pentru televiziune Memorialul durerii. Acest prim interviu a fost facut in 1992, cand o mare parte din sat era impotriva ridicarii unei troite in memoria fratilor ei din munti. Dupa difuzarea interviului, au inceput sa vina oamenii la Elisabeta Rizea au inceput sa i se ia interviuri.
Imaginea si discursul ei au fost folosite la maximum de Conventia Democrata, de stuff-ul de campanie al lui Emil Constantinescu - credibilitatea CDR se datoreaza in mare parte Elisabetei Rizea. Din pacate promisiunile facute de CDR-isti in campanie au fost uitate dupa castigarea alegerilor. Mama Rizea a fost folosita ca o simpla imagine politica, o carte buna de jucat in fata alegatorilor.
In mai 2001, mama Rizea a fost vizitata de Regele Mihai I, pe care il cunoscuse in copilarie. „Spunea ghicitori, iar eu rideam. Odata, am copt impreuna porumb, dar mie mi-a dat partea cu boabele mai mari", povesteste Rizea. "Pana oi muri il iubesc ca pe ochii din cap. Doresc sa fie regele Romaniei, sa fie mereu in tara". Regele Mihai si regina Ana au luat prinzul impreuna cu Elisabeta Rizea, care i-a servit cu oua rosii, cozonac si vin.
O viata intreaga dedicata neamului romanesc si lui Dumnezeu...
Elisabeta Rizea a plecat dintre noi la 4 octombrie 2003, la varsta de 91 ani. „Trei zile daca mai traiesc, da’vreau sa stiu ca s-a limpezit lumea” - spunea Elisabeta Rizea. Ea a plecat la Domnul si lumea nu s-a limpezit inca, cine stie cat o sa mai dureze. Cu siguranta Mama Rizea asteapta de acolo de sus sa i se implineasca dorinta pentru care a luptat o viata intreaga si pentru care a platit cu sange si lacrimi.

Elisabeta Rizea:
De cand m-au adus din puscarie, eu am mers taras. Faceam toate draciile contra comunismului. Imi dam drumu’ pe scara in camasa da noapte, sa creada ca intru-n closet. Aveam cuiele scoase la doua uluci si treceam dincolo. Bagam mancarea pentru partizani intr-o gramada mare de craci. Ce auzeam scriam si puneam hartia intr-o scorbura.
Puneam cana pe perete, tineam urechea pe fundu’ canii si auzeam ce vorbeau securistii in camera de-alaturi.
Capitanu’ Carnu era din Bacau. El m-a schingiuit. Eu traiesc incarligata, cum sunt, si cu genunchii scosi, si el nu mai e! M-a operat Maiestatea (Regele Mihai I) la spitalul de langa Foisorul de Foc. Maiestatea a platit. Mi-au pus carlige la genunchi, cum puneam eu la perdele. Nu mai am par deloc, uite! Si uite in fotografie ce par bogat am avut, si salba de aur. Mi-au luat tot comunistii. Ginerele, cuscru, toti au facut puscarie pentru ca eu am dat de mancare la partizani. Ma aducea lumea cu toala acasa. Ultima data, a venit Carnu cu ala de cauciuc si o curea pe mana. “Spune!” N-am spus. M-a legat de maini cu unu care-a murit si el pe soseaua spre Bucuresti. “Iti dam 300 de lei!” “Domnule capitan, eu nu sunt Iuda, sa-i vanz pe 30 de arginti...” M-a trantit pe jos.
M-a legat si m-a batut cu cauciucu’, de la ceafa la calcai, si pe stanga, si pe dreapta. A dat Domnu’ de-a murit si eu traiesc, na! Da’ n-am luat banii lui. Apoi, m-au suit legata pe un scaun, de pe scaun pe masa, de pe masa, pe alt scaun. Mi-a zvarlit basmaua din cap. “Spune!” Purtam coada cu funta. Mi-au aruncat fota si am ramas in iie. Mi-a legat coada sub carligu’ de lampa din casa boierului. Coada era groasa. Eram si eu altfel la 38 de ani... Carnu mi-a tras scaunu’. alalalt mi-a tras si masa.
Coada mi-a ramas in carlig si eu am cazut la pamant. Asa mi-au smuls paru’. Am facut tratament si nu mi-a mai crescut. Da’ tot nu i-am vandut...”

O noua pastorala marturisitoare a PS Sebastian Pascanu, care denunta “DEMONOCRATIA” si FANATISMUL ANTICRESTIN din U.E.

“Pe cine, oare, deranjeaza sfintele icoane si crucifixele? (…) Nu vi se pare decizia autoritatilor Uniunii Europene, cu privire la interzicerea crucifixelor in scoli, ridicola? Sau este, de fapt, aceeasi obsesie a Revolutiei Franceze care tocmai a dezbracat uniforma stalinista pentru a-si pune, de data aceasta, papionul european?”

Iubitului nostru cler si popor har, pace si mila de la Dumnezeu, Tatal nostru, iar de la Noi arhieresti binecuvantari!
Preacucernici si Preacuviosi Parinti, Preacuvioase Maici, Iubiti credinciosi si credincioase,
Sarbatorim in fiecare decembrie Nasterea Celui ce este „chipul” lui Dumnezeu-Tatal (Colos. 1, 15; II Cor. 4, 4; Evr. 1, 3), adica „icoana” Sa. Si n-am fi avut astazi decat o cunoastere foarte limitata despre Dumnezeu-Parintele, daca nu ni L-ar fi descoperit pe Acela Fiul Sau intrupat (Mt. 11, 27 si Lc. 10, 22), pogorarea Sa pe pamant dand Dumnezeirii un chip si o icoana si facandu-ne accesibila, astfel, calea ce duce la indumnezeire. De aceea, a respinge chipul si icoana Sa inseamna a refuza comuniunea cu El. Acest lucru se cere afirmat cu tarie intr-o vreme in care chipul, adica icoana si celelalte insemne crestine – expresii si reprezentari ale comuniunii sfinte – sunt atacate cu o agresivitate de neinteles intr-o lume care, formal, a proclamat drept „zeu” toleranta.
Va amintiti, insa, de asa numitul „razboi al icoanelor” de acum trei ani, cand unii compatrioti de-ai nostri au cerut – culmea, tocmai „in numele democratiei” -, expulzarea icoanelor din scoli, iar Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, in virtutea aceleiasi „democratii”, a constatat „nocivitatea” sfintelor icoane? Sunteti la curent, apoi, cu recenta decizie a Curtii Europene pentru Drepturile Omului, prin care a fost incriminata prezenta crucifixelor in scolile din Italia? Nu vi se pare ca am mai vazut cliseele acestea? Ba da… insa in „era dictaturii comuniste”, cand ne erau prigonite insemnele si manifestarile religioase de catre un regim care, cel putin, isi asuma pe fata ideologia atee.
De data aceasta, surpriza!? Avem de-a face cu o toleranta dusa pana la fanatism… si, cine ar fi crezut ca si toleranta isi poate avea fanaticii ei?… Multa vreme, personal am considerat ca cel mai mare rau al libertatii gresit intelese este „cultivarea” nepasarii si a indiferentismului religios. Constat insa ca „cineva” si-a pierdut cu totul rabdarea si bate din picior nemultumit de ritmul prea lent (?!) al secularizarii si descrestinarii. Pe cine, oare, deranjeaza sfintele icoane si crucifixele? Intr-o lume care cultiva cu insatietate „imaginea” prin televiziune si internet, pe cine supara „imaginile” sfinte ale simbolurilor noastre religioase? Nu vi se pare decizia autoritatilor Uniunii Europene, cu privire la interzicerea crucifixelor in scoli, ridicola? Sau este, de fapt, aceeasi obsesie a Revolutiei Franceze care tocmai a dezbracat uniforma stalinista pentru a-si pune, de data aceasta, papionul european?
Iubiti frati si surori in Domnul!
Am crezut, in decembrie ‘89, ca democratia inseamna inclusiv libertate religioasa si, pentru aceasta, am consimtit cu totii la toleranta. De aceea, consider ca avem tot dreptul acum ca, privind cum ne sunt „demonizate” reprezentarile crestine, sub pretextul unei „tolerante intolerante”, sa ne intrebam daca nu cumva avem de-a face, de fapt, cu o „demono-cratie”, iar nu cu o democratie autentica?!
Pentru ca, daca imaginile (adeseori imorale) promovate de televiziune si internet sunt tolerate, imaginile sfinte, adica icoanele, de ce sunt intolerabile? Daca marsurile stradale ale persoanelor care cer dezincriminarea pacatelor impotriva firii sunt morale, simbolurile religioase de ce sunt „imorale”? Si daca prostitutia si drogurile se cer, pana si de catre cea mai inalta institutie a Statului, dezincriminate, de ce sunt condamnate crucifixele? Ce sunt mai nocive – imaginile sfinte, ori cele imorale? Ce provoaca mai mult pervertirea firii omului si pierderea echilibrului fiintei lui – simbolurile noastre religioase, ori demonstratiile nerusinate si sfidatoare ale unor persoane care au nevoie mai degraba de doctor decat de legi speciale? Si ce afecteaza mai mult coeziunea familiei si sanatatea spirituala a unui popor – afisarea insemnelor religioase, ori dezincriminarea si liberalizarea prostitutiei si a drogurilor, fie ele si usoare?
Dragii mei!
Cred ca a venit vremea sa ne intrebam si sa cautam cu totii un raspuns cat se poate de clar la intrebarea: Pe cine deranjeaza simbolurile noastre crestine in Europa, cata vreme ele sunt vechi de 2000 de ani, iar popoarele ei s-au nascut toate pe rand in cristelnita sfantului Botez si a Mirungerii crestine? Cu ce impieteaza o identitate, mai sigura si decat varsta insasi a natiunilor crestine europene? Cine are interes sa schimbe prematur istoria si cultura batranului continent, mai inainte ca acesta sa agonizeze singur, sub spectrul secularizarii si descrestinarii ce ii pandesc avide ultimele zvacniri de spiritualitate?
De aceea, la o zi sfanta ca cea de astazi, in care sarbatorim mai bine de 2000 de ani de cand „Cuvantul S-a facut trup si S-a salasluit intre noi…” (In. 1, 14) ca Icoana si Chip al Tatalui, nu ne ramane decat sa ne rugam si sa luptam ca Binele sa se arate, ca totdeauna de altfel, mai puternic decat raul; ca tot ce avem mai sfant si mai valoros in noi sa nu poata fi niciodata rapus de o logica cel putin stranie, a unei democratii interpretata intr-un mod halucinant. Sa ne pastram cu sfintenie insemnele religioase, obiceiurile si datinile sfinte, pentru ca tavalugul globalizarii sa nu ne poata inghiti tot ceea ce a mai ramas crestinesc si romanesc in noi – credinta si cultura strabuna.
Sa ne rugam Dumnezeului intrupat, si pentru aceasta zugravit in icoane si reprezentat prin insemne sfinte, sa ne pazeasca de toti dusmanii credintei si culturii noastre, asa cum a fost pazit si Pruncul Sfant de mania celor ce au vrut sa-I ia viata inca de la Nasterea Sa. Sa sarbatorim Craciunul crestineste si romaneste, bucurandu-ne de tot ceea ce am mostenit de la stramosi si impartasind fiilor si urmasilor nostri tezaurul acesta sfant al unei istorii si traditii de doua ori milenare!
Al vostru catre Domnul rugator, † SEBASTIAN,
EPISCOPUL SLATINEI SI ROMANATILOR


Acest articol a fost preluat de pe site-ul : http://www.razbointrucuvant.ro

O melodie, trei interpretari

MEMORIALUL DURERII - VITEAZA DIN NUCSOARA 5

MEMORIALUL DURERII - VITEAZA DIN NUCSOARA 4

MEMORIALUL DURERII - VITEAZA DIN NUCSOARA 3

MEMORIALUL DURERII - VITEAZA DIN NUCSOARA 2